Horoscop săptămânal: 29 aprilie – 5 mai 2019
Horoscop săptămânal Berbec: 29 aprilie - 5 mai 2019
Având în vedere starea de oboseală psihică pe care ai resimțit-o în ultima perioadă, ai nevoie de mai multe activități care să te relaxeze. Programul tău este foarte încărcat, dar doar cu responsabilități care nu vizează propriul echilibru. Mai mult decât atât, ai senzația că nimic din ceea ce faci în prezent nu îți oferă de fapt împlinirea de care ai nevoie.
Horoscop săptămânal Taur: 29 aprilie - 5 mai 2019
În plan profesional ai nevoie de mult mai multă stabilitate și organizare în această săptămână. Pentru tine, termenele de predare "strânse" sunt esențiale pentru a-ți demonstra abilitățile sau pentru a a-ți pune în aplicare ideile. Cu toate astea, încearcă să nu devii exagerată sau obositoare pentru cei din jur. Firea impulsivă te duce foarte des spre situații limită.
Horoscop săptămânal Gemeni: 29 aprilie - 5 mai 2019
Pe parcursul zilelor care urmează este esențial să acționezi mai mult condusă fiind doar de raționamente bine definite. Întâmplările de care vei avea parte vor încerca să te scoată din zona de confort, dar acum îți cunoști mult mai bine limitele. Ai senzația că procesul de dezvoltare personală în care te afli de ceva timp scoate la iveală adevăruri dureroase.
Horoscop săptămânal Rac: 29 aprilie - 5 mai 2019
Chiar dacă te simți constrânsă de anumite reguli, încearcă să îți dai seama de importanța lor. Modul în care alegi să te raportezi la cei din jur te va ajuta să îți deschizi uși în plan profesional. În acest context, o atitudine de superioritate cu siguranță nu este potrivită. Ai tendința de a cataloga în sens negativ poveștile de viață a celor din jur și cu siguranță asta nu face din tine o bună ascultătoare.
Horoscop săptămânal Leu: 29 aprilie - 5 mai 2019
În perioada care urmează, la nivel inconștient, alegi să îți concentrezi atenția pe carieră pentru a minimaliza modul în care problemele personale te afectează emoțional. Este cea mai la îndemână posibilitate de a "scăpa". Cu toate astea, știi că un astfel de comportament nu este benefic pe termen lung. Cei din viața ta au nevoie de tine și au nevoie de ceea ce tu le poți oferi.
Horoscop săptămânal Fecioară: 29 aprilie - 5 mai 2019
Transformările energetice pe care le vei resimți în perioada următoare te vor ajuta să îți prioritezi nevoile. Maturitatea emoțională la care ai ajuns te ajută să acționezi și nu să mai aștepți ca cei din jur să o facă. Această nouă dinamică a vieții tale cu care însă nu ești încă obișnuită te va ajuta foarte mult să îți "conservi" energia psihică.
Horoscop săptămânal Balanță: 29 aprilie - 5 mai 2019
Lucrurile radicale de care vei avea parte în zilele următoare te vor lua cu totul prin surprindere. Astrele au tendința de a crea haos la nivel energetic și tu vei resimți chiar și la nivel somatic acest lucru. Parteneriatele financiare pe care le ai în prezent te ajută să îți faci planuri de vacanță exact așa cum ai visat. Nu există niciun motiv pentru care să faci vreun compromis cu privire la acest aspect.
Horoscop săptămânal Scorpion: 29 aprilie - 5 mai 2019
În această săptămână ai senzația tot mai acut că legătura dintre tine și partener se "descompune" la nivel emoțional. Nu te simți pregătită pentru o astfel de schimbare radicală în viața ta. Ești genul de persoană care se adaptează foarte greu și știi că îți va fi dificil să găsești ancore care să te reechilibreze după o astfel de dezamăgire.
Horoscop săptămânal Săgetător: 29 aprilie - 5 mai 2019
Tonusul tău psihic are de suferit pe parcursul întregii săptămâni. Deși lucrurile pe care le descoperi despre sine și încerci să le integrezi nu reprezintă ceva nou pentru tine, temerile pe care le ai iau amploare. Niciodată nu te-ai simțit mai agresivă decât în zilele care urmează. Ai multe lucruri de spus. Te oprești și te inhibi pentru a evita să faci rău.
Horoscop săptămânal Capricorn: 29 aprilie - 5 mai 2019
Fără să îți dai seama cu exactitate de acest lucru, treci printr-o perioadă transformațională. Noile începuturi cu care ești forțată să dai piept te bulversează și te fac trăiești foarte multe stări confuze. Îți va fi destul de greu să te faci înțeleasă chiar și de către cei dragi deoarece modul în care vei acționa este total haotic. Fii calmă și răbdătoare cu tine!
Horoscop săptămânal Vărsător: 29 aprilie - 5 mai 2019
Modul în care ajungi să te exprimi demonstrează cât de mult crezi în propriile visuri. Ești determinată și concentrată. Atunci când vine vorba de pașii pe care îi faci, nu crezi în limitări. Norocul este de partea ta și de cele mai multe ori, o mână întinsă de cineva necunoscut la momentul potrivit te poate ajuta să îți îndeplinești cu succes obiectivele.
Horoscop săptămânal Pești: 29 aprilie - 5 mai 2019
Te dezici de toate inhibițiile care te caracterizează și faci doar ceea ce simți. Entuziasmul cu care trăiești orice mică bucurie a vieții face din tine o persoană jovială și pozitivă. Gândurile negative sau neconstructive sunt eliminate cu succes din mintea ta. Acum acestea parcă nu mai au forța psihică de altădată. Suportul emoțional pe care îl primești de la cei dragi este și el definitoriu pentru echilibrul tău.