Fiecare dintre noi se naște cu un anumit ritm prestabilit al metabolismului, însă există mici trucuri ce te pot ajuta să îl accelerezi, chiar de la primele ore ale dimineții.
1. Fă mișcare!
Studii de specialitate au demonstrat că exercițiile fizice efectuate dimineața reușesc să ne energizeze pentru întreaga zi. În plus, persoanele care obișnuiesc să își ducă la bun sfârșit rutina de sport la începutul zilei au parte de un metabolism mai rapid, astfel reușind să ardă mai multe calorii. Nu te mai plânge că ești prea somnoroasă dimineața și fă mișcare sau ieși afară în parc sau la sală!
2. Adaugă intensitate!
Cei care se simt presați de timp dimineața sau nu reușesc să se trezească mai devreme pentru a efectua exerciții fizice, trebuie să afle că au nevoie doar de 2,5 minute pentru a-și îndeplini rutina. Cercetări noi în domeniul sănătății au revelat faptul că exercițiile fizice efectuate la intensitate maximă, timp de doar 2,5 minute în fiecare dimineață, îți pot îndemna organismul să ardă cu până la 2000 de calorii mai mult decât de obicei.
3. Nu renunța la micul dejun!
Renunțarea la micul dejun este una dintre cele mai grave greșeli pe care le poți comite la început de zi. Un mic dejun sănătos îți ajută organismul și metabolismul, oferindu-i energie pentru a funcționa. Este recomandat să servești micul dejun la jumătate de oră după ce te-ai trezit, pentru ca ziua ta să înceapă cu dreptul.
4. Bea ceai verde!
Știm că unul dintre lucrurile care te poate determina să te ridici din pat dimineața este mirosul de cafea proaspătă, însă trebuie să știi că și ceaiul verde are aceleași efect. Această băutură nu este doar plină de antioxidanți, ceaiul verde băut dimineață are capacitatea de a accelera metabolismul.
5. Nu uita de H2O!
Înainte de a savura cafeaua sau ceaiul verde de dimineață, încearcă să bei un pahar cu apă rece. Conform cercetătorilor germani, apa rece băută dimineața ajută metabolismul să lucreze cu până la 24% mai repede decât de obicei și poate fi o metodă de trezire mai efectivă decât însăși cafeaua. Dacă mai adaugi și puțin suc de lămâie în apă rece, atunci vei avea parte de o băutură – minune, ce te va ajuta să elimini toxinele din corp.
Citește și:
6 motive surprinzătoare pentru care mănânci prea mult
Foto: Imaxtree