Medicul timișorean Virgil Musta a răspuns celor mai presante întrebări despre vaccinare primite de la oameni nelămuriți încă în privința vaccinului împotriva coronavirusului. Acesta a anunțat că va răspunde cât mai simplu și mai clar întrebărilor al căror răspuns îl cunoaște, redirecționându-i pe pacienți spre surse competente atunci când nu știe răspunsul.
Totodată, medicul a specificat că e firesc să ne punem întrebări despre vaccinare, dar și că decizia de a ne vaccina sau nu trebuie luată numai alături de medicii specialiști care ne cunosc istoricul medical, dacă este cazul, luând în considerare starea actuală a afecțiunilor de care suferim. Primul răspuns al medicului a vizat informarea, acesta avertizând să nu luăm de bune „opiniile celor care doar își dau cu părerea, neavând niciun fel de pregătire în domeniu și care doar preiau și rostogolesc diverse informații pe care nici macar nu le verifică.'
Alte întrebări despre vaccinare vizează felul în care ajută vaccinul, dar și riscurile la care sunt expuși cei care nu se vaccinează. „O să îți diminuezi foarte mult posibilitatea de a face boala, (…), o să îți diminuezi foarte mult posibilitatea de a face o formă gravă a bolii (…), o să contribui la stoparea pandemiei și la revenirea mai rapidă la normalitate', a precizat Musta.
Evident, nu au lipsit întrebările despre siguranța vaccinului. „Oricare dintre variantele aprobate deja sunt vaccinuri sigure, toate testele efectuate anterior lansării (pe zeci de mii de oameni), dar și observațiile de până acum de la cei peste 30 de milioane de oameni din 46 de țări care au primit deja prima doză de vaccin, ne arată că vaccinul, indiferent de compania producătoare, nu are efecte secundare pe termen scurt mai accentuate decât alte vaccinuri de până acum, ba chiar mai puține. Practic, probabilitatea de a avea un accident de mașină este mult mai mare decât efectele adverse serioase.
Pe termen lung, toate estimările experților, bazate pe modul concret de interacționare cu organismul nostru, ne arată că nu vor exista efecte dăunătoare sănătății cauzate de acest vaccin. Evident că nu s-a putut încă observa concret acest lucru, pentru că nu avem o monitorizare pe o durată de ani de zile, dar părerea mea este că, spre exemplu, poluarea și lipsa de igienă au efecte mult mai nefaste pe termen scurt și lung decât vaccinul.'
Medicul a răspuns și la întrebări despre vaccinare și despre diferențele dintre vaccinul cu ARN mesager și cele clasice. „Prin noua tehnologie ARNm, se introduce în celula musculară de la locul injecției o secvență de cod genetic al virusului (deci nu virusul), care reprezintă instrucțiuni pentru sistemul nostru imunitar pentru a recunoaște si neutraliza rapid virusul atunci când apare.
Ce se întâmplă de fapt: În cazul contaminării unei persone cu virusul SARS-CoV-2, acesta ajunge la nivelul faringelui și nasului, unde cu ajutorul unei proteine din structura virusului, numită proteina S, se fixează de receptorii celulari ai celulelor noastre și pătrunde în celula mucoasei faringiene și a nasului. Aici virusul se multiplică. Virușii noi formați distrug celula și trec în alte celule pentru a continua procesul. Organismul reacționează la acești intruși generând o inflamație, care la un moment dat poate distruge propriul organism.
În cazul vaccinării, se introduce prin vaccin un ARN mesager înglobat într-o nanoparticulă de grăsime, pentru a putea intra în celulă. Acest ARN conține informația pe care virusul o transmite fabricii de proteine’ din celula noastră, pentru a sintetiza proteina S- componentă cu care virusul se fixează de receptorul celular și apoi intră în celulă.
AND-ul celular nu este atacat sau influențat.
Odată produsă aceasta proteină, ea este identificată de sistemul imunitar ca fiind o particulă străină. Sistemul imun reacționează prin producerea de anticorpi, care înglobează această proteină și o neutralizează.
Celula musculară modificată moare și este eliminată din organism, locul ei fiind luat de o celulă nouă, normală.
Odată produși primii anticorpi, organismul are celule de memorie, care vor da alarma în momentul când în organism vor mai apărea astfel de structuri, atunci când luăm virusul de la cineva.
Astfel, când virusul SARS-CoV-2 intră în organism la nivelul faringelui și mucoasei nazale, anticorpii deja formati, împreună cu cei care sunt produși rapid, neutralizeaza proteina S, iar virusul nu mai poate intra în celulă sa se multiplice si să producă practic boala.
În esență, cele două vaccinuri (Pfizer și Moderna) au în compoziție doar părțile de ARN care conțin instrucțiunile de producție pentru acea proteină. După vaccinare, pe baza acestor instrucțiuni, celulele noastre musculare vor produce acea proteină (fără virus, doar proteina exterioară, deci nu ne putem îmbolnăvi, pentru că nu există virusul), după care acele secvențe de ARN sunt distruse de organismul nostru.
În acest fel, sistemul nostru imunitar învață în avans să recunoască acele proteine prezente in structura virusului, pentru ca atunci când acesta intra în organismul nostru, să fie pregătite să acționeze imediat pentru neutralizarea acestuia.'
Totodată, Musta a specificat că e important ca măsurile de protecție să fie respectate și după vaccinare și a vorbit și despre posibilitatea de a transmite virusul după administrarea vaccinului – care, în opinia sa, nu ar exista: „Pentru ca boala să se manifeste, este nevoie de o cantitate mai mare de virus. După ce virusul intră în organism la nivelul nasului și faringelui, acesta începe să se multiplice în perioada de incubație de câteva zile. Abia după ce se ajunge la o cantitate mai mare de viruși se va declanșa boala, dar și posibilitatea de a transmite la altcineva. Acest lucru se poate vedea și prin faptul că o persoană contaminată nu transmite boala chiar din primele zile de la contactul cu cineva infectat.
După vaccin, sistemul nostru imunitar recunoaște imediat virusul intrat în organism și acesta este neutralizat mult mai repede (față de cei nevaccinați) și nu este lăsat practic să se multiplice pentru a ajunge la o cantiate mai mare, care să poată determina contaminarea altora.'
Întrebări despre vaccinare: care sunt persoanele care nu trebuie să se vaccineze?
Medicul Virgil Musta a specificat și că persoanele care prezintă infecție acută nu trebuie vaccinate până după încetarea simptomatologiei, de asemenea, și persoanele cu boli autoimune severe în evoluție. Acesta a și publicat lista compușilor din vaccinurile Pfizer și Moderna, pentru a-i ajuta pe alergici să repereze compușii la care știu că pot avea reacții:
„((4-hidroxibutil)azanediil)bis(hexan-6,1-diil)bis(2-hexildecanoat) (ALC-0315)
2-[(polietilenglicol)-2000]-N,N-ditetradecilacetamidă (ALC-0159)
1,2-Distearoil-sn-glicero-3-fosfocolină (DSPC)
Colesterol, Clorură de potasiu, Dihidrogenofosfat de potasiu, Clorură de sodiu, Fosfat disodic dihidrat, Sucroză, Apă pentru preparate injectabile.
Iar pentru vaccinul Moderna:
lipidă SM-102, colesterol, 1,2-distearoil-sn-glicero-3-fosfocolină (DSPC), 1,2-dimiristoil-rac-glicero-3-metoxipolietilen-glicol-2000 (PEG2000 DMG), trometamol, clorhidrat de trometamol, acid acetic, acetat de sodiu trihidrat, sucroză, apă pentru preparate injectabile.'
Alte întrebări despre vaccinare au vizat durata protecției („Anticorpii post-vaccinare încep să apară dupa 7-14 zile de la prima doză și realizează o protecție în cca 60% din cazuri în 3 săptămâni de la prima vaccinare. Pentru a avea o protecție completă este nevoie să treacă 1-2 săptămâni de la rapel (a doua doză de vaccin).') sau persoanele care nu au încă indicație de vaccinare (copiii și gravidele, pentru care nu au fost făcute încă studii).
Medicul a declarat și că cei care au făcut vaccinul antigripal trebuie să aștepte o lună până la administrarea vaccinului împotriva coronavirusului. Totodată, primind multe întrebări despre vaccinare în cazul persoanelor cu boli autoimune sau istoric alergic, a avertizat că acestea trebuie neapărat să consulte medicii specialiști dacă doresc să se vaccineze. Aceeași recomandare a dat-o și în cazul persoanelor cu alte afecțiuni sau alergii, privind întrebări despre vaccinare specifice acestor probleme de sănătate (cancer limfatic, endometrioză toracică, sindrom Sjogren, poliartrită reumatoidă, Budd Chiari Sindrom etc.). În schimb, a recomandat ferm vaccinarea pentru cei care suferă de diabet.
Citește și:
De ce persoanele care fac vaccinul anti-Covid trebuie să poarte în continuare mască. Precizările medicilor
Foto: arhiva ELLE