Slabitul ingrasa – sau ce inseamna dependenta de mancare!

Ai auzit vreodata termenul „dependenta de mancare'? Stai, opreste-te, nu da ochii peste cap si nu zambi ironic. Nu e o scuza inventata de prietenele noastre supraponderale, ci o forma reala, nedisimulata de dependenta, acceptata de societatea medicala si foarte dificil de tratat. De fapt, cercetatorii in medicina discuta din ce in ce mai aprins si mai convingator despre un posibil paralelism intre felul in care creierul nostru este afectat de consumul de droguri si cel de alimente. Nici mai mult nici mai putin decat directorul National Institute on Drug Abuse, Nora Volkow, in urma unor studii amanuntite asupra acestei posibile legaturi, a descoperit ca persoanele obeze, alcoolice sau dependente de cocaina au un nivel scazut de receptori de dopamina (un neurotransmitator care genereaza placere).

In ciuda acestei desco­periri socante, Dr. Volkow evita sa foloseasca termenul „dependenti de mancare', pentru a nu stigmatiza persoanele supraponderale, si asa suficient de complexate. Dar tot ea este cea care remarca: „Daca citesti descrierea medicala a dependentei, care spune ca este o boala primara progresiva, cronica si fatala, caracterizata prin preocuparea obsesiva privind obiectul placerii (droguri/alcool), pier­derea controlului, toleranta sporita, cu consecinte daunatoare in­tr-unul sau mai multe domenii de viata, negare si iluzie, si o transferi asupra mancarii, vei observa ca nu e imposibil'.

Unul dintre primii cercetatori care au lansat ideea ca mancarea ar putea produce o asemenea reactie este Mark Gold, directorul catedrei de medicina de la University of Florida, Gainesville, care, timp de 30 de ani, a studiat diferitele forme de dependenta si mecanismele care o declanseaza. „Stim deja de multa vreme ca oamenii care se lasa de fumat, de obicei, se ingrasa', spune Gold. „Pornind de la acest fenomen, am studiat alcoolicii, consumatorii de marijuana sau alte droguri si am observat ca toti dependentii ce trec la abstinenta cresc in greutate.' Explicatia, crede el, tine de sistemul de recompensa al creierului, un lant de reactii neurochimice, prin care, dupa cum spune Volkow, „natura motiveaza comportamentul'.

Dopamina, de exemplu, genereaza acel sentiment incitant al anticipatiei, acel impuls „il vreau acum', indiferent ca e vorba de un pahar de bautura sau de barbatul de la celalalt capat al barului. Experientele de laborator au demonstrat ca soarecii al caror creier nu produce dopamina sunt atat de lipsiti de motivatia de a se deplasa catre mancare pentru a se hrani, incat mor de inanitie.

Alte ingrediente importante din cocktailul neural generator de placeri sunt opioidele, activate de substante precum heroina, grasimi si zahar. Chiar si in pantecul mamei, fatul va infuleca cu pofta mai mult lichid amniotic daca e injectat cu zahar. Ann Kelley, neurocercetator la University of Wisconsin, a facut un experiment in care a hranit 10 sobolani cu ciocolata si a observat ca, dupa cateva saptamani, chimia creierului lor a inceput sa semene cu cea a sobolanilor carora li s-a injectat morfina. Un alt studiu a demonstrat ca femeile bulimice carora li se administreaza o substanta ce blocheaza opioidele (de genul celor administrate dependentilor de heroina) isi pierd interesul pentru consumul de dulciuri, chiar daca in fata lor zac cosuri intregi de M&M sau Snicker.

Gold spune ca asemanarile de amprenta neurala intre consumatorii de droguri sau alcool si cei de alimente se cunosc deja de cativa ani buni. „Daca renunti la droguri, intregul sistem de recompensa al creierului intra in alerta si solicita atentie', observa Gold. El citeaza pasaje din literatura de specialitate care povestesc ca dependentii de droguri poftesc dulciuri intre doua prize de drog. Alcoolicii Anonimi isi sfatuiesc membrii sa nu se infometeze niciodata, deoarece in aceste momente creste amenintator riscul unei recidive. Si stii care este motivul pentru care obezii nu beau? Sau de ce un dependent de droguri sau alcool e intotdeauna slab? Neuroreceptorii sai de placere sunt in permanenta saturati de o substanta sau alta.

