Pentru un actor, un premiu Oscar reprezintă o validare la scară largă a muncii pe care a depus-o pe care a oferi publicului o performanță memorabilă. În timp ce unii actori au norocul să fie recompensați cu un Oscar încă de la primele filme, alții primesc o astfel de recunoaștere pentru prestațiile lor mai târziu în carieră.
1. Al Pacino
Cariera actorului Al Panico a început în 1969 cu rolul din filmul Me, Natalia. Fanii lui au fost dezamăgiți atunci când acesta nu a câștigat primul său premiu Oscar pentru interpretarea din peliculele The Godfather. Chiar dacă a fost nominalizat, a pierdut în fața lui Joel Gray și Art Carney. Al Pacino a fost recompensat cu primul său Oscar pentru rolul locotenentului colonel Frank Shade din filmul Scent of a Woman din 1992.
2. Leonardo DiCaprio
Cu siguranță îți amintești de perioada în care circulau frecvent glume cu privire la eșecul lui Leonardo DiCaprio de a câștiga un premiu Oscar. Actorul a reușit să primească un Oscar pentru rolul Hugh Glass din filmul The Revenant din 2015. Acest rol l-a transformat complet pe Leonardo DiCaprio, care a petrecut 9 luni în munți filmând unele dintre cele mai dure scene din viața sa. Este considerată cea mai impresionantă performanță din cariera sa.
3. Alan Arkin
Alan Arkin se poate mândri cu o mulțime de roluri până la prima sa apariție în filmul The Russians Are Coming, the Russians Are Coming din 1966. El este unul dintre cei șase actori care au primit o nominalizare pentru cel mai bun actor pentru primul lor film. Actorul avea o carieră de peste 40 de ani când a câștigat primul său Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru filmul Little Miss Sunshine, în care a jucat alături de alți actori cunoscuți precum Steve Carell, Greg Kinnear și Abigail Breslin.
4. Brad Pitt
Brad Pitt este unul dintre cei mai cunoscuți actori de la Hollywood. În drama A River Runs Through It din 1992, regizată de Robert Redford, l-a interpretat pe Paul Maclean, fiind unul dintre rolurile importante din cariera sa. Actorul a primit prima sa nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru filmul 12 Monkeys, iar ulterior a fost nominalizat pentur cel mai bun actor pentru peliculele Moneyball și The Curious Case of Benjamin Button. Compania lui a produs filmul 12 Years a Slave, cel care i-a și adus un premiu Oscar pentru producție. Iar filmul care l-a recompensat cu un premiu Oscar pentru actorie este Once Upon a Time in… Hollywood, câștigând la categoria cel mai bun actor în rol secundar.
5. Christopher Plummer
Înainte de a deveni celebru pentru rolul căpitanului Von Trapp în pelicula The Sound of Music, a jucat în Stage Struck, un film din 1958, acolo fiind și prima sa apariție. Singurul său premiu Oscar a fost pentru performanța din filmul Beginners, pentru care a câștigat la categoria cel mai bun actor în rol secundar.
6. Anthony Hopkins
În cazul actorului Anthony Hopkins, el a câștigat un Oscar pentru rolul de Hannibal Lecter în filmul Silence of the Lambs 1991. De atunci, actorul a mai jucat și în alte pelicule, însă al doilea premiu Oscar l-a luat în 2021, la vârsta de 83 de ani, pentru rolul din filmul The Father, în care joacă alături de Olivia Colman.
7. Gary Oldman
Actorul Gary Oldman și-a făcut debutul în pelicula Remembrance. Este cunoscut, în special, pentru rolurile din Dracula, The Dark Knight, dar și pentru cel din seria Harry Potter. El a fost nominalizat pentru prima dată la Oscar pentru rolul George Smiley din Tinker Tailor Soldier Spy, însă a pierdut în fața lui Jean Dujardin pentru rolul din The Artist. Pentru interpretarea lui Winston Churchill din drama Darkest Hour a câștigat primul său Oscar.
8. Matthew McConaughey
Recunoscut pentru rolurile din Dazed and Confused, Magic Mike și Mud, Matthew McConaughey a fost nominalizat o singură dată la Oscar, spre surprinderea tuturor fanilor actorului, și a câștigat. Rolul pentru care a fost recompensat cu un Oscar este Ron Woodroof din filmul Dallas Buyers Club.
9. Jeff Bridges
Jeff Bridges și-a început cariera în actorie de la o vârstă fragedă, jucând în serialul de televiziune Sea Hunt de la sfârșitul anilor 1950 alături de tatăl și fratele său. A fost nominalizat pentru prima dată la Oscar pentru drama The Last Picture Show, în care l-a jucat pe Duane Jackson. Înainte de a câștiga primul său Oscar, a mai fost nominalizat pentru alte șase filme. Jeff Bridges a fost recompensat cu un Oscar la categoria cel mai bun actor actor pentru interpretarea cântărețului Bad Blake din filmul Crazy Heart.
10. Sean Penn
Cariera actorului Sean Penn a început cu un rol într-un episod din Little House on the Prairie. Nu a atins faima până la rolul din filmul polițist At Close Range. Actorul a primit prima sa nominalizare la Oscar pentru pelicula Sweet and Lowdown. Cu toate astea, nu a câștigat un Oscar până la rolul Jimmy Markum din Mystic River. A fost recompensat cu un al doilea Oscar pentru rolul Harvey Milk din filmul Milk.
Citește și:
TOP 10 cele mai bogate actrițe de la Hollywood
Foto: PR