10 actrițe care au refuzat prima dată roluri care au devenit importante pentru cariera lor

Deși erau neîncrezătoare la început, aceste actrițe și-au dat seama că nu vor să piardă anumite oportunități din cariera lor.

Câteva actrițe au trecut peste nesiguranțele pe care le aveau și, deși au refuzat anumite roluri, ulterior și-au dat seama ce greșeli fac și au acceptat în cele din urmă acele oportunități. 

1. Jenna Ortega

Poate că o să ți se pară surprinzător, însă Jenna Ortega nu a vrut de la bun început să joace în Wednesday. Dar, o discuție cu regizorul serialului, Tim Burton, a determinat-o pe actriță să privească această șansă în carieră din altă perspectivă și a acceptat ulterior rolul. 

2. Amanda Seyfried

În miniseria The Dropout, Amanda Seyfried a jucat-o pe Elizabeth Holmes, o tânără miliardară și fondatoarea startup-ului Theranos, care a fost condamnată în justiție pentru fraudă. Filmările au fost realizate în Los Angeles, aspect care a determinat-o pe actriță să nu accepte rolul, pentru că trebuia să fie departe de familie. Dar, după s-a gândit mai bine și a confirmat că face parte din distribuție. 

3. Julia Roberts

Julia Roberts a jucat în mai multe comedii romantice, iar Notting Hill se numără printre acestea. În cadrul unui interviu pentru British Vogue, actrița a dezvăluit motivul pentru care a fost dificil să accepte rolul din filmul regizat de Roger Michell: „Mi s-a părut atât de ciudat. Nici nu știam cum să joc acea persoană.”

4. Elisabeth Moss

Elisabeth Moss nu a acceptat din prima rolul deloc simplu de interpretat din The Handmaid’s Tale. Oportunitatea de a fi în distribuția serialului a venit la puțin timp după terminarea unui alt serial, Mad Men, actrița dorindu-și o scurtă perioadă de pauză înainte de un alt proiect. Dar, a reflectat foarte bine și a luat decizia de a nu ignora șansa asta, motivând că a spus „da” din „gelozie pură și competitivitate”, după cum a declarat ea pentru The Independent.

5. Ellen Pompeo

Ellen Pompeo este recunoscută pentru rolul longeviv pe care îl interpretează în drama medicală Grey’s Anatomy. Însă, a avut o serie de rezerve înainte de a spune un „da” hotărât și să joace în serial. Cel care a convins-o până la urmă să meargă la casting pentru rol, dar și să filmeze episodul pilot a fost agentul actriței.

6. Ambika Mod

În cadrul The Graham Norton Show, Ambika Mod a recunoscut faptul că prima dată nu a acceptat să joace în miniseria One Day, unde are rolul principal alături de Leo Woodall. Actrița credea că nu este potrivită pentru personajul pe care urma să îl interpreteze. „Eram o idioată crezând că nu este pentru mine. O lună mai târziu mi-am sunat agentul pentru a spune că am făcut o greșeală groaznică.”

7. Rachel Zegler

Pe Rachel Zegler o speria gândul să fie departe de familia ei în timpul filmărilor pentru pelicula The Hunger Games: The Ballad of Songbirds & Snakes regizată de Francis Lawrence. Așa că, actrița nu a acceptat. După ce s-a gândit mai bine, și-a dat seama că a regretat decizia, iar ulterior a luat legătura cu Francis Lawrence pentru a-i spune că s-a răzgândit. 

8. Ariana DeBose

Înainte să joace în filmul West Side Story regizat de Steven Spielberg, Ariana DeBose a refuzat chiar de patru ori să meargă să dea casting. Actrița a fost convinsă de directorul care se ocupa de casting că trebuie să vină și să încerce măcar. Ea a fost aleasă, iar prestația ei din film a fost răsplătită cu un premiu Oscar

9. Helen McCrory

Regretata actriță Helen McCrory nu era foarte convinsă de rolul pe care urma să îl interpreteze în Peaky Blinders, având o reținere față de construcția acestuia. Dar, spre fericirea fanilor, aceasta a acceptat în cele din urmă să o joace pe mătușa Polly, fiind convinsă mai mult și de creatorul serialului, Steven Knight.

10. Zoe Saldaña

Zoe Saldaña era nesigură în legătură cu rolul din Lioness, motiv pentru care nu l-a acceptat. Abia la distanță de un an și-a schimbat părerea, considerând că este momentul să accepte această provocare în viața ei, fiind asigurată și de către creatorul serialului, Taylor Sheridan, că e potrivită pentru acel rol. „Am făcut ceea ce face orice actor nesigur: am fugit. Am spus nu. M-am autosabotat timp de un an”, a recunoscut Zoe Saldaña pentru Entertainment Tonight. 

Citește și:
10 pelicule subapreciate cu adolescenți, care au șanse de a deveni filme cult

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle