Spune stop dependentei de alcool!

Ai numarat vreodata cite pahare de alcool bei pe zi sau pe saptamina? Studiile arata ca o cantitate prea mare poate duce la probleme grave de sanatate, iar in timp, chiar la alcoolism. Cit de mult alcool devine un factor alarmant? ELLE a investigat riscurile pe care le prezinta aceasta boala si cum se pot descoperi simptomele...

Spune stop dependentei de alcool!

Zilele trecute, dupa o perioada tulbure (in incercarea de a-mi lua viata de la capat dupa o despartire dureroasa am hotarit ca achizitionarea unei locuinte proprii este solutia absoluta), m-am hotarit sa sarbatoresc cu prie­tenele si sora mea faptul ca dupa doua luni de birocratie si hirtogaieli am reusit sa obtin un credit de la banca (partea grea a achizitionarii apartamentului de-abia acum urmeaza).

Am descins la o benzinarie, seara pe la ora 22, pentru a cumpara citeva sticle de vin. Stind la coada la casa, simteam cum ma metamorfozez in atit de labila Britney Spears sub privirile unei femei elegante, foarte high society, care tinea strins intr-o mina o geanta Chanel si in cealalta o sticla de vin. Eu, relaxata dupa o zi de munca, in tenisi si hanorac, tinind in mina cosul cu doua sticle de vin alb si doua de vin rosu (nefiind o bautoare, imi scapa detaliile referitoare la preferintele alcoolice ale prie­te­nelor mele).

Simteam cum rosesc sub privirile doamnei, care cu siguranta ma judeca, gindindu-se ca am luat-o pe ulei (vorba românului), dar spre surprinderea mea, s-a uitat la mine zimbind. „O zi grea, nu? si a continuat: „Daca mai cade bursa in ritmul asta, voi avea nevoie de un carucior sa-mi transport sticlele de vin'. I-am zimbit condes­cendent si m-am bucurat ingrozitor de tare ca imi venise rindul la casa, evitind astfel conti­nuarea unei discutii care pentru mine era stinjenitoare. Nu stiu de ce, dar chiar si la aceasta virsta, cind cumpar bauturi alcoolice ma simt ca o adolescenta stingace. Inima imi bate in ritm alert, iar in capul meu o voce panicata tipa inconti­nuu „poarta-te natural!', de parca as comite vreo infractiune majora.

Avind precedente in familie cu dependenta de alcool (in Ardeal cred ca nu exista persoana fara astfel de istorii, doar e zona palincii) si fiind martora la felul in care aceasta degra­deaza un om, il descompune psihic si il consuma emotional, am decis, inca de mic copil, ca alcoolul nu este ceva ce as vrea sa incerc. Apoi, odata cu anii, s-a intimplat sa fiu convinsa de prieteni sa ciocnesc un pa­har de sam­panie la mese sau la evenimente speciale, dar cum­va, alcoolul nu m-a atras niciodata.

Astfel, nu m-am imbatat turta la pe­tre­ceri, nu am ajuns atit de „aburita' incit sa uit sa imi pun len­jerie intima si nu am fost ne­voita sa ma internez din cauza „epui­zarii' in vreun spital, cum s-a intim­plat in cazul citorva cunostin­te apropiate. Inteleg de ce foarte multe persoane gasesc in consumul de bauturi alcoolice un refugiu sau o modalitate de destindere. Avind un efect stimulator asupra starii de spirit si a emotiilor, alcoolul produce dezinhibare si sugestibilitate crescuta (duce la reducerea au­to­controlului, iar persoana in cau­za se inveseleste sau se calmea­za, in functi­e de as­tep­­tarile sale).

Facind documentarea pentru acest material, am descoperit ca in Ma­rea Britanie, de  exemplu, 75% dintre femeile intre 18-25 de ani recunosc ca ajung in stare de ebrietate de mai multe ori pe sapta­mina, iar in SUA, 11% din totalul populatiei este alcoolica. Consider ca cifrele sint alarmante! Asadar, unde tragem linia intre alcoolism si consumul „sanatos' de bauturi alcoolice? Cit de mult devine prea mult? Studiile arata ca un consum moderat de alcool poate preveni bolile de inima, atacurile cerebrale, cancerul de rinichi, diabetul si multe alte afectiuni.

Cercetato­rii au luat in conside­rare obiceiurile subiectilor – daca tind sa bea mai mult in timpul saptaminii sau in week-end, daca consuma alcool in timpul me­se­lor, daca prefera vin, bere sau tarii – si astfel au desco­perit ca numarul celor care beneficiaza de efectele pozitive ale bauturil­or alcoolice este foar­te mic. Practic, pentru a se inca­dra in limita normala, o feme­ie are voie sa consume o portie sau doua de bautura pe zi (o portie inseam­­na 50 ml de tarie, 150 ml de vin sau 350 ml de bere).

De ase­menea, specialistii considera ca atunci cind este consumat in timpul meselor, alcoolul se absoarbe mai lent, ducind la o intoxicatie mo­derata si ajutind astfel la stimularea metabolismului (acum inteleg de ce sint fran­tuzoaicele atit de skinny). Doctorii recomanda o cantitate mica de alcool, consumata zilnic, si nu o cantitate mai mare, bauta intr-o seara de week-end, de exemplu.

