Simptomele depresiei pe care puțini le recunosc

Descoperă 9 semne subtile prin care se manifestă depresia, pe care nu trebuie să le neglijezi.

Cei mai mulți dintre noi recunosc simptomele clasice ale depresiei, cu vălul ei cenușiu de tristețe și lipsa de motivație și speranță. Dar oare o banală durere de stomac sau faptul că ești arțăgoasă fără motiv ar putea fi simptomele depresiei? Sau, cu alte cuvinte, ai putea fi deprimată fără să-ți dai seama?


De multe ori, depresia nu se rezumă doar la o tristețe copleșitoare, asta și din cauză că mulți dintre noi sunt reticenți și nu iau în considerare depresia ca pe o cauză a altor manifestări fizice, pe care le asociem doar cu o perioadă de slăbiciune sau dăm vina pe sistemul nostru imunitar scăzut. Însă identificarea corectă și, pe cât posibil, și rapidă a problemei duce și la soluționarea ei și, prin urmare, la întoarcerea la o viață fericită și sănătoasă.

Iată o listă cu simptomele depresiei, pe care nu trebuie să le neglijezi:


Ai diverse tipuri de dureri

Depresia și durerea împart aceleași căi și aceiași neurotransmițători. Iar statisticile confirmă asta: aproximativ 75% dintre persoanele afectate de depresie suferă de dureri recurente, fiind de patru ori mai predispuse decât persoanele care nu au depresie să acuze dureri de ceafă, de spate, de stomac sau de cap. Pentru că, atunci când suntem într-o stare de spirit negativă, suntem mai conectați la semnalele pe care ni le dă corpul nostru și, prin urmare, sesizăm orice disconfort mai acut, fiindu-ne mai greu să ne punem în funcțiune mecanismele de gestionare a durerii. Acesta este unul dintre simptomele depresiei.

Ai probleme cu greutatea

Fără să-ți dai seama când și cum s-a întâmplat, constați că abdomenul tău tonifiat a dispărut sub un strat de grăsime și te întrebi cum de a apărut acolo un colăcel inestetic. Să fie oare de la înghețata pe care o mănânci cu atâta voluptate la miezul nopții? Sau de la cinele gata preparate, încălzite la cuptorul cu microunde, atunci când n-aveai chef să faci cumpărături și să-ți gătești? Deși alimentele pe care le mâncăm pe post de compensare a unor nevoi emoționale ne ridică nivelul de serotonină din organism, cu timpul mâncatul cu substrat emoțional compensatoriu ne adaugă kilograme în plus și ne induce sentimente de vină și rușine.


Plus că, nefiind conștientă de adevărata cauză a câștigului în greutate, adică depresia, nu faci nimic ca să o rezolvi. Un nivel ridicat de stres este asociat, de asemeni, cu creșterea în greutate. La unele persoane funcționează însă reversul: atunci când sunt deprimate, pierd în greutate, întrucât depresia le inhibă apetitul.

Te simți ca și cum ai sta pe un butoi cu pulbere

Ești iritată mai tot timpul? Simți că îți poate sări țandăra de la cea mai neînsemnată remarcă? Atunci e foarte posibil să fie mai mult decât o banală proastă dispoziție (deși nu prea există așa ceva): probabil că ești deprimată! Dacă te simți ostilă față de cei din jurul tău (colegi, membri ai familiei, partener), tolerezi cu greu orice remarcă, pe care o interpretezi într-o notă mult prea personală, sau ești chiar furioasă pe toți și pe toate, e foarte posibil să suferi, de fapt, de depresie. Pentru că te afli deja într-o zonă negativă, dai mai mult acces în viața ta stărilor negative, pe care în situații normale reușești să le gestionezi mai bine: iritabilitate, frustrare, ba chiar furie.


Nu mai simți nimic

Nu te mai entuziasmează și nu te mai animă nimic? Te simți amorțită din punct de vedere emoțional și indiferentă la tot ce te înconjoară? Cei mai mulți dintre noi au o motivație pentru care se dau jos din pat de dimineață, fie că e vorba de serviciu, de mersul la sală, de socializare sau, pur și simplu, de pregătirea micului dejun și savurarea unei cafele. Persoanele deprimate nu mai găsesc însă nicio motivație suficient de puternică.

Și, chiar dacă reușesc cu greu să se dea jos din pat, nimic nu le mai poate smulge un zâmbet sau o lacrimă. Acest gen de comportament de „zombie' constituie unul dintre simptomele depresiei, iar pentru cei din jurul tău ai putea părea rece, distantă, detașată sau chiar aeriană, îndepărtându-i pe cei care ar putea să-ți ofere dragostea și sprijinul lor.


Bei mai mult alcool

Dacă bei mai mult de un pahar de alcool pe zi, probabil că te confrunți cu ceva mai serios decât o zi grea la serviciu. Aproape o treime dintre oamenii care suferă de depresie au și probleme legate de consumul de alcool. Și chiar dacă un pahar îți poate îmbunătăți starea de spirit, un al doilea și un al treilea îți pot amplifica emoțiile negative și semnele de deprimare: furie, agresivitate, anxietate și chiar o depresie și mai serioasă. E important să știi că nu doar alcoolicii abuzează de alcool.


Ești dependentă de Facebook…

Sau de pariuri, sau de cumpărături. În principiu, orice activitate pe care o practici în exces, și mai ales online. Există studii care confirmă că persoanele care petrec mult timp online și care au mai multe interacțiuni sociale în mediul virtual decât în realitate pot suferi de depresie. E posibil să se simtă privați de compania reală a oamenilor sau să folosească mediul online pentru a scăpa de propriile gânduri și sentimente. Este adevărat că dependența de internet și depresia sunt două lucruri distincte, dar uneori se suprapun, pentru că este vorba de același tipar de comportament: căutarea unui mecansim de evadare din realitate.


Ești cu capul în nori

Visezi cu ochii deschiși? Îți imaginezi că devii vedetă de cinema, că te îndrăgostești nebunește sau te lași pradă oricărui scenariu fantezist? Psihologii de la Universitatea Harvard au demonstrat că suntem mai fericiți atunci când mintea noastră este mai ancorată în momentul prezent, iar când mintea ne umblă aiurea, devenim mai melancolici, mai anxioși, și prin urmare mai nefericiți. Deși visatul cu ochii deschiși ne poate ajuta să găsim soluții creative la diverse probleme, cel mai adesea însă este unul dintre simptomele depresiei și de proastă dispoziție.


Ești adesea indecisă

Un studiu realizat de cercetătorii de la Columbia University arată că luăm zilnic cel puțin 70 de decizii conștiente. Să ne dăm jos din pat sau să mai punem alarma să sune peste un sfert de oră? Să ne îmbrăcăm sau să rămânem în pijama în timp ce pregătim micul dejun? Să mâncăm cereale sau omletă? Să citim sau să ne uităm la televizor? Însă, atunci când suferim de depresie, aceste procese cognitive sunt mult încetinite și par o mare provocare. Lucrurile mărunte, la care în mod normal nu ne gândim de două ori, devin brusc decizii serioase și foarte greu de luat.

Nu te mai îngrijești

Chiar dacă aveai o rutină minimală de frumusețe, atunci când ești deprimată, ea va dispărea cu totul. S-a constatat că problemele stomatologice (sau, mai precis, neglijarea lor) pot reprezenta unul dintre simptomele depresiei. Așa că, dacă nu-ți mai pasă cum arăți, nu-ți mai faci duș, nu te mai duci la controale medicale regulate, nici măcar nu te mai pieptăni este foarte posibil să suferi de depresie. Neglijarea exteriorului este un semn clar că suferi în interior.

Citește și:
Sunt hormonii cauza faptului că iei în greutate? Așa poți afla!

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet