Supraalimentatia: Somebody stop me!

Stateam in fata frigiderului, la 2 noaptea, incercind sa ma hotarasc daca sa musc din ridichile usor ofilite care zaceau acolo de cel putin o saptamina sau sa aleg bucatica de blue cheese, care parea mai mult blue decit cheese. Asta pentru ca un monstru mic, care parca statea pitit intr-un colt al mintii, s-a hotarit dintr-o data sa iasa la iveala si sa ma chinuiasca de citeva zile. Era foamea. si cind spun ca ma chinuia, crede-ma, nu exagerez deloc. Episoade similare cu cele din desene animate, cind ma uitam la monitorul Mac-ului meu, imaginindu-mi ca e un Big Mac delicios erau la ordinea zilei.

Ma trezeam dimineata cu o foame teribila, luam un mic dejun copios, iar cind ajungeam la birou, deja mi se facea foame din nou si alergam disperata sa-mi iau un sandvis de la braseria din colt. Dupa prinz, citeva ore imi era bine, ca apoi sa scotocesc prin toate sertarele, de regula ale mele, dar uneori ale colegelor, pentru a gasi un fursec, un covrig, absolut orice pentru a-mi potoli foamea (sorry, Despina, pe aceasta cale marturisesc ca eu am mincat biscuitii de ovaz de la tine de pe birou).

Ma cuprindea un sentiment ciudat de panica si pofta in acelasi timp, iar in mintea mea se aprindea beculetul rosu pentru stare de urgenta. „Daca maninc acum repede ceva, o sa-mi fie bine', imi spuneam. Voi reusi sa termin articolul, ma voi putea gindi cum sa organizez sedinta foto pentru saptamina viitoare, voi putea da toate telefoanele importante… Dar toate astea numai dupa ce maninc. In momentele de luciditate realizam ca, practic, nu imi era foame, ci mai degraba aveam o pofta nebuna care ma facea sa devorez orice gaseam la indemina (fara standarde prea ridicate).

Dupa mai multe nopti in care m-am trezit si am golit fri­giderul (mai aveam putin si min­cam si un ou crud, pentru ca era singura optiune ramasa, pe linga o bucata de Wasa rincezita), mi-am dat seama ca se intimpla ceva ciudat cu mine.

Intotdeauna am fost o pofticioasa si, pentru ca metabolismul bun imi permite, m-am obisnuit sa maninc mult si de toate, fara ca silueta mea sa su­fere prea tare. Dar ce se intimpla acum cu mine devenea ingrijorator. Sint foarte multi factori, atit psihologici, cit si fiziologici, care contribuie la sindromul mincatului compulsiv – depresia, plictiseala sau rutina.

Dar motivul principal care atrage de la sine acest comportament este stresul, iar ex­pli­catia e foarte simpla: atunci cind suntem sub presiune psihica, orga­nismul produce cortizon in exces, care la rindul lui stimuleaza productia de insulina. Aceasta cauzeaza o scadere a zaharurilor de singe ducind la o cadere a nivelului serotoninei. De aici pofta de dulce si carbohidrati, pentru ca acestea patrund rapid in sistemul circulator, ridicind nivelul serotoninei si astfel eliminind starea de stres.

Studiile au aratat ca si animalele salbatice, atunci cind se afla in pericol, maninca hrana bogata in grasimi, pentru a le stimula agilitatea si pentru a le creste nivelul energiei – asadar, pofta nebuna de M&M poate fi un raspuns la stres, desi tot ce incerc eu este sa nu depasesc un deadline si nicidecum sa inving un pradator (ceea ce explica de ce nu am astfel de pofte in zilele mele libere).

Asadar, am decis ca a venit timpul sa rezolv aceasta problema pina cind dulciurile delicioase nu vor deveni cauza principala a unor solduri rotunjite pe care nici o fusta sic nu le va putea ascunde. Solutia cea mai la indemina era sa-mi pun o bucata de scotch pe gura, dar nici asta nu cred ca ar fi reusit sa stapineasca aceasta forta incredibila care ma indemna sa devorez tot ce gaseam la indemina. Am incercat sa maninc mai sanatos, cu mese regulate si satioase, dar tot nu ma puteam abtine de la micile snack-uri din timpul zilei (si al noptii). Apoi am optat pentru varianta mai multor mese pe zi, dar in portii mici, tot fara prea mult succes.

Hotarita sa gasesc o solutie rapida, am inceput sa studiez problema pastilelor care stopeaza pofta de mincare (nu cele care stimuleaza circulatia sanguina si pot produce chiar si atacuri de cord, ci acelea care dau o senzatie de satietate). Am incercat un supliment nutritiv pe baza de fibre, care intr-adevar mi-a taiat pofta de mincare, dar mi-a creat o oarecare senzatie de greata si balonare. O prietena m-a sfatuit sa incerc batoanele protei­ce sau cele pe baza de cereale, care contin si zaharuri (pentru senzatia de stare de bine), dar sint si satioase in acelasi timp.

Recunosc ca au functionat de minune, dar apoi, stind de vorba cu Mihaela Bilic, medic nutritionist, mi-am dat seama ca, desi reusesc sa controlez prin mincare senzatia de satietate, nu inseamna ca am reusit sa controlez si pofta. „Practic, micile gustari intre mese sint o problema, dar cea mai mare problema o constituie ceea ce mincam pe post de gustare', imi explica doamna doctor. 

Tania Zuckerbrot, un specialist in diete, a creat un plan de alimentatie numit F-Factor Diet, care confirma faptul ca o combinatie echilibra­ta de fibre cu protei­ne este varianta cea mai sanatoasa – fibrele iti dau imediat senzatia de satietate, iar proteina, pentru ca se metabolizeaza mai greu, o mentine pentru mai mult timp. Am inceput astfel sa maninc, in loc de „orice gasesc in frigider', combinatii diferite de mere cu migdale, spre exemplu. In timp, am realizat insa ca, practic, nu am aceste pofte pentru a-mi potoli foamea, ci mai degraba pentru a capata acea stare de gratificare.

Spe­cialistii considera ca mincatul compulsiv se datoreaza starilor emotionale si in special stresului, iar calea spre „vindecare' incepe cu un stil de viata echilibrat. Acest lucru inseamna sa dormi cel putin 6 ore pe noapte, sa eviti alcoolul si sa consumi alimente bogate in magneziu si acizi grasi Omega 3 (care au proprietati calmante). De asemenea, ultimele studii arata ca simplul fapt ca iesi la plimbare pentru citeva minute te va ajuta in timp sa scapi de mincatul compulsiv, deoarece activitatile fizice cresc nivelul serotoninei din singe si elimina stresul.

Ce am invatat eu din aceasta experienta? Ca nu exista pilule magice care sa te scape de stres si, implicit, de minca­tul compulsiv, dar, cu vointa si cu pasi mici, poti sa rezolvi aceasta problema. Eu m-am hotarit sa elimin stresul pe cit posibil si, in zilele in care nu am timp sa fac sport, sa ies la un jogging de 15 minute pe Calea Victoriei. Daca ma vei vedea alergind foarte concentrata si in ritm constant si ti se va parea ca parca as fugi de ceva… ei bine, da. De o pofta nebuna de pa­pa­nasi cu dulceata de afine, probabil…

Foto: Shutterstock

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK