Visele, o lume interzisa?

La petreceri fredonez Coldplay cu entuziasm extrem, cand colegii mei viziteaza bufetul, iar cand altii se distreaza la maximum, eu as prefera o sedinta de relaxare prelungita (a se citi un somn bun timp de doua zile). Si poate cel mai interesant lucru pe care ar trebui sa-l mentionez este ca, spre deosebire de cei care afirma cu tarie ca nu exista notiunile de „al saselea simt sau „supranatural (si care cred ca Zona crepusculara este doar un film, eu chiar sustin ca lumea in care traim inseamna mult mai mult decat putem percepe, noi insine fiind mai complecsi decat banuim.

Aceasta concluzie mi-a fost sprijinita, printre altele, de o serie de vise premonitorii, care mi-au ravasit putin viata, la timpul lor, si care, in cele din urma, s-au adeverit, demonstrandu-mi ca visele nu sunt chiar atat de nein­semnate pe cat par. Si totusi, cat de departe putem merge cu interpretarea lor? Pana intr-acolo incat sa credem ca sunt mesaje venite din viitor sau dovada existentei unor lumi paralele, asa cum le vad eschimosii sau malaezienii? Hmm… deja cred ca ne indepartam de subiect si riscam sa intram intr-o disputa ce nu duce nicaieri. Mai bine s-o luam treptat.

Una dintre cele mai simple definitii a viselor pe care expertii ar putea s-o ofere vreodata este ca acestea nu sunt altceva decat o serie de imagini si ganduri ce traverseaza mintea omului, in faza REM a somnului, sau mai bine zis o serie de reactii la stimuli externi (temperatura, miros) sau interni (psihici – ca de exemplu teama sau dorintele refulate –, ori pur si simplu de natura fizica, precum o durere de cap).

Pentru Jung, activitatea onirica are un rol mult mai profund decat o simpla indosariere a evenimentelor de peste zi. Intr-adevar, visele fac legatura intre constient si inconstient, dar in acelasi timp au un rol prospectiv, in sensul ca ne dau indicatii asupra unor planuri viitoare, pe baza unor informatii stocate in in­constient. Motiv pentru care unele vise pot parea extrem de profetice, cand de fapt ele au o mare legatura cu viata noastra psihica si cu transformarile noastre interioare.

„Ele sunt practic mesaje ale inconstientului care atentioneaza asupra orientarii existentiale a individului, mai reiese din studiile celebrului psihanalist. Deci asa s-ar explica de ce am stiut peste noapte ca voi lucra in Capitala? Incon­stien­tul pur si simplu mi-a dat mai multe detalii despre planurile pe care voiam sa le realizez, spunandu-mi ca sunt capabila sa le pun in practica, chiar daca in plan con­stient imi pareau cel putin imposibile?

E ca si cum as fi investita cu un alter ego binevoitor care ma trage de mineca de fiecare data cand exa­gerez cu lamen­ta­tiile, abandonez o cura de slabire sau vreau sa-mi schimb radical infatisarea. Ceea ce nu suna rau deloc! Si totusi, activitatea noastra onirica pare sa insemne mult mai mult decat o simpla refulare a psihicului, transpusa in imagini nocturne. Montague Ullman, un alt reputat cer­ce­tator, si-a facut publica ideea potrivit careia visele faciliteaza transferul telepatic, datorita proprietatii lor de a combina stari de activitate si de disociatie.

Ulterior, la inceputul anilor ‘70, el a completat simplele constatari cu o serie de dovezi experimentale din care reiese ca informatia transmisa apare in visele subiectilor adormiti si corespunde ca forma, textura, afect sau simbolism cu o alta imagine-„tinta din creierul altui individ, aflat la mare distanta fata de primul. In plus, Ullman a demonstrat ca sti­mulii-tinta emotio­nali se transmit mult mai usor decat cei lipsiti de orice incarcatura afectiva, motiv pentru care transferul telepatic este mult mai intens in cazul indragostitilor, de exemplu. Studiul ridica, prin urmare, un alt semn de intrebare: care este, de fapt, natura psihica a visului?

Este un simbol, sau un fel aparte de a gandi, asa cum crede Paul Valéry? J.B. Pontalis, un alt aventurier in lumea oni­rica si autor al volumului Atractia visului. Dincolo de psihanaliza, inclina spre varianta ultima: „Daca, in timpul unui tratament, salutam ca pe un eveniment psihic dobandirea sau revenirea capacitatii de a visa, aceasta nu se intampla pentru ca vedem in ea o posibilitate pentru pacientul nostru de a stabili o legatura cu aspectele refulate sau stratificate ale persoanei sale, ci pentru ca avem presimtirea ca aceasta capacitate ofera o sansa de a trezi in el un alt regim de gandire, noteaza psih­analistul in lucrarea sa Atractia visului.

