Vaccinuri: pro si contra

In ultimul timp s-au vehiculat in mod viral zeci de teorii care sustin ca vaccinurile ar face mai mult rau decat bine si ca ar provoca bolile la care ar trebui, teoretic, sa ofere imunitate. Care e adevarul?

Vaccinuri: pro si contra

Sistemul imunitar e una dintre marile necunoscute ale medicinei, alaturi de reteta tineretii vesnice. Si de multe ori tratamentele impotriva afectiunilor care deriva din disfunctiile acestei masinarii de autoaparare a organismului contra virusurilor si germenilor sunt ineficiente. Iar vaccinurile, despre care stim ca previn unele boli, actioneaza chiar la nivelul acestui zid organic de protectie, ale carui fisuri pot avea urmari grave. Imunitatea poate fi mostenita genetic, dobandita fata de anumiti germeni si virusuri cu care organismul a luat contact, sau poate fi constituita din elemente cu rol protector, precum mucoasele, secretiile enzimatice, tegumentele etc.

In ultimul timp vaccinurile au starnit foarte multe controverse la nivel national si international, pentru ca anumite declaratii si zvonuri le pun la indoiala eficacitatea, ba chiar le blameaza pentru aparitia unor boli. Insa daca atunci cand esti adult iti asumi riscurile pe pielea ta si alegi varianta in care vrei sa crezi, cand decizi pentru copilul tau trebuie sa te gandesti de doua ori, pentru ca el inca nu are discernamant. Iar organismul fiecarui om e unic, special si mai ales imprevizibil.

Insa cat valoreaza aceste ipoteze cand bebelusul are dusmani precum rujeola sau oreionul, care, la varste fragede, pot cauza dizabilitati permanente sau letale? Iar daca te gandesti ca puiul tau prezinta un risc mai mare de a capata unele boli decat de a fi afectat de efectele secundare ale unui vaccin, alegerea pare ca se face de la sine…

Insa e o diferenta foarte mare intre imunizarea naturala, dobandita prin intermediul laptelui matern (in primele trei luni de viata, daca mama a avut boala respectiva), si imunizarea artificiala. Cand un copil sau un adult e afectat de o boala, virusul calatoreste prin sistemul respirator in cel circulator si limfatic, stimuland productia naturala de anticorpi la nivel celular. In timp ce microorganismele injectate trec de barierele naturale, iar imunitatea are in mai multe cazuri o eficienta de scurta durata. Iar atunci cand bolile copilariei se manifesta la maturitate au repercusiuni mult mai grave decat daca ar fi fost facute la vremea lor.

Nu e foarte cunoscut faptul ca prin serul care se injecteaza in organism se introduce un virus inactiv (sau un virus atenuat), o substanta prelevata dintr-un germen sau un compus chimic ce determina un raspuns din partea organismului. Unele vaccinuri contin toxine inactive (in unele cazuri toxinele pot provoca imbolnavirea, si nu virusul in sine). Cum functioneaza? Odata ajunse in corp, elementele vaccinului se disociaza, substanta salina fiind absorbita de sange si eliminata, iar virusurile modificate sau bacteriile sunt preluate de celulele sistemului imunitar.

Principiile active ale vaccinului provoaca sistemul imunitar sa produca anticorpi contra afectiunii impotriva careia s-a realizat imunizarea. Organismul memoreaza aceasta reactie, iar cand corpul intra in contact cu virusul propriu-zis, sistemul imunitar il elimina, astfel prevenind aparitia bolii. Procesul de imunizare are o durata variabila, insa daca virusul exista deja in organism, vaccinul nu va mai avea nici o actiune asupra acestuia.

Cand vorbim despre vaccinuri, ne gandim la celule, formule chimice, germeni si ne imaginam totul petrecandu-se intr-un laborator steril. Si atat. Insa nu e foarte cunoscut faptul ca pentru producerea vaccinurilor se folosesc diversi excipienti, cum ar fi oul embrionar sau celule de provenienta animala, pe care sunt cultivate virusurile vaccinale. Iar aceste medii pot deveni un factor de risc pentru ca in unele situatii celulele respective nu se pot steriliza complet si astfel se poate determina o reactie alergica la substratul pe care a fost cultivat vaccinul. Deci, este contraindicata vaccinarea persoanelor care au alergii cunoscute (de exemplu, la ou).


