Chiar dacă ne dorim ca relația în care suntem să dureze toată viața, uneori, pot apărea probleme la care să nu ne așteptăm și să fim nevoite să ne despărțim de partener. Iar dacă la mijloc mai este și un copil, atunci cu atât mai mult ar fi esențial ca partenerii să discute și să fie conștienți că trebuie să îi ofere copilului toată dragostea de care el are nevoie, dar și un mediu în care să se dezvolte armonios.
În acest sens, există mai multe cupluri de la Hollywood care au decis să se despartă, însă își cresc împreună copiii. În plus, cei mici continuă să aibă aceleași activități cu părinții lor, chiar și după despărțire.
Așadar, iată 10 cupluri de vedete care, deși s-au despărțit, își cresc și acum copiii împreună:
1. Jennifer Lopez și Marc Anthony
Jennifer Lopez și Marc Anthony au împreună doi copii, Maximilian David și Emme Maribel. Cei doi s-au despărțit în anul 2011, iar Jennifer a declarat în nenumărate rânduri faptul că pentru ea familia va rămâne mereu pe primul loc. Ba mai mult decât atât, ea a recunoscut în cadrul unui interviu că a trebuit să găsească un mod prin care să aibă o relație bună cu tatăl copiilor ei. „Când s-a sfârșit căsnicia mea, nu a fost ușor să iert. Nu așa îmi imaginam că vor fi lucrurile. Dar Marc este tatăl copiilor mei, iar acest lucru nu se va schimba. Așa că, a trebuit să fac lucrurile să funcționeze. Și cu siguranță a fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut.'
2. Angelina Jolie și Brad Pitt
În mod cert, Angelina Jolie și Brad Pitt sunt exemplul perfect care ne arată cât de complicate pot fi unele relații. Chiar dacă ei s-au despărțit în anul 2016, cei doi au fost nevoiți să treacă peste problemele personale și să își concentreze atenția asupra copiilor. Angelina Jolie a stat departe de comentariile negative și nu a vrut să îl vorbească de rău pe Brad Pitt în presă. Anul trecut, cei doi au ajuns la o înțelegere în ceea ce privește vacanța de vară a copiilor, mai precis, cei șase copii să își împartă timpul între New Mexico, unde se afla Angelina și Los Angeles, unde locuiește Brad Pitt.
3. Miranda Kerr și Orlando Bloom
Miranda Kerr și Orlando Bloom au fost împreună trei ani, iar în anul 2013 ei au decis să se despartă. Însă, cu toate acestea, cei doi continuă să se înțeleagă și în prezent, mai cu seamă că au un fiu, Flynn Christopher Bloom. Miranda Kerr a declarat pentru Hello! Fashion Monthly faptul că ea și Orlando au decis să locuiască aproape unul față de celălalt pentru fiul lor. „Am decis că asta este cea mai bună decizie pentru Flynn, așa că eu și Orlando locuim la cinci minute distanță. Eu și Orlando suntem apropiați, așa că Flynn ori stă cu mine, ori cu tatăl său.'
4. Reese Witherspoon și Ryan Phillippe
Reese Witherspoon și Ryan Phillippe au divorțat în anul 2007, după o căsnicie de opt ani. Cei doi au împreună doi copii, Ava Elizabeth și Deacon. După despărțire, Phillippe a declarat pentru Entertainment Tonight că întotdeauna și-a pus copiii pe primul lor. „Dacă divorțezi, trebuie să înțelegi că nu te pui pe tine pe primul loc. Aveam nevoie de timp cu mine, dar voiam să fiu alături de copiii mei.'
5. Kate Winslet și Sam Mendes
Relația dintre Kate Winslet și Sam Mendes s-a sfârșit în anul 2010. Cei doi au fost împreună șapte ani și au împreună un fiu, Joe Alfie. Chiar dacă au încercat să mai acorde o șansă relației lor, ulterior au decis că este mai bine să meargă pe drumuri separate. În anul 2015, Kate a declarat pentru Harpers Bazaar faptul că se simte bine cu alegerile pe care le-a făcut și că ea își învată copilul să lupte atunci când întâmpină greutăți.
6. Lisa Bonet și Lenny Kravitz
Lenny Kravitz și Lisa Bonet s-au despărțit în anul 1993 și au împreună o fiică, Zoe Isabella Kravitz. În anul 2017, Lisa Bonet s-a căsătorit cu actorul Jason Momoa. Lisa a încercat să păstreze o relație cât mai apropiată față de fostul soț, iar în prezent fiica ei se înțelege foarte bine și cu Jason. Pe lângă asta, și Lenny Kravitz și Jason Momoa au o relație apropiată.
7. Britney Spears și Kevin Federline
În anul 2007, Britney Spears și Kevin Federline s-au despărțit. Cei doi au împreună doi copii, Sean Preston și Jayden James. În anul 2017, Kevin Federline a declarat că a făcut eforturi destul de mari pentru a menține un echilibru cu Britney, dar și cu cei doi copii pe care îi au. „Trebuie să fii capabil să renunți la anumite lucruri care îți plac.'
8. Gwyneth Paltrow și Chris Martin
În 2014, Gwyneth Paltrow și Chris Martin au decis să se despartă, dar au vrut să rămână în relații bune de dragul celor doi copii pe care îi au, Apple și Moses. În anul 2016, Gwyneth a declarat pentru publicația Today că ea și Chris încă se mai consideră o familie, chiar dacă nu sunt într-o relație amoroasă. „Suntem o familie adevărată și ne placem să facem lucruri pentru copiii noștri. Sunt foarte apropiată față de el. Cu timpul, este mai ușor să treci peste. Este un tată minunat și sunt norocoasă că am putut să lăsăm lucrurile noastre deoparte și să punem pe primul loc familia.'
9. Adele și Simon Konecki
În luna aprilie, Adele și Simon Konecki au anunțat că s-au despărțit, după ce ei au fost împreună opt ani. Cei doi au împreună un fiu, Angelo Adkins, în vârstă de șase ani. O sursă apropiată artistei a declarat pentru publicația People faptul că Adele întotdeauna se va preocupa de fiul ei și că, în ciuda divorțului, încearcă să păstreze un echilibru. „Fiul ei înseamnă totul pentru ea. Întreaga ei viață se învârte în jurul lui. Întotdeauna gândește foarte bine o decizie care ar putea să îl afecteze.'
10. Jennifer Garner și Ben Affleck
Ben Affleck și Jennifer Garner au anunțat în anul 2015 că se despart. Ei au fost căsătoriți timp de zece ani și au împreună trei copii, Violet, Seraphina și Samuel. În martie 2016, Ben a vorbit deschis despre divorț. „Încercăm să dăm tot ceea ce avem mai bun. Ne concentrăm asupra vieții copiilor noștri. Nu știm ce ne rezervă viitorul, dar fiecare pas pe care îl facem are în vedere binele copiilor.'
Citește și:
10 copii de vedete care seamănă incredibil de mult cu părinții lor
Foto: Profimedia, Hepta, Instagram