Traim cu frica

E ora 4 a.m. si inca esti treaza. Nu ai inchis ochii toata noaptea. Palmele iti transpira, iar inima bate sa-ti sara din piept. Esti ingrijorata pentru copiii tai. Pentru parintii tai, care au imbatrinit teribil in ultimii ani. Pentru locul tau de parcare. Pentru sanatatea ta. Pentru viata ta sexuala. In dreapta, auzi respiratia regulata si calma a sotului tau… si te calca pe nervi. Dumnezeule, doarme dus! El chiar nu vede pericolele ingrozitoare ce se ascund in fiecare umbra, in fiecare secunda care se apropie? In mod sigur nu, altminteri, cu toate dezastrele care se intimpla in lume, nu ar fi planuit cu atita calm o vacanta (ingrozitoare!) in Egipt, cu avionul!
Cum e posibil ca doua persoane sa reactioneze atit de diferit in aceleasi circumstante? De ce unii oameni sint pur si simplu zdrobiti de intimplarile din jur, in vreme ce altii par sa pluteasca deasupra lor cu gratie si calm? De ce unii sint mai emotivi decit altii? Ne-am nascut asa? Nu avem nici o sansa sa evadam din infernul pe care singuri ni l-am compus?

Raspunsul la toate aceste intrebari tine de o anume reactie emotionala, numita anxietate. Spre deosebire de foame sau sete, care apar si dispar in prezentul imediat, anxietatea face parte dintr-o categorie de emotii si senzatii care se strecoara in suflet si in minte si cresc, proiectindu-se undeva in viitor. Ne impiedica sa ne simtim (prea) in siguranta. Fara ea, probabil specia umana nu ar fi putut supravietui.

De fapt, toate animalele, in special cele mici si neajutorate, sufera de anxietate. (Pina la un punct se confunda cu instinctul de conservare al speciei.) Cit despre noi, oamenii, ne luptam cu aceste emotii inca din vremea in care imparteam planeta cu mamutii si tigrii cu colti. (Noteaza ca nici una dintre aceste specii – care nu prea aveau de ce sa se teama – nu a supravietuit pentru a depune marturie.) Dar stii care este cel mai mare paradox al anxietatii? Desi este o reactie pozitiva si necesara la amenintarea unui pericol (fizic) imediat (si stimu­leaza mintea sa gaseasca cele mai eficiente solutii pentru a iesi din criza), anxietatea devine o problema grava daca persista timp indelungat dupa ce pericolul a trecut. Din pacate, la ora actuala este cea mai frecventa afectiune de natura psihica. Exista o multime de tipuri de anxietate, de la anumite fobii pina la o stare de ingrijorare generalizata. Uneori, aceste afectiuni au o cauza evidenta (ca in cazul soldatilor intorsi de pe front sau al supravietuitorilor unui atac terorist), alteori sint inexplicabile si sufocante.

Sigmund Freud a fost unul dintre primii oameni de stiinta care au studiat anxietatea pina la obsesie. El a identificat doua forme majore ale afectiunii: una de natura biologica si o alta determinata de factori psihologici. Din nefericire, urmasii sai in ale psihologiei au fost atit de fascinati de ideile sale despre comportamentul sexual si conflictele nerezolvate, incit au ignorat cu desavirsire studiile sale despre substratul fizic al anxietatii. Abia in ultimii ani s-au facut progrese semnificative in identificarea mecanismelor ascunse ale acestei afectiuni de­vastatoare, as indrazni sa spun.

Cu ajutorul lor, cercetatorii au reusit (spre sfirsitul deceniului trecut) sa aprecieze ca, indife­rent de motivul care declanseaza reactia anxioasa, ea dezvolta in creierul nostru un raspuns neurochimic, ce se transmite apoi in intreaga retea neurala. si tot atunci au descoperit ca anxietatea are o componenta genetica (unii oameni s-au nascut cu spaima in suflet); ca pacientii care sufera de anxietate reactioneaza total diferit la diferitele semnale de alar­ma; ca datorita unei „scurtaturi' existente in sistemul nervos de prelucrare a informatiilor, sintem capabili sa raspundem la pericole chiar inainte de a le constientiza; sau ca motivul real al anxietatii s-ar putea sa nu fie pericolul imediat, ci o ruptura in mecanismul de oprire a reactiei neurochimice.

Dar, inainte de a ne cufunda in explicarea si exemplificarea acestor descoperiri stiintifice de ultima ora, hai sa incercam sa lamurim citiva termeni. Fiecare dintre noi intelege (intuitiv) notiunile de stres si teama intr-un fel anume, propriu. Cer­cetatorii, insa, le folosesc intr-o maniera foarte exacta si aplicata (indiferent daca se refera la barbati, femei sau soricei). In limbaj stiintific, stresul este un stimul extrem care semnaleaza un pericol si, de cele mai multe ori, provoaca durere. Frica (sau teama) este raspunsul imediat (si pe termen scurt) la factorii de stres.

Anxietatea are aceeasi simptomatologie ca frica, dar senzatiile se manifesta si sint puternice inca mult timp dupa ce stresul a incetat si amenintarea a trecut.

Perfect, acum putem sa povestim mai departe.