Cifrele rosii, luminoase, de pe cadranul ceasului cu alarma indica ora 5,20 a.m. Grozav! Adaug inca o noapte alba de numarat oi turmei nesfarsite pe care am adunat-o de-a lungul vietii. Acum, parca ar fi si pacat sa adorm, mai ales ca sunt in deadline si peste cateva ore ar trebui sa fiu fresh, la birou. Imi dau seama ca, daca m-ar fura somnul, la cata oboseala am acumulat, n-o sa ma mai trezeasca nici corul celor mai enervante alarme din lume! Gandul asta imi produce suficienta adrenalina incat sa-mi zic ca poate cel mai bine ar fi sa raman treaza si sa imi pun niste muzica relaxanta pe iPod.
Daca tot nu pot sa ajung la REM (acea miscare rapida a ochilor din cadrul somnului profund in timpul careia se cern amintirile importante de cele inutile si se intampla visele), atunci macar sa imi odihnesc ochii. La urmatoarea clipire, primul lucru pe care il vad e tot cadranul alarmei. Dar parca arata mult mai putin amenintator in lumina zilei. Oops! E deja dimineata. De fapt, dimineata a fost cand m-am culcat eu, acum e pranz toata ziua.
Pana la birou are loc o cursa nebuna pentru care ma felicit singura ca ajung la finish fara nici un incident, contrar statisticilor care sustin ca o buna parte din accidentele rutiere se intampla din cauza soferilor privati de somn. Si nici nu intru bine pe usa, ca Mihaela, colega mea, isi exprima ingrijorarea fata de faptul ca poate nu am avut suficient timp de cercetare pentru acest articol. Adevarul e ca mi-am petrecut jumatate din viata cautand raspunsuri pentru intrebari legate de insomnie. Prima ar fi „De ce eu?!’.
Totul a inceput in clasa I, cand entuziasmul unui nou inceput si frica de a nu se razgandi parintii sa ma dea la scoala la varsta de sase ani m-au tinut cu ochii pironiti la uniforma toata noaptea. In liceu eram scutita la educatie fizica, dar nu pentru ca as fi fost inapta, ci pentru ca ora de sport incepea la 7,30 si n-aveam nici o sansa sa-mi fac somnul de sase ore daca trebuia sa ma trezesc atat de devreme. Iar cateodata, ca sa nu ratez examenele din facultate, stateam treaza pana in zori – ce ocazie excelenta de a ingrasa porcul la Craciun! De atunci si pana acum nu s-a schimbat mare lucru, doar ca, fiind adult, am mai mult control asupra programului meu cotidian.
Respectiv, nu-mi programez intalniri dimineata, majoritatea cunostintelor stiu sa ma sune dupa-amiaza cand incep sa fiu alerta si mi-am adaptat stilul de viata dupa un alt fus orar. Mai mult, am descoperit in jurul meu si alti lilieci, asa ca nu ma simt bizar atunci cand bantui. Insa multe persoane, inclusiv specialistii cu care am incercat sa rezolv problema insomniilor, mi-au sugerat ca stilul de viata e cel care imi dicteaza de fapt apetitul de somn, nu invers. Cred ca e foarte dificil pentru cineva care adoarme imediat ce s-a stins lumina (Doamne, cat ii invidiez pe acesti oameni) sa-si imagineze prin ce trec, asa ca iata scenariul: Ma asez in pat extenuata la ora 22 (conform medicilor, cel mai odihnitor somn si cel mai binefacator pentru frumusete se intampla intre orele 10 p.m. si 2 a.m.), apoi imi amintesc nimicuri, de genul ca trebuie sa-mi iau hainele de la curatat sau ca am uitat complet de o programare la cosmetica, acum doua saptamani.
Urmatorul pas e fabricarea viselor lucide. Imi imaginez cele mai frumoase intamplari prinzand contur in lumea reala, sau din contra, daca am avut o zi dificila, imi vin in cap zece alte moduri in care as fi putut sa ii fac fata. Practic, mintea mea nu stie sa taca la culcare, sau macar sa vorbeasca in soapta. Si apoi… Bum! Ma umplu instantaneu de bucurie sau de nervi, dupa caz, ca ulterior sa-mi imi dau seama ca au trecut deja doua ore de cand sunt in pat. Si ca in loc sa ma inmoi, inima imi bate din ce in ce mai repede.
Experienta m-a invatat ca acest timp imi poate fi util, pentru ca nesomnul reduce din eficienta de a doua zi, asa ca il folosesc scriind, citind sau plimbandu-ma cu bicicleta. Dar sunt si situatii in care, din incapatanare, ma zvarcolesc in pat ca pestele pe uscat pentru ca stiu ca ar trebui sa dorm. Iar a doua zi o iau de la capat. Dar cu ce pret?
Somnul este esential vietii, animalele private de odihna neputand supravietui. Nici oamenii nu par sa fie imuni la efectele carentei de odihna care le ameninta traiul. Un sondaj condus de American Cancer Society arata faptul ca oamenii ce dorm mai putin de sase ore pe noapte sau care dorm mai mult de noua ore au o rata a mortalitatii cu 30% mai ridicata decat cei care isi primesc portia de sapte-opt ore, conform Wikipedia.
Page: 1 2