Horoscop săptămânal: 5-11 noiembrie 2018

Berbec

Horoscop săptămânal Berbec: 5-11 noiembrie 2018

Deși consideri că îți cunoști limitele, sunt persoane care te scot destul de des din zona de confort și te provoacă să acționezi defensiv. De asemenea, sunt persoane în raport cu care ți-ai dori un astfel de context, tocmai pentru a spune tot ceea ce simți. Această săptămână va fi greu de suportat pentru tine din cauza schimbărilor climatice agresive care vor avea loc. Încearcă să faci mai multă mișcare în are liber.

Taur

Horoscop săptămânal Taur: 5-11 noiembrie 2018

La începutul acestei săptămâni cariera ta trece printr-o schimbare pozitivă, mai ales având în vedere implicarea de care ai dat dovadă în ultima perioadă. Avansarea într-o nouă funcție te scoate totuși din rutina cu care erai obișnuită și va trebui să te adaptezi repede schimbării. Persoana iubită este alături de tine necondiționat și te susține, indiferent de ceea ce consideri tu. Trebuie să te încrezi în acest lucru.

Gemeni

Horoscop săptămânal Gemeni: 5-11 noiembrie 2018

Pentru tine totul se complică pe ultima sută de metri înainte de atingerea obiectivului. Tot ceea ce vei trăi în perioada următoare te va determina să renunți la o parte din oamenii din viața ta în raport cu care ai sentimente de nesiguranță sau neîncredere. Pentru starea ta de bine, devine imperioasă ideea de a petrece cât mai mult timp singură.

Rac

Horoscop săptămânal Rac: 5-11 noiembrie 2018

Lumea din jur pare să fie o audiență potrivită pentru toate mesajele pe care trebuie să le transmiți. Deși de multe ori nu vei fi înțeleasă, faptul că te faci auzită este suficient pentru tine. Sunt sectoare în viața ta în care acțiunile pe care le vei face te vor ajuta să vezi lucrurile într-o manieră mai matură. Uranus aduce multe schimbări radicale.

Leu

Horoscop săptămânal Leu: 5-11 noiembrie 2018

Odată ce vei adopta noile idei care îți traversează mintea, și modul tău de a acționa va fi mult mai sigur. Aceste zile de toamnă se vor afla sub influența preponderentă a lui Marte. Pasiunea va reveni în viața ta personală. Odată ce acest lucru se va întâmpla, legătura dintre tine și partener va avea si ea parte de revigorarea pe care o așteptai.

Fecioara

Horoscop săptămânal Fecioară: 5-11 noiembrie 2018

Odată ce îți faci prieteni noi este important să nu te grăbești în a-ți modela o părere despre ei. Ești mult prea impulsivă atunci când vine vorba de acest aspect. De asemenea, ai tendința de a ignora intențiile pe care anumite persoane le au cu tine. Este important pentru starea ta emoțională ca tot ceea ce gândești să fie expus într-o manieră cât mai autentică.

Balanta

Horoscop săptămânal Balanță: 5-11 noiembrie 2018

Confirmarea socială de care ai nevoie ajunge să îți dicteze toate acțiunile. Indiferent de punctul în care te afli în relația personală, îți dorești mult mai mult de la cel de lângă tine. Așteptările pe care le ai ajung să fie chiar ireale, mai ales spre mijlocul săptămânii când are loc un eveniment important pentru tine. Calmul de care ești înconjurată te ajută să vezi experiențele prin care treci dintr-o perspectivă diferită.

Scorpion

Horoscop săptămânal Scorpion: 5-11 noiembrie 2018

Indiferent că este vorba de viața personală, de carieră, de alegeri, de relații sau de orice alt aspect al vieții tale, totul suferă modificări substanțiale. Este momentul potrivit să îți întorci privirea spre gândurile pe care le ai în raport cu o anumită persoană importantă din viața ta. Chiar dacă deciziile pe care le vei lua în acest sens nu îți oferă pe moment satisfacția pe care o cauți, lasă timpul să așeze lucrurile.

Sagetator

Horoscop săptămânal Săgetător: 5-11 noiembrie 2018

Având în sfera energetică planetele Saturn și Jupiter, zilele următoare vor fi caracterizate de aventură și riscuri. Viața îți oferă multe motive pentru a trece dincolo de bariere. Deși pe alocuri unele scenarii te fac să îți înfrânezi acțiunile, sunt situații în care faci doar ceea ce simți. Intrigile fac parte din tabloul acestei săptămâni atunci când vine vorba de activitatea de la birou.

Capricorn

Horoscop săptămânal Capricorn: 5-11 noiembrie 2018

Oamenii din jurul tău par obosiți și depășiți din punct de vedere psihic. Nici starea ta interioară nu te ajută prea mult atunci când vine vorba de deciziile pe care trebuie să le iei. În plan profesional ai senzația că nimic din ceea ce faci nu își atinge scopul. Este posibil să fii mult prea grăbită în inițiative și să faci lucrurile într-o manieră dezorganizată.

Varsator

Horoscop săptămânal Vărsător: 5-11 noiembrie 2018

În perioada care urmează, nu știi de ce, dar îți dorești să păstrezi aparențele în raport cu viața personală. Deși treci prin clipe dificile, consideri că nu ai nevoie de spectatori sau oameni care nu au nicio legătură reală cu tine și care să încerce să îți dea sfaturi. Mai mult decât atât, tu ești o fire rezervată și care crede destul de mult în ideea de intimitate socială.

Pesti

Horoscop săptămânal Pești: 5-11 noiembrie 2018

Din păcate, ai mari probleme la capitolul decizional. Nesiguranța de sine implică o stare de spirit îndoielnică și anxioasă. În plan profesional reușești să îți expui punctul de vedere într-o manieră diplomată, indiferent de replicile acide care ți se adresează. Tabieturile sănătoase precum mișcarea în aer liber încep să se contureze în viața ta și astfel vei reuși să îți recapeți vitalitatea.
Articole astro