Obezitatea constituie caracteristica pe care o au în comun majoritatea pacienților cu Covid-19 care ajung să facă forme severe ale bolii și să fie internați în secțiile ATI.
Obezitatea, arată un nou studiu citat de Agerpres, constituie un factor de risc major ca anumite persoane să dezvolte forme severe de Covid-19, după contractarea virusului Sars-CoV-2.
Studiul arată că doar una din zece persoane care au ajuns în secțiile de terapie intensivă din spitalele dedicate Covid-19 avea un indice de masă corporală considerat normal, în vreme ce jumătate dintre cei 124 de pacienți din eșantionul pe care s-a făcut studiul au fost clasificați prin obezitatea de care suferă, iar majoritatea celorlalți erau supraponderali.
Studiul care confirmă obezitatea drept un factor de risc cheie pentru persoanele cu Covid-19 a fost realizat de o echipă condusă de doctor Francois Pattou, directorul Departamentului de Chirurgie Generală şi Endocrină de la Spitalul Universitar din Lille, Franţa.
Același studiu a utilizat și un grup de control format din 306 pacienți internați în secțiile de Anestezie Terapie Intensivă din alte motive, fără a fi fost diagnosticați cu Covid-19. Dintre aceștia, arată studiul, „un sfert aveau obezitate sau obezitate severă; un alt sfert erau supraponderali, iar circa jumătate se încadrau în intervalul de greutate sănătoasă”.
Conducătorul studiului, Francois Pattou, a declarat că „la câteva luni în cadrul pandemiei Covid-19, riscul crescut pe care îl prezintă acest virus pentru persoanele care suferă de obezitate nu ar putea fi mai clar”. Obezitatea s-a aflat încă de la debutul pandemiei, la începutul anului, pe lista comorbidităților care predispun la riscuri mai mari persoanele care se infectează cu noul coronavirus.
„Datele noastre demonstrează că riscul de a se ajunge la forme mai grave de boală creşte odată cu IMC (indicele de masă corporală), până la punctul în care aproape toţi pacienţii cu Covid-19 de la terapie intensivă vor ajunge să fie conectaţi la un ventilator”, a mai declarat acesta.
Foto: Shutterstock