Există persoane care să nu fi avut insomnii? Este greu de crezut, așa că am adunat mai multe informații despre această temă.
Cu toții am avut parte de nopți lungi în care nu am reușit deloc să adormim și să ne odihnim. Este un lucru destul de des întâlnit, însă cât de multe știm de fapt despre insomnii?
Insomnia reprezintă imposibilitatea de a adormi și de a dormi propriu-zis câteva ore în fiecare noapte. Fără odihna de care avem nevoie, cei care suferă de această problemă au schimbări de dispoziție, sunt mai irascibili, neliniștiți și sunt mai predispuși la răceli decât persoanele care dorm suficiente ore în fiecare noapte.
Fără odihnă înseamnă totodată că nu te mai poți concentra și nu mai poți duce la bun sfârșit sarcini ușoare, care în mod normal nu ar reprezenta o problemă pentru tine. Acest lucru poate fi însă și foarte grav, deoarece dacă obișnuiești să conduci, această stare te pune și pe tine, dar și pe cei din jur în pericol.
Dacă te confrunți cu aceste simptome, este posibil să suferi de insomnii:
– nu reușești să adormi deși ești obosită
– te trezești constant și nu poți adormi la loc
– ai nevoie de pastile sau de alcool ca să adormi
– nu te poți concentra în timpul zilei
Există multe motive pentru care ai insomnii iar dacă ți-ai putea găsi exact problemele, ai fi pe drumul cel bun către un somn odihnitor. Depresia, anxietatea și traumele recente pot afecta somnul, același efect putând sa-l aibă disconfortul creat de temperatura nepotrivită sau o medicație. În plus, dacă ai un program de somn haotic, riști și mai mult să te confunți cu această problemă.
Alcoolul te poate ajuta într-adevăr să adormi, însă te vei trezi destul de repede și nu vei mai putea adormi, așadar este o idee destul de greșită. La fel este și să bei o cafea sau orice băutură pe bază de cafeină după-amiaza.
Un alt lucru greșit este să te uiți până târziu la filme sau să stai pe Facebook/Instagram. La fel de greșit este să lucrezi până târziu și, mai ales, să îți iei laptopul în pat pentru a răspunde la alte mail-uri.
Încearcă și aceste sfaturi care te-ar putea ajuta să scapi de insomnii:
Deși poate fi dificil la început, după două săptămâni te vei obișnui să respecți un program. Trezește-te la aceeași oră în fiecare dimineață, indiferent de cât de dificil este, chiar și în weekend. Totodată, culcă-te mereu la aceeași oră și vei vedea că organismul tău se va schimba.
Ai obosit pe la ora 16.00 și simți că ai vrea să dormi. Nu ceda acestei tentații, deoarece seara vei adormi mult mai greu.
Încearcă să bei mai puțină cafea și renunță la băuturile energizante. Fumatul nici nu ar trebui să mai intre în discuție, având în vedere că nicotina este un stimulant și este nocivă pentru tine, pentru corpul tău și pentru creierul tău în general.
Aerisește bine camerele înainte de culcare, lasă o lumină difuză. Dacă vrei, aprinde-ți o lumânare parfumată de sezon și încearcă să te relaxezi citind. În plus, nu te certa niciodată cu cineva seara, deoarece toate gândurile și argumentele pe care ți-ai fi dorit să le spui nu te vor lăsa să dormi.
Dacă trece o perioadă prea mare în care nu poți dormi, este momentul să vorbești cu medicul tău, deoarece aceasta poate avea efecte grave asupra organismului. Nu lua somnifere fără sfatul specialistului.
Foto: Arhiva ELLE