Intr-un studiu recent, condus de Marcia Pelchat, specialist in psihologie senzoriala, la Monell Chemical Senses Center, Philadelphia, cei 10 voluntari participanti au fost hraniti timp de doua zile exclusiv cu o bautura nutritiva, dar complet lipsita de gust. La sfarsitul acestui post impus, au fost conectati la un aparat de rezonanta magnetica si au fost rugati sa-si imagineze ca mananca mancarea lor favorita (pizza, inghetata de alune cu fulgi de ciocolata, gogosi cu gem si smantana…). Marcia Pelchat declara ca a ramas uluita de asemanarea izbitoare intre activitatea cerebrala a unui om ce pofteste droguri si a celui care pofteste mancare.

Mancarea, asemeni drogurilor (si exercitiului fizic, conform unor studii), acceseaza regiuni ale creierului legate de memorie, obiceiuri si obsesii. Aceasta asemanare socanta este acum in centrul studiilor lumii medicale si a trezit interesul zonei de business. Deja s-a anuntat lansarea unui medicament pentru slabit care blocheaza receptorii de canabinoide (stimularea lor provoaca dependenta in cazul fumatorilor de marijuana). Pana ce medicamentul acesta sau altele de acelasi fel vor fi disponibile pe piata si va fi trecut destul timp pentru a le putea considera sigure, ramane intrebarea: ce trebuie sa faca un dependent de mancare pentru a scapa de acest viciu?

In linii generale, trebuie sa evite zaharurile si alimentele procesate, deoarece altereaza cel mai mult chimia creierului. Kay Shepard, specialist in disfunctii alimentare, autoarea cartii The Body Knows, o adevarata biblie a dependentilor de mancare, spune ca in general trebuie evitate alimentele „care se mananca usor si se absorb repede in organism'.

Organizatia Food Addict a postat pe Internet o lista cu cele 100 de moduri in care faina, zaharul si grasimile sunt ascunse in alimente. Chiar daca studiile facute asupra dependentilor de droguri (si a obezilor) indica o posibila componenta genetica (Volkow spune ca lenea receptorilor de dopamina este semnul cel mai clar ca unii oameni sunt nascuti viciosi, deci au nevoie de substante care sa le produca placere), nimeni nu poate nega clasica teorie conform careia substanta este cea care produce de­­­pendenta.

Studiile imagistice existente indica un numar foarte mare de legaturi neurale intre creier, cavitatea bucala si limba, atat pentru consumatorii de droguri cat si pentru gurmanzi. Din punct de vedere nutritional nu are nici un rost sa mananci o prajitura cu ciocolata dupa o masa copioasa. De ce o faci? „Pentru ca asa iti dicteaza natura: nu rata sansa sa mananci o mancare bogata in calorii, pentru ca nu stii cand vei avea parte de urmatoarea masa! In brocoli si in frunzele de salata nu vei gasi niciodata glucide si grasimi, un amestec irezistibil pentru creierul nostru', spune Ann Kelly.

Asa se explica de ce in topul mancarurilor celor mai ravnite, ciocolata ocupa primul loc, iar pizza e pe urmatorul. Se pare ca amestecul de grasimi si zahar are impactul cel mai spectaculos asupra creierului. Unii cercetatori indraznesc sa mai adauge un element acestui amestec exploziv: estrogenul (un hormon feminin) sau cortizolul (hormonul stresului). Mary Dallman, cer­cetator la University of California, San Francisco, spune ca se stie fara nici un dubiu ca prezenta cortizolului in sange creste nevoia de dopamina obtinuta din zahar si grasimi, indemnandu-ne sa consumam alimente grele, bogate in calorii.

Un alt studiu demonstreaza ca, daca mananci ciocolata cand iti este foame, mai tarziu vei avea pofta de acelasi aliment (acesta este si motivul pentru care dietele esueaza), dar nu reuseste sa explice daca aceasta pofta este dictata de papilele gustative sau doar de atractia subconstienta a fructului oprit (ciocolata e un aliment bogat in calorii si trebuie sa-i limitezi consumul). De altfel, e un fapt cunoscut acela ca, daca vrei sa creezi cuiva dependenta pentru un drog, trebuie sa i-l admi­nistrezi intermitent. Hei, nu cumva recunoastem aici mo­delul „cura de slabire – mancare – cura de slabire – mancare…', care ne guverneaza viata si ne bulverseaza pattern-ul alimentar, creand dependenta?

Si iata cum ajungem sa-i dam dreptate lui Maurice, colegul nostru, care, intr-o criza de frustrare (el e intr-o eterna dieta) sau de geniu (se mai intampla), a decretat: „Slabitul ingrasa!'.  Dr. Gold, specialistul in dependenta de la University of Florida, a fost invitat la Haight Ashbury Free Clinic din San Francisco pentru a participa la o dezbatere asupra alimentelor considerate a fi substante de abuz. „Imi amintesc ca s-a iscat atunci o controversa aprinsa (sunt foarte delicat cand spun asta) intre sustinatorii noii teorii si cercetatorii de moda veche, revoltati ca trivializam notiunea de dependenta, incluzind in categoria substantelor de abuz ceva atat de banal precum manca­rea. Progresele facute de atunci sunt remarcabile, chiar daca lucrurile nu sunt inca pe deplin lamurite. Cel putin avem o baza consistenta de argumentare', spune el.

„Si ce daca?', riposteaza Madelyn Fernstrom, care conduce un centru de control al greutatii la University of Pittsburg. „OK, dopamina si alte substante din aceasta categorie actioneaza asupra acelorasi centri ca si mancarea. Si? Majoritatea cercetatorilor excitati de aceasta descoperire nu au tratat niciodata un obez.' In ciuda tonului agresiv, Fernstrom nu este rau intentionata si nici opaca. Pur si simplu, explica ea, „mi-e teama ca, accentuand exagerat componenta genetica si biologica a problemei, pacientii se vor simti descurajati. Stiu sigur ca greutatea corporala poate fi controlata, dar pentru oameni e mult mai comod sa gaseasca o scuza eleganta si sa abandoneze lupta. Ma indoiesc ca biologia este cea care ii determina pe oameni sa consume portii su­pradimensionate la McDonalds. Mi-e teama ca aceas­ta teorie se va transforma intr-o scuza pentru lasi. Ceva de genul: nu ma pot abtine, e o problema genetica'.

Chiar daca teoria dependentei de mancare va castiga aprobarea lumii medicale, tot ramane intrebarea de ce o per­soana este mai grasa si obsedata de mancare decat alta. Daca am trai intr-o societate in care excesul de greu­ta­te nu ar fi un stigmat, nu ar mai fi nevoie sa cautam explica­tii pentru comportamentul nostru alimentar. „Obe­zitatea e o boala bio-psihico-sociala, politica, econo­mica, evolutionara si culturala', spun expertii, iar in­­cercarea de a o trata ca pe o simpla dependenta este o simplificare exagerata. In mod cert, sistemul de recompensa al creierului uman, maiestrit construit pentru timpurile cand hrana se vana cu pretul vietii, este complet neadaptat conditiilor actuale de existenta, cand mancarea se gaseste peste tot, portiile sunt hiperdimensionate, iar valoarea nutritiva a alimentelor este mult imbunatatita. Mancarea a devenit exotica si erotica. A migrat neasteptat din zona de necesar pentru supravietuire in zona de lux si viciu. La ora actuala, marea majoritate a lumii civilizate mananca de placere.

Arhiva revistei Elle

Foto: various vegetables and fruits in eaten apple shape from Shutterstock

Vezi si ce este botulismul!

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK