Uleiul de cocos, „otravă pură”?

Un profesor universitar crede că uleiul de cocos este la fel de dăunător organismului precum otrava, o afirmație ce contrazice consumatorii care cred în numeroasele beneficii ale acestui produs.

La cursul său din cadrul Universității din Freiburg, susținut în limba germană și postat în luna iulie a acestui an, Karin Michels, profesor al Institutului pentru Prevenire și Epidemiologie a Tumorilor, explică modul în care uleiul de cocos este la fel de periculos pentru sănătatea omului precum „otrava pură’ și că este un „absolut nonsens’ ca această substanță să fie folosită de atâtea persoane care cred în beneficiile lui „miraculoase’. „Uleiul de cocos este unul dintre cele mai rele alimente pe care le poți consuma’, spune Michels.


Un studiu din 2016 apărut în New York Times arată că 72% dintre americani cred că uleiul de cocos este sănătos, în comparație cu doar 27% care susțin opusul. „Există multe supoziții în privința beneficiilor uleiului de cocos, dar nu avem dovezi care să ateste aceste beneficii asupra sănătății corpului uman, pe termen lung’, spune Dr. Walter C. Willett, profesor de epidemiologie și nutriție la Școala de Sănătate Publică de la Harvard, unde Michels este, de asemenea, profesor adjunct.


„Uleiul de cocos este undeva la mijlocul tabelului în ceea ce privește tipurile de grăsimi. Este probabil mult mai în regulă decât uleiurile hidrogenate parțial, ce conțin un nivel înalt de grăsimi, dar nu la fel de bun precum uleiurile provenite din plante nesaturate, care chiar s-au dovedit a fi benefice, precum uleiul de măsline sau de canola’, a continuat Willett pentru CNN.

Organizațiile de sănătate tind să descurajeze folosirea uleiului de cocos, ce conține mai mult de 80% grăsimi saturate. Asociația Americană a Inimii spune că este mai bine să fie folosit pe piele, și nu în mâncare, recomandând ca nu mai mult de 5% sau 6% din caloriile zilnice să provină din grăsimi saturate, adică în jur de 13 grame pe zi.

În opinia lui Kevin Klatt, un cercetător de la Universitatea Cornell care studiază efectele metabolice ale uleiului de cocos, produsul „nu este la fel de rău ca untul, dar nici la fel de bun precum uleiul de măsline extra virgin, atunci când este folosit pentru gătit'.


De asemenea, Klatt atrage atenția asupra faptului că nu ar trebui să ne formăm o opinie în urma unor discuții, fără niște dovezi clare și informații verificate asupra subiectului.

Cu toate acestea, profesorii sunt de acord că uleiul de cocos poate fi folosit fără probleme ocazional, atunci când este nevoie pentru o anumită rețetă.

Citește și:
Cele mai eficiente trucuri de frumusețe folosind uleiul de cocos

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet