Turism fără carantină și testare obligatorie în Grecia! De când putem merge în vacanță

Reprezentanții guvernului din Grecia au anunțat noi măsuri de relaxare în ceea ce privește turismul, măsuri menite a atrage cât mai mulți turiști.

Turism fără carantină și testare obligatorie în Grecia! De când putem merge în vacanță

Reprezentanții Guvernului elen au anunțat că redeschiderea treptată a turismului va avea loc mult mai devreme decât era inițial planificat, mai exact începând cu 15 iunie.

Mai mult decât atât nu se va impune carantină și nici teste obligatorii pentru identificarea persoanelor care ar putea fi infectate cu noul coronavirus, deși vor fi efectuate aleatoriu teste. De asemenea, au fost anunțate reduceri de impozite pentru a face vacanțele mai ieftine. Oficialii din Grecia le solicită acum celor din UE să nu-i mai îndemne pe oameni să stea acasă.

„Deschidem cu un sistem și mai puternic, pentru că am consolidat resursele în zonele care vor primi cea mai mare parte a turiștilor, pentru a putea face față fiecărui posibil eveniment”, a spus ministrul turismului elen, Harry Theocharis, într-un interviu pentru Politico, citat de Digi24.

Theocharis a spus că o vacanță de vară e necesară, după pandemia de coronavirus, și că Grecia este pregătită să ofere această vacanță „fără a pune cetățenii și oaspeții în pericol”.

Ministrul le solicită liderilor UE să nu le mai spună oamenilor să rămână acasă. „La nivel european, această tactică nu are sens. Europa ar trebui să se considere o entitate”, spune ministrul.

Au existat, așa cum era de așteptat, și voci critice față de anunțul Greciei de a redeschide turismul atât de devreme, pe motiv că este prea riscant, în condițiile în care în Europa se înregistrează în continuare numeroase decese din cauza COVID-19.

CONȚINUT VIDEO ELLE

Potivit Digi24, Theocharis spune însă că cei îngrijorați de riscuri au subestimat măsurile luate de guvernul elen, deoarece țara își va deschide granițele pentru început doar turiștilor veniți din țările care primesc undă verde de la epidemiologi și de la Agenția pentru Siguranța Aviației din UE. Grecia va relaxa restricțiile din 15 iunie, primind turiști din aproape toată lumea, cu excepția a 35 de țări considerate cu „risc ridicat de transmitere” de către AESA. Turiștii din aceste țări – care includ Franța, Marea Britanie, SUA, Spania, Italia, Belgia, India și Africa de Sud – vor fi în continuare supuși testelor obligatorii pentru COVID-19 și măsurilor de carantină la sosire.

Citește și:
Cum vor arăta plajele din Grecia în această vară, în condițiile pandemiei de coronavirus (VIDEO)

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video