Virusul SARS-CoV-2 atacă în principal sistemul respirator. Celulele din mucoasa acestuia și cele din alveolele pulmonare au un nivel mai ridicat din receptorul ACE-2, calea de acces chimic prin care virusul poate infecta o celulă, explică studiul.
Luna aceasta, CDC a actualizat recomandările COVID-19, precizând că grupul de risc este format din persoane în vârstă și persoane cu afecțiuni medicale preexistente. Cu toate acestea, în lista CDC nu se regăsesc fumătorii, vulnerabili și ei în fața virusului.
O analiză a 1.100 cazuri de COVID-19 din China citată de studiu arată că 12.4% dintre fumătorii activi au fost internați la terapie intensivă au necesitat ventilație artificială sau au murit, comparativ cu 4.7% dintre nefumători. Motivul nu este clar pentru cercetători, însă medicii au venit cu o explicație.
„Când plămânii cuiva sunt expuși la gripă sau la alte infecții, efectele adverse ale fumatului sunt mult mai severe. Este afectată inclusiv funcția imună din cavitățile nazale. Abilitatea căilor respiratorii de a elimina virusul este și ea compromisă‘, explică Stanton Glantz, profesor în medicină la University of California din San Francisco.
Potrivit CDC, adulții cu vârste mai mici de 44 de ani sunt adesea spitalizați cu manifestări ale coronavirusului în Statele Unite. Potrivit lui Glantz, mulți dintre aceștia sunt fumători.
În general, fumătorii sunt la risc pentru complicații serioase, precum sindromul respirator acut sever atunci când prezintă infecții serioase. Potrivit lui Glantz, care citează un studiu publicat de Chinese Medical Journal în februarie, șansele ca persoanele infectate cu coronavirus să dezvolte probleme serioase de sănătate sunt de 14 ori mai mari în cazul fumătorilor. Studiul a mai arătat că riscul de a dezvolta pneumonie este cu 14% mai mare pentru fumători sau pentru cei care obișnuiau să fumeze.
Citește și:
Studii științifice: Cât ar putea rezista coronavirusul pe anumite suprafețe și în aer
Foto: Shutterstock