Dacă ești în căutarea unor seriale drame medicale, am pregătit pentru tine o listă cu sugestii din care te poți inspira.
Nu toată lumea este interesată să vadă seriale cu medici, dar, trebuie să recunoști că uneori merită să urmărești și producții care explorează acest domeniu. Iar dacă nu știai cu care anume să începi sau ai nevoie de recomandări, află că în această listă vei regăsi drame medicale care îmbină poveștile personale cu cele profesionale în care doctorii trebuie să salveze pacienții și să rezolve situații care mai de care mai complicate.
Drama medicală ER, în care joacă și George Clooney, a fost creată de Michael Crichton. Serialul cuprinde poveștile medicilor de la un spital din Chicago cu situațiile și cazurile pe care ei le întâmpină la camera de gardă. Pe parcursul celor 15 sezoane vei vedea momente emoționante, poate care îți vor frânge inima, dar și evoluția unor studenți la medicină în drumul lor de a ajunge medici.
Serialul Code Black creat de Michael Seitzman are la baza documentarul care poartă același nume. Drama medicală aduce publicului condițiile dificile de care au parte rezidenții care lucrează într-o cameră de gardă aglomerată și care se ocupă de numeroși pacienți.
The Good Doctor e adaptat după un serial sud-coreean și spune povestea lui Shaun Murphy, un chirurg tânăr cu autism și sindromul savant. El se alătură echipei de chirurgie de la un spital cu prestigiu, acolo unde salvează viețile pacienților pe care îi are.
Provocările atât personale, cât și profesionale ale medicilor de la Chastain Memorial Hospital sunt expuse în serialul The Resident. Această dramă medicală mai arată cât de dificil este să te regăsești în poziția de a conduce un spital și cum decurge o luptă cu sistemul, dar și cu propriile așteptări pe care vrei să le îndeplinești.
Grey’s Anatomy nu mai are nevoie de o descriere amănunțită, iar faptul că e consideră cea mai longevivă dramă medicală din istoria televiziunii americane spune deja foarte multe. După fiecare episod rămâi curios și dornic să urmărești mai mult, iar publicul a admirat din plin povestea de viață a protagonistei, Meredith Grey, de la amintirile dureroase din copilăria ei, relația complicată cu mama ei, tensiunile dintre doctori sau chiar aventurile unora care dau naștere unor situații pline de suspans.
The Night Shift a avut patru sezoane și mulți îl cataloghează drept un serial care nu a fost apreciat la adevărata valoare. Mai mulți medici din armată se întorc să lucreze la un spital din San Antonio în tura de noapte până la primele ore ale dimineții. După cum te-ai putea aștepta, de aici pornesc o serie de povești complicate și intense.
Chicago Med a apărut în 2015 și se concentrează mai mult pe felul în care medicii își desfășoară munca și pe cazurile pacienților. În serial este vorba despre o echipă de medici pregătită să salveze vieți. Deși nu ajung de fiecare dată să se înțeleagă, își aduc aminte că formează o echipă și că trebuie să rămână împreună.
Serialul House M.D. îl are în rol principal pe Hugh Laurie, care îl joacă pe medicul Gregory House. Împreună cu echipa lui de doctori rezolvă unele dintre cele mai dificile cazuri. Personajul său e dur, încăpățânat, uneori dând chiar dovadă de lipsă de compasiune, dar tot își dă seama de ceea ce se întâmplă cu un pacient.
Dacă ți-a plăcut de Addison Montgomery din Grey’s Anatomy jucată de actrița Kate Walsh, atunci sunt șanse mari să vrei să te uiți la Private Practice, care este un spin-off al dramei medicale. Serialul în care Addison Montgomery se mută în California și lucrează la Oceanside Wellness Group nu este lipsit de intrigi și situații neașteptate.
Serialul The Knick e creat de Jack Amiel și Michael Begler și se desfășoară la începutul secolului al XX-lea, la spitalul Knickerbocker din New York. Protagonistul, medicul John Thackery, se confruntă cu o mulțime de lupte interioare cărora trebuie să le facă față.
Foto: PR