1 februarie 2017 – Piata Victoriei, de Cristina Craciun

Stiam de protestele care avusesera deja loc. Insa in acea zi am avut un proiect complicat pentru revista si destul de obositor. Asa ca, in momentul in care am ajuns acasa, nu am mai deschis televizorul pe un canal de stiri, ci am decis sa ma uit la un film. Pana cand mi-a sunat telefonul si prietenul meu m-a intrebat Ai vazut ce s-a intamplat?'. In urmatoarele minute, uitandu-ma la stiri, efectiv nu imi venea sa cred titlurile de breaking news pe care le vedeam. Mi se parea complet ireal, ceva nemaivazut si nemaiauzit. In nici o alta tara din lume!
Era trecut de miezul noptii cand m-a sunat o prietena care fusese plecata din tara si abia aterizase. Ma intreba ce se intampla. I-am povestit in repetate randuri si imi tot spunea ca nu intelege. Pai cred si eu ca nu intelegea, pentru ca prima oara cand auzi ce si cum s-a votat, asta ti se si pare, ca nu ai inteles bine. Ca nu are cum sa fie asa. Pentru ca pentru orice persoana normala este pur si simplu de neinteles!

Revenind la seara de ieri, am plecat spre Piata Victoriei intr-o echipa mica, repectiv cu colega mea, Crina. Amandoua eram usor scandalizate de o gramada de prieteni de-ai nostri care pana in acel moment nu se hotarasera daca sa vina sau nu la protest. Insa ne daduseram intalnire cu altii, care stiam sigur ca vor fi acolo. Punctul de intalnire? Citez mesajul: Ne vedem la statia de biciclete de la blocul cu reclama X. Ne amuzam amandoua de acest punct de reper si chiar ne intrebam despre care statie e vorba, de cea dinspre bulevardul Aviatorilor sau cea de la intrarea pe Calea Victoriei?

Citeste si:
Ce treaba are o revista de moda cu protestele impotriva amnistiei si gratierii?

Intrand dinspre strada Paris in piata, am constatat ca trebuie sa traversam pana in partea cealalta. Am hotarat amandoua ca acum si nu mai tarziu este momentul sa o luam chiar prin fata Guvernului. Jandarmii erau deja cordon in jurul cladirii, insa nu pareau nelinistiti. Trecand prin toate multimea, care era deja destul de compacta chiar in acele prime minute de protest, am avut o usoara stare de neliniste, era efectiv palpabil dezgustul pentru ordonanta de urgenta care ne-a scos pe toti in strada. Ne-a luat jumatate de ora sa parcurgem o distanta care in mod normal dureaza cinci minute. Telefonul, pe care evident am uitat sa il pun la incarcat inainte, a ramas fara baterie la scurt timp dupa. Cel mai tare mi-a parut rau nu pentru ca nu mai puteam da de alti prieteni, care stiam ca urmeaza sa ajunga, ci pentru ca nu puteam imortaliza toata lumea frumoasa care iesise la protest. Tineri, batrani, familii cu copii, cu catei, toti venisera cu mic, cu mare, sa protesteze pasnic. Chiar vorbeam cu diversi fotografi cu care m-am intalnit ca aveau foarte mult material de street style. Evident, era o gluma, pentru ca nici unuia dintre noi nu ii statea capul la asta, insa nu puteai sa nu observi ce oameni misto iesisera aseara. Lozincile scandate le-ati auzit cu totii la TV, insa totul se desfasura intr-o maniera extrem de pasnica, asa cum ne doream toti sa fie acest protest. Dupa o alta excursie pana pe treptele Muzeului Antipa, am ramas la un moment dat singura. Trebuia sa ma intersectez cu alt grup de prieteni, insa nu i-am mai gasit. Si daca mai aveam baterie la telefon, ar fi fost inutila, pentru ca oricum nu mergea reteaua.

In jurul orei 9.30 am decis sa o iau spre casa si imi promisesem ca daca ma intalnesc cu cineva cunoscut, mai stau. Evident ca asta s-a si intamplat, pentru ca dadeai de o gramada de lume din tot felul de domenii la tot pasul. Fosti colegi de liceu, de facultate, oameni cu care am colaborat in diverse contexte de-a lungul anilor, era imposibil sa nu gasesti o fata cunoscuta. Bref, m-am oprit undeva la intrarea pe strada Paris, de unde nu am mai plecat pana mult mai tarziu. De pe la 10 au inceput sa se auda petardele, urmate imediat de strigatele Opriti violenta! Nu asa!'

Eram destul de departe, dar era clar ca incepuse o agitatie pe coltul opus la cladirii Guvernului. Insa a mai durat aproape o ora pana cand acestea au inceput sa se intensifice, pana cand incepuse sa se vada praful de la gazele lacrimogene sau pana cand am inceput si noi, din partea cealalta, sa il simtim in nari.

La un moment dat a trecut un domn in varsta pe langa noi, care, auzind ca ne intrebam cine a avut mareata' idee de a arunca cu petarde, ne-a povestit cum au aparut niste indivizi care ii provocau pe jandarmi. Cred ca sunt din galeria unui club de fotbal' ne-a spus, par organizati si provoaca intentionat Jandarmeria.'

Lumea incepuse sa se disperseze, nu pentru ca era tarziu, nu pentru ca eram toti degerati, ci pentru ca nimeni nu isi dorea ca acest protest sa degenereze si sa fim noi, cei 150.000 care am fost acolo, confundati cu cei care incitau la violente. Pentru ca pana in momentul in care jandarmii au fost provocati, totul s-a desfasurat frumos.

Citeste si:
#Altaintrebare

Ce pot spune dupa ce am batut piata la propriu in lung si-n lat, este ca a fost un protest calm si cu foarte mult spirit civic, care m-a facut sa fiu mandra de noi. Sper ca diseara sa fim si mai multi, sa nu mai existe incidente de acest gen sau daca ele se incearca, sa ne comportam la fel de frumos ca aseara si sa nu ne lasam anturati si agitati de niste huligani. Violenta nu este solutia.

Indrazneste sa crezi in Romania! #abrogare

A photo posted by Andrei Popescu (@andreip21) on Feb 1, 2017 at 11:27am PST

Ne vedem diseara si atentie! Atat la agitatori, cat si la mesajul pe care il transmitem! Abrogarea legii este solutia, doar cu demisia nu se va rezolva nimic!

Foto: Instagram @oanadura

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK