Un medic pneumolog avertizează că senzația că nu poți respira cu masca de protecție pe față este o iluzie

Chiar dacă unii dintre noi avem senzația că ne sufocăm atunci când purtăm masca de protecție, aceasta este doar o iluzie, susțin specialiștii.

Un medic pneumolog avertizează că senzația că nu poți respira cu masca de protecție pe față este o iluzie

Purtarea măștii a devenit de câteva zile obligatorie, pentru a încerca limitarea extinderii pandemiei de coronavirus. Relaxarea restricțiilor de până acum implică și faptul că ne putem deplasa liber, fără a completa o declarație pe proprie răspundere, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să fim extrem de precauți în permanență. Iar masca este modalitatea cea mai bună pentru a ne proteja de eventuale persoane infectate din jurul nostru sau pentru a nu da noi înșine virusul mai departe.

Gilda Popescu, medic pneumolog la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, a atras atenția într-o emisiune la Digi24 că masca de protecție trebuie purtată de toată lumea și este recomandată chiar și pentru cei cu probleme respiratorii.

„Masca ne apără contra contaminării cu tot ce înseamnă agenți microbieni care se transmit pe cale aerogenă. Avem experiența programului de control al tuberculozei. Oricare dintre noi trebuie să poarte masca, inclusiv pacienții cu afecțiuni cronice obstructive, astm. Sunt recomandările Societății Europene de pneumologie care menționează că, chiar și pentru pacienții care au probleme de respirație este obligatorie purtarea măștii”, a declarat doctorul Gilda Popescu.

Aceasta a adăugat că „masca este salvatoare pentru fiecare dintre noi. Dacă pentru gripă și alte afecțiuni ne feream de cei care tușesc sau strănută, pacienții care transmit acest virus nu sunt știuți, 60% sunt asimptomatici. Masca este trecută în studiile privind controlul infecțiilor respiratorii și împiedică bolnavul să transmită acești germeni. Este o iluzie că nu poți respira cu masca pe față. E nevoie de acomodare.
Medicul pneumolog a reamintit că masca de protecție trebuie schimbată la patru ore și nu trebuie aruncată la întâmplare. În spațiile deschise, purtarea măștii nu este obligatorie, dar aceasta trebuie purtată în spații închise precum magazinele sau în mijloacele de transport în comun. De asemenea, aceasta devine indispensabilă și în gări, aeroporturi sau autogări. Și cei care lucrează în frizerii, terase sau magazine vor trebui să poarte mască.

Citește și:
Raed Arafat reamintește că termoscanarea nu îți ia datele și că firmele care nu măsoară temperatura riscă amendă

Medic primar sau medic specialist. Care e diferența și care e mai bun?

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet