Starea de alertă: Pentru ce poți fi amendat și ce valoare au amenzile

Începând de luni, românii pot primi amenzi de până la 15.000 de lei pentru nerespectarea restricțiilor impuse de starea de alertă.

Începând cu 15 mai, România se află în stare de alertă. Deși vorbim de o relaxare, în continuare există o serie de restricții și de reguli pe care românii trebuie să le respecte. În caz contrar, aceștia pot fi sancționați. Cea mai mare amendă ajunge la 15.000 de lei.


Conform legii, cei care organizează, pe perioada stării de alertă, mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spații deschise, sau întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise riscă să primească amenzi de la 3.000 lei la 15.000 lei.

Și cei care participă la mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori la întruniri de natură activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise pot primi amenzi cuprinse între 500 de lei şi 2.500 de lei.


Desfășurarea de către organizatori a unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, ori a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, este pedepsită cu amenzi cuprinse între 2.000 de lei şi 10.000 de lei.

În ceea ce privește deplasarea, persoanele care se deplasează în locurile sau în intervalele orare în care circulația a fost interzisă, pot fi sancționate cu amenzi între 500 de lei şi 2.500 de lei.

Persoanele care părăsesc clădirile, localitățile sau zonele geografice care au fost carantinate riscă să primească amenzi cuprinse între 1.000 de lei şi 5.000 de lei.

Cei care nu respectă măsurile de izolare la domiciliu vor primi amenzi de la 1000 până la 5000 de lei. Iar persoanele fizice care nu respectă măsurile individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, inclusiv instituirea carantinei, riscă amenzi între 500 lei ş 2.500 lei.


Dacă amendă va fi achitată în maxim 15 zile de la momentul primirii, prețul acesteia va scădea la jumătate.

Însă, aceste amenzi vor fi aplicate de luni, când va intra în vigoare o lege adoptată de Parlament.

Citește și:
Ce AVEM VOIE să facem în stare de alertă? Documente oficiale

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet