Horoscop săptămânal: 11-17 mai 2020
Horoscop săptămânal Berbec: 11-17 mai 2020
Viața de familie pare să fie tot mai solicitantă, mai ales spre mijlocul săptămânii. Din nou, tu și membrii familiei o să fiți nevoiți să vă adaptați cât mai repede unor schimbări care vor avea loc. Deși ești concentrată pe viața profesională, îți dai seama că în perioada următoare va fi aproape imposibil să îți atingi obiectivele.
Horoscop săptămânal Taur: 11-17 mai 2020
Oportunitățile de care ai parte în sectorul profesional îți dau multă încredere că vei atinge succesul așa cum ți-l imaginezi de mic copil. Drumul a fost destul de anevoios chiar și până în punctul în care te afli în prezent. Întotdeauna sprijinul și încrederea oferite de cei dragi au fost ca un catalizator pentru tine. Du-te cu privirea și mai departe de visurile pe care le ai!
Horoscop săptămânal Gemeni: 11-17 mai 2020
Diada Soare-Lună va influența toată plaja de acțiuni din următoarea perioadă. Începutul săptămânii vine cu provocări în plan sentimental. Relația personală va trece printr-o schimbare definitorie de dinamică. Vei fi nevoită să te gândești la confortul tuturor celor implicați înainte de a lua o decizie care te privește doar pe tine.
Horoscop săptămânal Rac: 11-17 mai 2020
Înfrânează puțin dorința de a fi mereu pe primul loc! Încearcă să intri în contact real chiar și cu acele persoane sau lucruri pe care le consideri insignifiante! Viața ta are nevoie de un plus de valoare și nu vorbim acum de cea financiară. Ai pierdut din vedere faptul că micile bucurii de care ai parte zi de zi te pot ajuta să atingi tocmai acea fericire la care visezi dintotdeauna.
Horoscop săptămânal Leu: 11-17 mai 2020
Dacă plănuiești să faci o investiție importantă pentru tine, este indicat să primești sfaturi pertinente cu privire la mișcările pe care le ai în minte. De multe ori acționezi condusă fiind doar de un impuls. O astfel de greșeală te poate costa mult prea mult. Atunci când te implici în tot felul de acțiuni caritabile, îți dai seama că această activitate are mult sens pentru tine.
Horoscop săptămânal Fecioară: 11-17 mai 2020
Este posibil ca procesul de dezvoltare personală în care te afli de ceva timp să te conducă din ce în ce mai mult spre stări de introspecție. Orice descoperire de care ai parte în plan emoțional aduce beneficii reale în viața de zi cu zi. Relațiile care nu se bazează pe încredere și respect nu sunt pentru tine. Cu atât mai mult, acțiunile celor din jur nu sunt despre tine.
Horoscop săptămânal Balanță: 11-17 mai 2020
Deși treci prin clipe dificile, nu ai nevoie de "spectatori" sau oameni care nu au nicio legătură reală cu tine și care încearcă să îți dea sfaturi. Independența emoțională și-a spus mereu cuvântul în astfel de contexte. Începutul săptămânii are surprize plăcute pentru tine în raport cu anumite persoane. Încearcă însă să păstrezi o doză de scepticism. Te poate feri de noi dezamăgiri.
Horoscop săptămânal Scorpion: 11-17 mai 2020
Jupiter va crea la nivel energetic toate condițiile necesare pentru ca relația ta să treacă prin schimbări pozitive. Tot ceea ce se va întâmpla te va ajuta să te simți împlinită. Acum poți da un nou sens "fericirii în doi". Agitația de la birou este de necontenit. Chiar dacă totul în jur este haos, asta te motivează și mai mult în raport cu obiectivele pe care le ai.
Horoscop săptămânal Săgetător: 11-17 mai 2020
Te simți în impas. Încă o dată nu știi dacă să acționezi sau să rămâi rezervată în raport cu mai multe aspecte importante din viața ta. Ideea de aventură este ceva ce te atrage constant. Firea ta mult prea calculată te îndeamnă să te privezi de un astfel de stil de viață. Este important totuși că în lucrurile mici de zi cu zi găsești fericirea în starea ei pură.
Horoscop săptămânal Capricorn: 11-17 mai 2020
Pe alocuri, devii mult prea sensibilă. Oamenii nu au de ce să încerce să te menajeze. Faptul că tu iei personal tot ceea ce se întâmplă în jur este strict problema ta. Această săptămână de primăvară te face să îți îndrepți mai mult atenția către natură. Starea de armonie pe care o simți în mijlocul ei este de neprețuit pentru tine.
Horoscop săptămânal Vărsător: 11-17 mai 2020
Lucrurile simple sau banele îți construiesc fericirea zi de zi. Te bucuri cu o inocență autentică de tot ceea ce ai parte. Neînțelegerile pot fi destul de frecvente în perioada care urmează. Vor fi situații dificile pentru tine. Ești o fire pașnică și nu știi, de cele mai multe ori, cum să integrezi la nivel emoțional disputele la care vei lua parte.
Horoscop săptămânal Pești: 11-17 mai 2020
În această perioadă simți că stagnezi destul de mult în tot ceea ce faci. Ideile pe care le ai se pare că nu prind forma pe care ți-o dorești. Un pas înainte, doi înapoi. Cam aceasta este dinamica săptămânii. Cu toate acestea, Mercur retrograd își finalizează ascensiunea și astfel reușești să duci la împlinire un proiect de suflet pentru tine.