Dincolo de psihanaliza, din 1994, unde gandirea nu e interpretata in forma ei logic-abstracta, ci in expresia ei metaforica, imaginativa. Iar teoriile continua, lansate la apa de tot soiul de descoperiri de natura neurologica ce vin sa ne rastoarne chiar si cea mai mica incredere in capacitatea noastra de a intelege modul in care functioneaza creierul pe timp de noapte. Hobson si McCarley (J.A. Hobson, R.W. McCarley, The Brain as a Dream State Generator: An Activation-synthesis hypothesis of the dream process, 1977) considerau ca, de fapt, nivelul activitatii corticale din timpul somnului REM nu are nici o legatura cu excitatiile simturilor, aceasta fiind generata din interior, de o forma de zgomot neuronal, neurofiziologia creierului determinind in aceeasi masura bizareria viselor.

Ceva mai tirziu, E. Crick si G. Mitchinson au aratat ca in timpul somnului cortexul poate primi comenzi de la trunchiul cerebral, activitatea din timpul somnului REM nefiind altceva decat un proces de eliminare a informatiilor nedorite transmise de trunchiul cerebral catre cortex.

OK, deci in timpul noptii creierul nostru este un imens Recycle Bin care ne scapa de toate amintirile inutile, acumulate in timpul zilei, astfel incat sa ne putem relaxa si s-o luam a doua zi de la capat. Fapt care pare extrem de logic, de altfel, fiindca nici o parte a corpului nu este proiectata sa functioneze fara oprire, nici chiar inima, care la randul ei se odihneste intre batai. Ideile promovate de Mitchinson si completate apoi de Robert Stickgold, de la Harvard Medical School, par asadar cele mai aproape de adevar.

Creierul este pur si simplu setat pentru odihna, trierea informatiei si mai apoi trecerea ei in memoria de lunga durata, visele nefiind altceva decat o incercare de restabilire a echilibrului nostru psihologic. Cum le explicam insa pe acelea care se materializeaza sau care devin un mijloc de comunicare intre doua persoane aflate la distanta? Poate doar invocand puterea gindului, acea „sfera gigantica de energie, care odata emisa rezoneaza in tot universul, dupa cum crede Swami Sivananda.

Pare poetic, chiar exagerat de poe­tic, dar e singura explicatie pe care am putut sa o dau de fiecare data cand mi se mai indeplinea cate o dorinta arzatoare sau cand persoana la care ma gandeam imi dadea la randu-i un semn de viata, si totul intr-o perioada scurta de timp, sa zicem cateva secunde (credeai ca-i pura coincidenta?). Sunt justificari simple, autoimpuse, in ceea ce ma priveste, dar care pentru cerce­tatori ca J.C. Callaway (notoriu pentru teoria sa conform ca­reia visele sunt ur­ma­rile secretiei de dime­tiltrip­tamina, la nivelul creierului) nu sunt decat varful aisbergului. Si atunci cum am putea elimina toate viziunile contradictorii asupra viselor?

Cum am putea face in asa fel incat sa intelegem cu totii de ce in somn suntem capabili sa facem toate nebuniile, pe care in stare de constienta nici macar nu le-am pomeni, de ce zburam de pe stanci fara sa avem nici macar o zgarietura atunci cand ajungem la sol, de ce omoram persoanele la care tinem cel mai mult, de ce visam pisici care vorbesc si oameni care latra si multe alte scene demne de filmele lui Ridley Scott sau vreun alt titan al productiilor horror?

O echipa de cercetatori japonezi condusa de Yukiyaso Kamitani a gasit ceea ce pare a fi o solutie prompta si de bun augur: ca sa inte­legem ce sunt visele si ce vor sa ne spuna trebuie pur si simplu sa le… privim. Echipa lui Kamitani a creat asadar un dispozitiv ce permite procesarea si transformarea in imagini a gandurilor si viselor, ce apar pe ecranul calculatorului asa cum sunt ele „vazute de catre creier, tehnica bazata de altfel pe procedura de re­cunoastere a imaginilor de catre retina ochiului uman.

Cand este focalizata asupra unui obiect, retina este capabila sa recu­noasca imaginea acestuia, care apoi este transformata in me­sa­je electrice, trimise spre scoarta cerebrala. In cadrul experimentului, cercetatorii le-au aratat volunta­rilor cele sase litere ce compun cuvantul „neuron, inainte de a folosi tehnologia pentru masurarea activitatii cerebrale si reconstituirea literelor pe ecranul computerului. „Aplicand acest tip de tehnologie, crede Kamitani, va fi posibila inregistrarea si repetarea imaginilor pe care persoanele le percep ca vise si, in timp, interpretarea lor.

Pana atunci, tot ce se va petrece in somn va face parte dintr-un soi de lume paralela in care eu, una, imi gasesc mereu forta de a merge mai departe, ca Gael Garcia Bernal, in filmul Stiinta Viselor (unde protagonistul isi regaseste energia de a trai in scenariile construite de propriul inconstient in timpul noptii). Si, sincera sa fiu, parca nici nu mai conteaza cum si cine le genereaza, atat timp cat dimineata ma simt de mii de ori mai revi­gorata, proband inca o data vorbele lui Stickgold: „Visele te ajuta sa glosezi informatia, s-o procesezi. E ca si cum creierul tau ar spune: gata, ma duc acasa, imi inchid telefonul, sa nu ma deranjeze nimeni, ca am treaba!.

Arhiva Revistei ELLE

Foto: Woman on a wooden bridge from Shutterstock

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK