Timiditatea se trateaza

S-a descoperit ca timiditatea ne afecteaza in mod semnificativ standardul de viata. Un studiu facut la Stanford Graduate School of Business a demonstrat ca persoanele cu aplomb in exprimare sunt mult mai bine platite decat cele cu o oratorie modesta, iar un altul, facut la Brandeis University, a scos la iveala o discrimi­nare si mai mare: femeile care, in jurul varstei de 30 de ani, au o vi­a­­ta sociala modesta, la 50 de ani devin complet nea­tra­ga­toare.

Asa ca eu una m-am hotarat: nu mai vreau sa fiu timida! Urasc felul in care, la petreceri, ma retrag in coltul cu muzica, de parca singurul meu scop in viata este sa inventariez colectia de CD-uri a gazdei. Urasc felul in care ma ghemuiesc pe scaun, cu inima batand sa-mi sara din piept, rugandu-ma sa nu-mi tremure vocea atunci cand va veni momentul sa spun si eu ceva. Urasc felul in care oamenii imi gasesc o scuza: „E ti­mida. Cu toate acestea, trebuie sa recunosc: contactele sociale ma epuizeaza.

O vreme am fost convinsa ca sufar de vreo boala psihica, fara sa stiu care anume. Acum am aflat: se numeste anxietate sociala. Sau fobie sociala. Sau timiditate acuta. Anxiety Disorders Association impreuna cu American Psychiatric Association si Freedom From Fear au sustinut o campanie internationala de proportii pentru a atrage atentia asupra acestei boli, recent descoperita. Sloganul lor: „Imagineaza-ti cum e sa fii alergic la oameni. „Hei, se vorbeste despre mine, mi-am zis. Si am accesat de urgenta site-ul www.allergictopeople.com. Asa am descoperit ca exista o mascota pentru oamenii timizi. (Nu, nu e un personaj din desene animate, daca asta iti trece prin minte, ci un barbat superb, tinar, sexy, cu gene lungi si privire seducatoare) si ca in Statele Unite aceasta boala se trateaza cu Praxil, un antidepresiv descoperit si omologat acum cativa ani.

Initial, faptul ca timiditatea se poate trata cu o pastila si-atat a transformat complexul meu in… ceva, care ma absolvea de orice vinovatie. Ca depresia sau ca disfunctia erectila. Apoi buna mea dispozitie a disparut si a urmat deceptia. Daca s-a inventat o pastila care s-o trateze, inseamna ca timiditatea e un handicap serios. E doar o chestiune de timp, mi-am zis, pana ce timiditatea nu va mai fi tolerata. Asta inseamna ca, de acum incolo, indife­rent daca voi vrea sa avansez in cariera sau sa obtin o masa decenta la un restaurant, va trebui cu orice pret sa vorbesc in public. E cazul sa fac rost de Praxil! Fara a fi ieftin (2 USD pastila), vanzarile acestui medicament au depasit cu 28% cele mai optimiste estimari. E considerat un tratament revolutionar, care inlocuieste alcoolul (cel mai vechi si mai ineficient remediu) si vechile antidepresive. Nu necesita o dieta anume si nici macar modificari de alimentatie, nu creeaza dependenta. Efectul se produce intre doua si patru saptamani, dar pastila trebuie luata zilnic, pentru tot restul vietii. Nu e de mirare ca oamenii s-au inghesuit sa ceara acest tratament scump, dar eli­berator, iar medicii mai putin scrupulosi s-au grabit sa-l prescrie. Problema e ca Praxil da rezultate exclusiv in cazurile de anxietate sociala.

„Se presupune ca timiditatea are un circuit cerebral neurochimic diferit fata de cel specific pentru anxietatea sociala. Chiar daca nu stapanesc cu precizie fiziologia timiditatii, oamenii de stiinta presupun ca ea e legata de excitabilitatea sistemului limbic – acea parte a creierului care guverneaza instinctul de lupta – si se manifesta ca o descarcare de adrenalina. Fobia sociala implica un dezechilibru al nivelului de serotonina (un hormon care influenteaza depresiile), iar manifestarile ei sunt foarte severe: ai senzatia ca stai singur pe Empire State Building si privesti in jos.

Brrr! E adevarat, fobia (anxietatea) sociala este deseori numita si timi­ditate acuta, dar atentie: prin „acut se intelege „o stare de deconcertare evidenta, dupa cum explica Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, biblia profesio­nistilor in boli mintale. Daca esti cu adevarat afectata de aceasta boala, nici macar nu reusesti sa-ti faci curaj sa te prezinti la intalniri sau petreceri, darmite sa mai scoti vreun sunet. O.K. Acum am inteles: nu sufar de timiditate acuta, deci Praxil nu e de mine. Nu voi urma acest tratament. Ar fi ca si cum o femeie nu prea grasa ar lua pastile de slabit si un barbat s-ar trata cu Viagra fara a fi impotent. Nonsens!

Asta m-a facut sa analizez situatia mai obiectiv. Recunosc ca pana acum am exagerat (m-am plans de lipsa de spatiu din apartamentul meu din Bucuresti in fata cuiva care sta intr-un cort in Etiopia), dar un sambure de adevar exista. Iar asta inseamna ca daca perceptia publica e ca Praxil e pentru oameni timizi, a­tunci e clar ca oamenii timizi trebuie sa se trateze. Asa ca am continuat cercetarile pentru a gasi o solutie. La sectiunea „self help din site-ul www.amazon.com am gasit cateva carti perfecte antitimiditate; „A Bold New Approach, ‰ de Bernardo Carducci si „How I Overcame Shyness de Garry Simon. Le-am comandat. Mai apoi, insa, am hotarat sa-mi rezolv problema fata in fata cu un expert. Nu, nu am apelat la un psihiatru, din… timiditate. M-am ascuns in spatele calculatorului si am accesat www.socialphobia.org.

