Te poți reinfecta după ce te-ai vindecat de Covid-19?

Te-ai vindecat de Covid-19 și te întrebi dacă ai deja imunitate sau te poți reinfecta? Iată ce susțin azi oamenii de știință.


Oamenii care s-au vindecat de Covid-19, după infectarea cu noul tip de coronavirus, au părut să se reinfecteze – cazuri de acest fel au fost semnalate în mai multe locuri din Asia, acolo unde epidemia a lovit pentru prima oară. Însă oamenii de știință cred că infectarea cu noul coronavirus produce o imunizare, chiar dacă una temporară – până acum nu există suficiente date care să arate că e vorba despre o imunizare pe termen lung. Așa încât informațiile, cum se întâmplă deseori când avem de-a face cu o situație cu totul și cu totul nouă, par să se contrazică, după ce pacienți din China, Japonia și Coreea de Sud au fost internați din nou, după ce s-au vindecat, și testați iar pozitiv.


Așadar, te poți reinfecta după ce te-ai vindecat de Covid-19? În cazul altor coronavirusuri care au bântuit lumea, s-a observat că organismul uman produce anticorpi în timpul desfășurării simptomelor bolilor cauzate de respectivele virusuri. În multe cazuri chiar a fost vorba despre anticorpi activi pe o perioadă de ani de zile.

Acum, cu atâta incertitudine în jur, experții sunt mai degrabă optimiști în această privință. Ei spun că unii dintre pacienții care au considerat că s-au vindecat de Covid-19 pot să fie testați pozitiv din nou, dar că acest lucru se datorează mai degrabă faptului că vindecarea lor nu a fost completă și că virusul a rezistat în corp, nedetectabil, pentru o perioadă mai lungă de timp.


Anticorpii sunt produși de corp la o perioadă de 7 până la 10 zile de la instalarea unui virus în mod normal. Așa încât este mai posibil ca, în cazul în care o persoană crede că s-a vindecat de Covid-19 și are teste negative, să fie vorba despre teste fals negative. „Acest lucru se poate întâmpla din cauza calității probelor pentru teste, dar și din cauza tipului de test și a sensibilității acestuia', a declarat David Hui, un expert de la Universitatea din Hong Kong care a studiat și epidemia de SARS din 2002-2003, pentru Time.


Un rezultat pozitiv la un test după ce te-ai vindecat de Covid-19 poate să însemne și că urme de RNA al virusului au rămas în corp, dar nu într-o cantitate suficientă încât să mai provoace îmbolnăvire.

Un studiu efectuat recent în Shenzen, China, a arătat că 15% dintre pacienții care s-au vindecat de Covid-19 au fost testați pozitiv după externare, iar testele folosite au fost cele PCR, care se consideră acum standard în toată lumea. Pacienții testați pozitiv după vindecare au fost în majoritate tineri și avuseseră simptome ușoare ale bolii, și nici nu mai aveau simptome când au fost retestați și depistați pozitiv. Același lucru s-a întâmplat și în cazurile a 4 persoane care lucrau în spitale din Wuhan. Deși testele lor erau pozitive, ei nu mai erau, totuși, contagioși, și nici nu au mai dezvoltat simptome. În alte cazuri, pacienții au mai avut și simptome după ce s-a considerat că s-au vindecat de Covid-19.


Studiile realizate până acum nu arată cu acuratețe dacă devii imun și pentru cât timp, după ce te-ai vindecat de Covid-19, dar există indicii care sugerează că anticorpii formați te pot apăra împotriva reinfectării cu noul tip de coronavirus.

Pentru că au trecut doar trei luni și jumătate de la izbucnirea epidemiei provocate de noul coronavirus, studiile se bazează mai degrabă pe experiența cercetătorilor cu alte tipuri de coronavirus. În cazul epidemiei de SARS, de exemplu, un studiu realizat de cercetători din Taiwan a arătat că anticorpii formați de persoanele vindecate au fost viabili pentru trei ani. În schimb, anticorpii formați de cei infectați cu MERS au funcționat doar un an. Pe baza acestor date, se estimează că și anticorpii formați de cei care s-au vindecat de Covid-19 vor rămâne în organism timp de doi până la trei ani. De asemenea, oamenii de știință susțin că persoanele mai tinere vor avea un răspuns imunitar mai robust, și ca atare vor fi mai protejate de reinfectare în viitor.


Citește și:
Coronavirus și sarcina: un medic ginecolog răspunde la toate întrebările tale

Foto: arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video