Starea de alertă a intrat în vigoare de pe 15 mai, iar odată cu ea au apărut și noi reguli ce îi vizează pe angajați și angajatori.
HOTĂRÂREA nr. 24 din 14.05.2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control a infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS- CoV-2 reglementează și regulile pe care trebuie să le respecte angajații și angajatorii în următoarele 30 de zile.
Un aspect foarte important îl constituie obligativitatea purtării măștii, astfel încât nasul și gura să fie acoperite, la locul de muncă, dar și în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și în alte spații închise.
Instituțiile și autoritățile publice, precum și operatorii economici publici și privați, au obligația organizării activității, astfel încât munca să se desfășoare de la domiciliul angajaților, iar dacă activitatea desfășurată nu permite acest lucru, să ia măsuri pentru:
a) asigurarea triajului epidemiologic constând în controlul temperaturii personalului propriu şi vizitatorilor, la punctele de control-acces în incinte;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor înaintea intrării în spațiile de lucru;
c) respectarea regulilor privind desfășurarea activității în birourile cu spații comune (open space) și a regulilor privind funcționarea unităților de cazare în regim hotelier;
d) decalarea programului de lucru, pentru entităţile cu un număr mai mare de 50 de salariați, astfel încât începerea, respectiv terminarea programului de lucru să se realizeze la intervale de minimum 1 oră, pe parcursul a minimum 3 ore, în tranșe de minim 20% din personal.
Instituțiile publice și operatorii economici care desfășoară activități comerciale/de lucru cu publicul ce implică accesul persoanelor în interiorul clădirilor, iau măsuri pentru organizarea activității, astfel:
a) accesul trebuie să fie organizat astfel încât să fie asigurată o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare client/persoană și o distanță minimă de 2 m între oricare două persoane apropiate;
b) să nu permită accesul persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la intrarea în incintă, depășește 37,30C;
c) să asigure dezinfectarea suprafețelor expuse și evitarea aglomerării de persoane, în special în zonele caselor de marcat/ghișeelor.
Se menține posibilitatea angajatorilor de a dispune măsura de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pentru personalul care ocupă funcții esențiale pentru asigurarea funcționării producției, transportului şi distribuției energiei electrice şi gazelor naturale, a activităților de întreținere şi mentenanţă a echipamentelor şi instalațiilor specifice, precum şi a celorlalte activități de aprovizionare, respectiv extracție, producție şi procesare a resurselor şi materiilor prime şi/sau semiprocesate energetice necesare funcționării corespunzătoare Sistemului energetic național, în concordanță cu prevederile planurilor proprii de continuitate a activităților de bază.
Foto: Hepta