Asa am aflat ca timiditatea e a treia mare problema psihica, dupa depresie si al­coolism, si afecteaza o optime din populatie. Dintre timizii care solicita ajutor medical 60% sunt barbati, ceea ce demonstrea­za ca timiditatea femeilor e mai usor acceptata de societate. Majoritatea lor sunt oameni cu studii medii si peste medii, cu varste cuprinse intre 30 si 40 de ani (momentul in care oamenii constientizeaza ca intra in rutina). Toti isi doresc un progres: o pozitie manageriala sau o viata sociala activa, dar nu stiu de unde sa inceapa. Unii apeleaza direct la ajutor psihiatric, altii iau Praxil pana ce nivelul lor de serotonina le spune ca au devenit suficient de curajosi sa mearga la medic.

Care e cauza acestei boli in expansiune? Expertii cred ca experientele trecute afecteaza felul in care interactionezi cu semenii. „Timiditatea e doar un semn al inferioritatii, se spune in Sense and Sensibility. (Spre deosebire de fobia sociala in care ereditatea e factorul predominant.) Un divort, un sef despotic, un mediu social ostil sint citeva experiente care pot determina o persoana sa se inchida in sine, sa-si piarda increderea in propria valoare, iar aceasta duce la timiditate.

Alteori cauza trebuie cautata in copilarie: s-a dovedit ca o mare parte a adultilor timizi au fost copii temperamentali, proveniti din familii mici, izolate, cu parinti superprotectori. Cel mai mare pericol, insa, dupa opinia specialistilor, il constituie telecomunicatiile moderne: e-mailul, faxul. Poti trai zile in sir fara a fi nevoie sa incalti o pereche de pantofi, cu atit mai putin sa deschizi gura. Iata de ce oamenii sint complet iesiti din forma, din punct de vedere social. A nu socializa e ca si cind nu te-ai mai antrena. Ruginesti. Cu cit eviti mai mult contactele sociale, cu atit mecanismul devine mai greoi.

Iata de ce tratamentul pe care il recomanda specialistii site-ului se aseamana unui program de fitness. Imi place ideea ca sint timida nu dintr-o slabiciune, ci pur si simplu pentru ca anumiti „muschi din mintea mea au fost neglijati si au nevoie de exercitiu. Inseamna ca totul se reduce la o chestiune de vointa. Iar eu vreau din tot sufletul sa incetez sa ma gindesc la petreceri ca la niste proceduri chirurgicale radicale. Vreau sa pot sa ma bucur de ele. Sau, cel putin, vreau sa invat sa ma prefac ca ma bucur. Uneori mi se pare ca am in creier o camera video stricata, care inregistreaza fiecare interactiune sociala, dar sare peste partile reusite ale conversatiei si le ruleaza mereu numai pe cele jenante. „E o manifestare tipica de timiditate, spun specialistii.

Un studiu facut la University of British Columbia a monitorizat raspunsurile unor oameni timizi intr-o conversatie standard. Cind au fost rugati sa repete discutia, ei si-au adus aminte in cea mai mare proportie de partile nefavorabile. Deci, in mod logic, primul pas pentru a scapa de timiditate este sa renunti la acest mod de gindire negativa. Iar pentru asta nu e nevoie de o transformare gene­tica radicala si nici macar de o pastila magica. O strategie bine pusa la punct rezolva totul.

„In loc de «nu am nimic de zis» trebuie sa gindesti «Ce vreau sa spun?». In loc sa te ascunzi trebuie sa gasesti persoana cea mai prietenoasa din incapere si sa incepi o conversatie. Nu lasa nimic la intimplare. Tu esti cea care alegi, spune Lynne Henderson, director la Shyness Institute, de la Universitatea Stanford. Mai intii trebuie sa inveti arta conversatiilor marunte, un ritual absolut necesar pentru a ajunge la conversatii cu mai mult sens.

Exista patru cercuri concentrice. Conversatia marunta e cercul exterior. Aici se inscriu comentariile despre persoanele din jur, sau despre noul meniu de la McDo­nalds. Din punct de vedere comportamental, e o modalitate de a cauta un interes comun. (Astfel ajungi sa pasesti gratios in cel de-al doilea cerc, si vorbesti despre munca, hobby-uri, evenimente mondene. Urmeaza un cerc, rezervat prietenilor, care include mai multe date personale, iar cel de-al patrulea e accesibil numai pentru prieteni foarte apropiati.) Fii pregatita, pentru ca primele ore sint cumplit de apasatoare.

Ca sa-ti fie mai usor, imagineaza-ti ca interpretezi un personaj care se duce la petreceri, vorbeste in public, e expansiv. Daca totul merge bine, in doua zile vei conversa mai mult decit intr-o luna intreaga. In felul acesta te desensibilizezi, iar a vorbi devine o actiune fireasca. Cauta sa-ti antrenezi noua aptitudine cu indirjire. Participa la fiecare eveniment la care esti invitata, la stringeri de fonduri pentru actiuni de caritate, spectacole de circ, cere un autograf la o lansare de carte si spune-ti parerile cu voce tare, facind abstractie de stomacul tau care s-a facut mic, cit o nuca. Sint pasi marunti, stiu, si progresul e uneori aproape imperceptibil. (Doar atit cit sa te convingi ca nu ai nevoie de Praxil.) Dar in scurt timp vei simti o mare implinire. Pentru prima oara tu vei detine controlul. Iar acest lucru nu-l vei obtine niciodata cu o pastila. Nu inca.

Arhiva revistei ELLE

Foto: Imaxtree

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK