Acești actori se numără printre cei care au condus la succesul unui film, fie că au avut un rol principal sau secundar.
Indiferent că a fost vorba de un protagonist sau de un personaj care apare în puține cadre, actorii de mai jos au reușit, prin talentul și prin felul în care și-au dus rolul la bun sfârșit, să obțină reacții pozitive pentru filmul în care au jucat.
În filmul The Death of Stalin, Steve Buscemi l-a jucat pe politicianul rus Nikita Khrushchev, fiind un rol cu o latură sumbră și care i-a dat ocazia să încerce și altceva din punct de vedere actoricesc. Actorul a interpretat roluri care au venit cu destul de multe provocări pentru el, cum ar fi cel al asasinului Carl Showalter din Fargo. Însă a jucat și în comedii, așa cum sunt The King of Staten Island și The Week Of.
Snowpierces este o dramă science-fiction regizată de către Bong Joon Ho, cu Jemie Bell, Chris Evans și Ed Harris în rolurile principale. În filmul din 2013 joacă și Tilda Swinton, de această dată având ocazia să o vedem într-un personaj negativ, mai exact o răufăcătoare. Actrița a ieșit în evidență în această peliculă datorită versatilității de care a dat dovadă. A mai fost remarcabilă și în filmele Michael Clayton, Suspiria și We Need to Talk About Kevin.
Unul dintre rolurile pentru care John Carroll Lynch este recunoscut publicului e cel din thrillerul Zodiac, unde îl joacă pe Arthur Leigh Allen, cel care e suspectat că ar fi criminalul în serie. A mai fost și în distribuția peliculelor The Founder, Jackie și Shutter Island, unde nu a dezamăgit cu prestațiile sale.
Octavia Spencer a jucat-o pe Minny Jackson în filmul The Help regizat de Tate Taylor, iar performanța ei a venit și cu un premiu Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar. Pe lângă acest personaj, și în peliculele The Shape of Water și Hidden Figures a avut alte două prestații impresionante, pentru amândouă primind nominalizații la Oscar.
James Hong a jucat într-o mulțime de filme și le putem aminti pe Everything Everywhere All at Once, Big Trouble in Little China și The Day the Earth Stood Still și și-a împrumutat vocea pentru personajul Mr. Ping din Kung Fu Panda. Pe parcursul carierei sale, a experimentat tot soiul de tipologii de personaje, iar publicul a apreciat acest lucru.
Recunoscută în special pentru rolurile din The Best Exotic Marigold Hotel, Notes on a Scandal și Skyfall, Judi Dench este, cu siguranță, una dintre legendele de la Hollywood. În Shakespeare in Love, filmul din 1998 regizat de John Madden, a interpretat-o pe Regina Elisabeta, iar pentru prestația ei a obținut premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar.
Christoph Waltz l-a interpretat pe Hans Landa în Inglorious Basterds, un film scris și regizat de Quentin Tarantino cu o acțiune care se petrece în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Rolul colonelului a venit cu o faimă neașteptată pentru actor. A mai interpretat rolul răufăcătorului din Django Unchained, iar pentru ambele filme a fost răsplătit cu două premii Oscar la categoria cel mai bun actor într-un rol secundar.
Benicio Del Toro este recunoscut pentru rolurile din The Usual Suspects, Traffic și Sicario, fiecare oferindu-i oportunitatea de a intra în pielea unor personaje diferite și care au un parcurs imprevizibil. A mai jucat în The French Dispatch, filmul regizat de Wes Anderson, unde a avut rolul artistului Moses Rosenthaler, dar și în Reptile, unde a fost în distribuție cu Alicia Silverstone, Justin Timberlake și Eric Bogosian.
Filmul The Godfather regizat de Francis Ford Coppola i-a adus lui John Cazale debutul pe marile ecrane. Actorul a murit la vârsta de 42 de ani, după o luptă cu cancerul pulmonar. În scurta sa carieră, a jucat între 1972 și 1978 în cinci filme care toate sunt considerabile excepționale, pe lângă The Godfather fiind vorba și despre The Conversation, The Godfather Part II, Dog Day Afternoon și The Deer Hunter.
Fără îndoială, Gollum este rolul care a venit cu faimă pentru actorul Andy Serkis. Personajul său emblematic din The Lord of the Rings, jucat și cu ajutorul tehnologiei CGI, i-a adus aprecieri la scară largă. Alte roluri din același univers au mai fost cele din King Kong și Rise of the Planet of the Apes. Însă a intrat și în pielea unor personaje aproape de realitate, cum ar fi în filmele Black Panther și Luther: The Fallen Sun.
Foto: PR