Se speculeaza ca tot vaccinurile ar fi cele care permit unor virusuri sa sara bariera speciilor. In anii 50 si 60, milioane de oameni din SUA au fost infectati prin vaccinurile anti-poliomielita cu virusul simian (engl.: simian immunodeficiency virus, conform Wikipedia) contactat din organele de maimuta din care se prelevasera microbii. Virusul e aproape identic cu HIV, si anumite surse sustin ca acel virus este cel care a provocat nasterea bolii secolului XX, insa teoria e insuficient cercetata.

In 1994, prof. George Vithoulkas, laureat al Premiului Nobel Alternativ, a tinut un discurs in Parlamentul Suediei in care sustinea ca boli precum scleroza multipla, miopatia, distrofia musculara, nevrozele anxioase, nevroza compulsiva si, in general, bolile mintale severe, afectiuni de care sufera mii de oameni in lumea occidentala, sunt necunoscute africanilor, asiaticilor si sud-americanilor care nu au beneficiat de vaccinuri.

Iar o cercetare realizata de dr. Michel Odent in 1994 si publicata in JAMA (The Journal of the American Medical Association) a relevat ca micutii vaccinati antipertussis au avut sanse de sase ori mai mari sa se imbolnaveasca de astm decat copiii care nu au primit tratamentul. Alte efecte secundare ale vaccinarii ar putea fi sindromul oboselii cronice care afecteaza milioane de adulti, in special femei. Se mai speculeaza ca atat meningita, hidroencefalita, colita ulceroasa, cat si sindromul deficitului de atentie (ADHD) ar putea fi efecte secundare ale vaccinarii.

Pe parcursul cercetarii pentru acest articol am gasit o multitudine de teorii care pun pe seama vaccinurilor imbolnaviri in masa, insa pe masura ce le-am citit si am incercat sa aprofundez sursele lor, am descoperit ca majoritatea concluziilor nu au fost publicate in jurnale de specialitate, asa ca am ales sa povestesc doar despre cele mai relevante. Iar daca iti doresti sa afli mai multe despre ipotezele contra, iti recomand cartea Immunization, Theory vs. Reality de Neil Z. Miller, disponibila pe Amazon.com. Dar cum nu exista fum fara foc, procesele intentate de unii parinti impotriva companiilor care produc vaccinuri sunt cat se poate de reale. La fel de real e si faptul ca in Suedia sau Australia vaccinarea e facultativa, parintii avand posibilitatea sa aleaga daca odraslele lor vor beneficia de imunizare sau nu.

In orice caz, concluziile imi sugereaza ca atunci cand esti parinte e contraindicat sa dai crezare tuturor teoriilor de pe Internet si sa iti privezi copilul de protectie impotriva unor boli care pot deveni letale.

„Exista multe teorii ale conspiratiei, dar cred ca vaccinarea obligatorie e o politica foarte buna pentru copii deoarece previne anumite boli ce pot duce la decesul pruncilor si protejeaza adultul de afectiuni ulterioare. De exemplu, fetitele care nu au fost vaccinate anti rubeola pot avea la maturitate copii cu malformatii, daca fac boala in timpul sarcinii, iar baietii care se imbolnavesc de oreion, ca barbati pot deveni infertili, iar acestea sunt fapte, nu doar ipoteze. Dar, bineinteles, vaccinurile nu sunt pentru toata lumea – de exemplu, copiii care au boli neurologice nu pot face vaccinuri cu virusuri vii, atenuate. Insa despre aceste particularitati trebuie sa afle medicul pediatru al fiecarui copil in parte, la o analiza amanuntita', spune dr. Gabriela Alexe, medic primar pediatru.

Desi concluzia acestui material e pro-vaccinuri, realizez ca fiecare om e unic, relationand cu lumea in felul sau si inteleg ca acesta e motivul pentru care nu se pot anticipa intotdeauna reactiile corpului la anumiti stimuli. Dar cum statisticile sustin ca majoritatea persoanelor beneficiaza de imunizare in urma vaccinarii, poti doar spera ca vaccinurile vor constitui un sprijin si pentru sanatatea puiului tau.

Text: Lavinia Gogu
Foto: Guliver

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet