Sindromul ovarelor polichistice este un dezechilibru hormonal ce afectează mai multe femei decât ai crede.
Sindromul ovarelor polichistice este o tulburare endocrină care afectează 1 din 10 femei cu vârsta cuprinsă între 20 și 40 de ani. Cifrele sunt îngrijorătoare, însă mai grav este că foarte puține femei știu că au acest dezechilibru hormonal sau ce înseamnă el.
Sindromul ovarelor polichistice este, așa cum spuneam, o tulburare endocrină. Asta înseamnă că nu există un echilibru când vine vorba de hormonii unei femei, iar acest lucru poate duce la probleme cu menstruația, deoarece eliberarea ovulelor de către ovare se produce mai rar (ovulația) sau acestea nu mai eliberează deloc ovule (anovulație), însă se formează chisturi pe ovare. Totodată, poate apărea și infertilitatea, dar și alte schimbări fizice. Dacă acest dezechilibru nu este tratat, poate duce la probleme de sănătate grave, de exemplu diabet sau boli cardiovasculare.
Până acum medicii nu au reușit să stabilească exact cauzele care duc la apariția acestui dezechilibru, însă există mai mulți factori care favorizează dezvoltarea chisturilor: factorii ereditari, nivelul ridicat de insulină, greutatea.
Practic, dacă ai în familie cazuri, este posibil ca și tu să te confrunți cu această problemă.
Primele simptome apar încă din adolescență, așadar fetelor nu ar trebui să le fie rușine să meargă la medicul ginecolog, deoarece un tratament prescris de medic la început poate duce la evitarea unor probleme de sănătate serioase, de exemplu infertilitate, diabet sau boli cardiovasculare.
Printre cele mai întâlnite simptome se numără absența menstruației. Se poate întâmplă ca încă din timpul pubertății menstruația să lipsească 2-3 luni pe an, iar acest lucru nu este deloc normal. Practic, pentru ciclurile menstruale neregulate sau anormale, o vizită la medic este obligatorie.
Alte simptome pot fi: acneea, tenul gras, creșterea în greutate, pilozitatea excesivă, depresia sau modificări ale dispoziției.
Așa cum spuneam și mai sus, oricare dintre aceste simptome ar trebui să te facă să îți programezi un consult. De obicei, medicul va face o ecografie (transvaginală) pentru a vedea stadiul ovarelor și astfel poate vedea dacă există acele chisturi pe ovare. Totodată, acesta poate cere analize de sânge (nivelul hormonilor de stimulare a foliculilor, nivelul hormonilor androgeni, nivelul estrogenului etc), teste de urină sau chiar IRM (imagine cu rezonanță magnetică).
Tratamentul este stabilit întotdeauna cu medicul ginecolog și, de aceea, nu este indicat să încerci diferite pastile la sfatul unor prietene care poate se confruntă cu aceeași problemă. Amintește-ți că fiecare organism este diferit, așadar orice tratament trebuie adaptat în funcție de rezultatele analizelor.
De regulă, medicul va prescrie pilule anticoncepționale, acestea având ca scop reglarea ciclului menstrual și oprirea creșterii anormale a părului. În cazurile mai grave, acele chisturi pot fi îndepărtate chirurgical, prin intervenții laparoscopice.
Netratarea acestui dezechilibru poate duce la probleme serioase de sănătate. Pe lângă diabet, cancer endometrial și boli cardiovasculare, femeile se confruntă cu infertilitatea.
Dacă te temi că ai putea avea sindromul ovarelor polichistice, nu amâna vizita la medic deoarece, cu un tratament potrivit, luat la timp, poți evita astfel de complicații.
Foto: Arhiva ELLE