Nu exista, insa, evidente asupra faptului ca un consum moderat de bauturi alcoolice poate duce in timp la alcoolism. „Faptul care ar trebui sa ne ingrijoreze la cei care consuma alcool in mod regulat este dependenta psihologica. A­ces­te persoane ajung sa considere ca acel pa­har zilnic este esential pentru a se destinde, nega­sind nici o alta metoda eficienta de re­laxare', afirma Dr. Kate Carey, pro­fe­sor in psiho­lgie la Universitatea Syracuse.

Totusi, daca ajungi sa bei alcool zilnic si consideri ca ai depasit limita de portii recomandate, in timp lucru­rile se pot agrava. Canti­ta­tile mici de al­co­ol pot detensiona organismul si elimina obo­seala, cele mari insa afecteaza procesul de gindire, reducind inhibi­tii­le, anxie­tatea si sentimentul de vinovatie, iar Supraeul, asa cum a de­numit Sigmund Freud regulile sociale pe care fiecare individ si le insuseste in cursul vietii, pier­de din semnificatia sa (de aici comportamentul deplasat). si, crede-ma, o femeie in stare de ebrietate nu e deloc sexy, haioasa sau interesanta.

Este important de stiut ca alcoolismul este o boala progresiva, mentala si spirituala, si nu un viciu. Dependenta chimica, indiferent ca este vorba de alcool sau alt drog, duce la pierderea libertatii individului, iar abordarea problemei este cu atit mai dificila, deoarece alcoolul este acceptat de societate, pe cind drogurile sint interzise.

Alcoolismul este influentat atit de determinismul genetic (riscul de boala la persoanele care au rude de singe cu aceasta problema este de sase ori mai mare decit la alti indivizi), cit si de o reactie chimica. „In procesul chimic complicat de metabolizare a alcoolului se afla o veriga intermediara – acetaldehida, o substanta extrem de toxi­ca. In cazul bautorului social, aceasta se descompune pina la CO2 si H2O, pro­dusi ce se elimina din organism, dar la bautorul-problema, alcoolicul prin determi­nism gene­tic, se intimpla cu totul altceva', sustine Dr. Georgeta Cocian, medic specia­list psi­hiatru.

„Acetaldehi­da se combina cu dopamina din creier, care in prezenta unei enzi­me are ca rezultat o substanta opiacee de tipul heroinei, de aici si comportamentul adictiv. Practic, apare un fenomen fizic care poate fi definit ca o intensa si ne­stapinita nevoie de inca un pahar. O reactie in lant care du­ce bautorul in situatia de a nu se putea opri', continua specialistul.

Efec­tul bolii este distructiv , iar cel in cauza nu isi recunoaste dependenta, ajungind, din cauza anesteziei chimice, la negare si la argumentari de tipul „nu sint alcoolic', „beau foarte putin', „toata lumea bea' (meca­nisme defensive psihologice). „Prin anestezia produsa la nivelul creierului, pe linga tulburarile de memorie ce reprezinta un risc important, o alta consecinta a alcoolului este bulversarea intregului sistem moral si va­loric', continua Dr. Cocian.

Practic, valorile sint inlocuite cu nonvalori, de aici rezulta neputinta individului de a se vedea pe sine insusi si de a-si recunoaste boala. „Subs­tanta faciliteaza memorarea evenimentelor emotionale inainte de momentul into­xi­carii si impiedica amintirile care apar dupa acest moment, majoritatea negative, «setind» memoria pe efectele pozitive ale alcoolului si, astfel, incura­jind consumul ulte­rior', afirma Theodora Duka, profesor la Universitatea din Sussex.

Pasul cel mai important pentru recuperare este recunoasterea faptului ca ai o proble­ma, deorece exista o multime de terapii care te pot ajuta. Din paca­te, sint persoane care nu cauta ajutor din teama de a fi etichetate de societate drept alcoolici sau din cauza ca nu suporta ideea de a nu mai consuma niciodata alcool. Netratata, aceasta boala poa­te duce la alte complicatii (gastrita, ulcer gastric, ciroza hepatica, ficat de staza, impo­tenta, polineuropatie, afectiuni cardiace grave si leziuni celebrale toxice – modi­ficari de caracter –, scaderea performantelor intelectuale si pierderi de memorie, precum si la diferite psihoze), iar in doze mari, alcoolul poate deveni o toxina cu efect letal. In cazul femeilor, lucrurile sint si mai complicate.

„Alcoolul are un efect toxic direct asupra inimii, producind mari­rea dimensiunilor ei, avind ca rezultat direct atacul de cord. Datorita faptului ca organismul femeilor nu face fata unui consum mare de astfel de substante, acestea sint si mai expuse unor complicatii decit barbatii', afirma Dr. Azra Mahmud, un specialist care a demonstrat efectele negative ale alcoolului intr-un studiu elaborat la spitalul St. James din Dublin.

Speran­ta de reabilitare o au doar persoanele care recunosc ca au nevoie de ajutor, iar un tratament medicamentos adecvat care are ca scop scaderea dependentei fizice, suportul moral din partea celor dragi, consilierea psihologica (vezi www.alcoolicianonimi.ro) si abstinenta totala te pot scapa de dependenta. In concluzie, un pahar sau doua de vin la cina nu fac rau nima­nui, dar in momentul in care din cauza alcoolului ajungi in incurcaturi legale, personale sau medicale, daca alcoolul te face sa-ti neglijezi responsabilitatile sociale, profesionale sau familiale, daca ai ajuns sa ii ranesti deliberat pe oamenii care conteaza cel mai mult in viata ta, atunci este timpul sa spui „Stop si sa ceri ajutor.

de Cristina Sima
 Foto:Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet