Horoscop săptămânal: 27 martie – 2 aprilie 2023
Horoscop săptămânal Berbec: 27 martie - 2 aprilie 2023
Pe alocuri, devii mult prea sensibilă la remarcile celor din jur. Oamenii nu au de ce să încerce să te menajeze, atâta timp cât comportamentul tău este unul defensiv. Atitudinea relaxată din plan profesional este rodul încrederii în sine. Ai luptat mult pentru a ajunge la echilibrul de astăzi și toate meritele sunt ale tale. Fii mândră de ceea ce ai reușit!
Horoscop săptămânal Taur: 27 martie - 2 aprilie 2023
Visurile pe care le ai în raport cu o anumită persoană nu se pot transpune vreodată în realitate. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, nu ai fi demnă de încrederea și afecțiunea pe care ți le poartă persoana care este vizată direct de tot ceea ce tu gândești. Zilele acestei săptămâni te provoacă să te confrunți cu importante limite emoționale.
Horoscop săptămânal Gemeni: 27 martie - 2 aprilie 2023
Pe parcursul următoarelor zile, energia planetelor îți va permite să aduci în viața ta un val de energie pozitivă care pentru tine va schimba radical cursul lucrurilor. Venus acționează prudent în casa familiei și te apropie într-un mod autentic de cei dragi. Implicațiile financiare ale acțiunilor tale te fac să fii mai calculată și să faci achiziții care îți sunt cu adevărat necesare.
Horoscop săptămânal Rac: 27 martie - 2 aprilie 2023
Lucrurile sau conflictele se reglează de la sine. Procesul terapeutic în care te afli în prezent te ajută să descoperi părți din sine, dar și dorința de a-ți regăsi echilibrul interior. La birou te folosești de șarm pentru a afla informații cheie despre proiectele care te interesează. Maniera în care reușești să accesezi propriile resurse în momentele dificile este una de apreciat.
Horoscop săptămânal Leu: 27 martie - 2 aprilie 2023
Nu de puține ori ai fost victima comentariilor celor din jur. Firea sensibilă te face prea atentă la tot ceea ce fac sau zic ceilalți, chiar și în acele situații când nici măcar nu este vorba despre ceva care are legătură cu tine. Din punct de vedere social, ai nevoie să faci parte dintr-un grup, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunți la propria identitate.
Horoscop săptămânal Fecioară: 27 martie - 2 aprilie 2023
Te bucuri cu o inocență autentică de tot ceea ce ai parte. La birou, neînțelegerile pot fi destul de frecvente în perioada care urmează. Conflictele de interese care apar între tine și partenerii de afaceri induc o atmosferă de lucru stresantă. În ceea ce privește propriile tabieturi, este important să îți setezi o serie de reguli de care să nu te dezici niciodată.
Horoscop săptămânal Balanță: 27 martie - 2 aprilie 2023
Prezența preponderentă a energiei lui Saturn aduce haosul și nesiguranța în viața ta. Tensiunea din relațiile de prietenie sau din cele profesionale devine tot mai intensă. Indiferent de context, argumentează-ți comportamentul! O astfel de atitudine deschisă poate ajuta la reconciliere și la acceptarea situației reale de către toți cei implicați.
Horoscop săptămânal Scorpion: 27 martie - 2 aprilie 2023
Grija pentru cei dragi este motorul echilibrului tău emoțional. Indiferent de nevoile celorlați, tu ești acolo pentru a-i ajuta să fie mai buni în tot ceea ce întreprind. Atunci când ai nevoie de sfaturile celor din jur, este indicat să fii atentă și la ceea ce ești pregătită să primești. Anumite alegeri pe care le vei face îți vor da curajul de a te confrunta cu propriile slăbiciuni.
Horoscop săptămânal Săgetător: 27 martie - 2 aprilie 2023
Încă o dată, nu știi dacă să acționezi sau să rămâi rezervată în raport cu mai multe aspecte importante din viața ta. În această perioadă agitată pentru tine este de preferat să lași lucrurile să decurgă de la sine. În tot ceea ce ai parte zi de zi găsești fericirea în starea ei pură. Fii recunoscătoare pentru asta!
Horoscop săptămânal Capricorn: 27 martie - 2 aprilie 2023
Intrigile care se țes în jurul carierei tale sunt cele care te inspiră să fii tot mai bună în ceea ce faci. Atunci când ai de partea ta oameni de încredere și care te apreciază cu adevărat, îți este mult mai ușor să faci față provocărilor. Zilele acestei săptămâni sunt mai mult despre conectare la sine decât despre relațiile cu cei din jur.
Horoscop săptămânal Vărsător: 27 martie - 2 aprilie 2023
Pe parcursul săptămânii te vei simți lipsită de energie. Nu ai determinare să faci absolut nimic și parcă plutești în derivă. Migrenele au revenit cu o intensitate destul de mare și, deși dormi suficient, nu poți spune că te și odihnești. Poate este momentul potrivit pentru a fi mai atentă la semnalele pe care le primești și să încetinezi ritmul.
Horoscop săptămânal Pești: 27 martie - 2 aprilie 2023
În plan profesional, îți dorești mult mai multe reușite. Determinarea de care dai dovadă în aceste zile este și cea care te va face remarcată. Atunci când vine vorba de relațiile tale de prietenie, îți dai seama că investești emoțional chiar și acolo unde nu ar trebui să faci asta. Este clar că îți este tot mai dificil să înțelegi ce este bine pentru tine.