Mulți dintre supraviețuitorii formelor severe de Covid-19 au raportat cel puțin un efect pe termen lung al bolii, și dacă oboseala cronică sau insuficiența respiratorie sunt printre cele mai comune și mai așteptate, există și un altul, mai surprinzător: căderea părului.
Un studiu în acest sens a fost realizat de Dr. Natalie Lambert, de la Indiana University School of Medicine, împreună cu Survivor Corps, o mișcare de educare a supraviețuitorilor Covid-19. Așadar, Diana Berrent, fondatoarea acestui grup, le-a cerut supraviețuitorilor să spună ce efect pe termen lung au observat la mai mult timp după vindecare. Medicul Natalie Lambert a analizat cele 1500 de răspunsuri.
Așa și-au dat seama cercetătorii că la lista simptomelor cu care pacienții recuperați după Covid-19 se mai poate adăuga încă un efect pe termen lung al coronavirusului la care nimeni nu se aștepta. Cele mai comune s-au dovedit a fi oboseala, durerile în mușchi sau alte părți ale corpului, dificultatea de a respira. Dar mulți foști pacienți au vorbit și despre probleme de memorie, iar peste 400 de pacienți au experimentat căderea părului.
„Trebuie să acordăm atenție simptomelor resimțite de cei care au sechele pe termen lung, în părți ale corpului ce includ creierul, întregul corp, articulațiile, părul, pielea și ochii', notează comunicatul de presă emis de echipa de cercetători despre studiul neconvențional. Lista lor a ajuns la 98 de astfel de simptome, printre care se numără și urechile înfundate, ochii uscați, iritațiile pe piele, nici un astfel de efect pe termen lung neregăsindu-se pe lista oficială.
În schimb, mulți dintre membrii grupului de supraviețuitori cer sfaturi despre căderea părului în șuvițe, sau despre subțierea acestuia. Medici din diverse părți ale lumii au raportat că au pacienți care s-au confruntat cu acest efect pe termen lung, și au observat că pierderea părului are loc chiar la luni după însănătoșire.
Explicația pare să fie, spun medicii, un fenomen numit telogen effluvium, care de fapt este o forma de alopecie necicatricială caracterizată prin rărirea difuză a părului frecvent cu debut acut – mai simplu, ciclul normal al creșterii părului este întrerupt și ajunge rapid în faza telogenă, datorită unui eveniment care cauzează un șoc în organism. Același efect pe termen lung se poate observa și în cazul persoanelor care trec prin traume fizice sau psihice majore, prin intervenții chirurgicale, chiar prin infecții care cauzează temperaturi înalte sau prin schimbări de dietă radicale.
De obicei, e nevoie să treacă două sau trei luni între evenimentul care cauzează acest proces și instalarea acestui efect pe termen lung, dar vestea bună e că el este numai unul temporar, despre care medicii spun că se rezolvă de la sine, în general, după 6 și până la 9 luni. De asemenea, chiar și cei care nu au avut Covid-19 pot să experimenteze în această perioadă o astfel de cădere bruscă a părului, datorată stresului acumulat în izolare și îngrijorărilor legate de evoluția epidemiei.
Citește și:
Raed Arafat nu exclude măsuri drastice, care să restrângă evoluția epidemiei de coronavirus
Foto: Shutterstock