Ministrul Sănătății a vorbit despre scenariile discutate de autorități pentru începerea anului școlar și cum ar urma să se desfășoare cursurile.
În condițiile în care a rămas puțin peste o lună până la începerea anului școlar iar pandemia de coronavirus este departe de a se fi încheiat, autoritățile iau în calcul mai multe scenarii cu privire la reluarea cursurilor. Despre asta a vorbit recent la Digi24 Ministrul Sănătății Nelu Tătaru.
„În acest moment nu văd un motiv să nu putem organiza alegerile și ce este mai important, cred eu, să nu înceapă un an școlar. Dar vor începe cu anumite precauții, iar alegerile se vor desfășura cu anumite precauții într-un context pandemic de transmitere comunitară”, a declarat Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătății a mai spus că au pregătit și scenarii pentru creșterea numărului de cazuri, dar și pentru cea în care lumea respectă regulile, iar asta va aduce după sine o scădere a numărului de noi cazuri. Despre cum ar putea arăta cursurile de la toamnă, Nelu Tătaru a declarat următoarele: „De exemplu, vor fi doar o treime din elevii care merg, celelalte două treimi vor fi acasă, online și se vor roti aceste două treimi.”
Despre alegerile locale, Ministrul Sănătății a mai adăugat: „Ne vom gândi la mai multe zile, să avem un aflux de populație mai mic. Două zile ne gândim să luăm în calcul. Dar, în acest moment, avem scenariul ca pe 27 septembrie să se desfăşoare cu precauţii şi respectarea distanţării fizice, alegerile locale”.
Recent, șeful DSU Raed Arafat a atenționat că în acest moment avem o creștere accentuată a numărului de cazuri de coronavirus și că ia în calcul chiar să impună restricții în zonele cele mai afectate. Dacă se păstrează ritmul de creștere de până acum, în luna august s-ar putea îndeplini criteriile pentru starea de urgență, iar în septembrie am putea avea chiar un milion de români infectați.
Foto: Shutterstock