În urmă cu două săptămâni, premierul bulgar, Boiko Borisov, a anunțat că Bulgaria, Grecia și Serbia vor permite de la 1 iunie circulația persoanelor între aceste țări, fără a mai fi nevoie ca oamenii să respecte cele 14 zile de carantină. Practic, cei care călătoresc între aceste destinații, vor avea nevoie doar de o declarație scrisă care să ateste că nu prezintă simptomele specifice noului coronavirus.
Și România trebuia să facă parte din acest proiect, însă, autoritățile nu au oferit un răspuns concret până în momentul de față. Se pare că guvernul țării noastre ar lua în calcul adoptarea aceleiași măsuri, conform declarațiilor unor surse politice făcute pentru Libertatea.
Premierul Ludovic Orban a discutat ieri seară cu cei din conducerea partidului într-o ședință online despre această posibilitate. În momentul de față, legea instituită de starea de alertă prevede ca cei care vin din afara țării să respecte o perioadă de autoizolare de 14 zile. Dacă decizia va fi adoptată, românii care se întorc din Grecia și Bulgaria, nu vor mai fi obligați să intre în carantină.
Măsura a fost deja anunţată de Ludovic Orban colegilor din partid și urmează să fie dezbătută. Decizia finală va fi luată în funcție de evoluţia epidemiei de coronavirus.
Pe 1 iunie a început o nouă etapă de relaxare impuse de autorități în contextul pandemiei de coronavirus. S-au redeschis atât terasele, cât și plajele și se pare că în curând se vor redeschide și sălile de fitness. De asemenea, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că pandemia de coronavirus este pe o pantă descendentă în România și că ia în considerare chiar o a treia etapă a măsurilor de relaxare.
Virgil Popescu, Ministrul Economiei, a declarat că dacă lucrurile vor merge bine, este posibil că și mall-urile să se redeschidă după dată de 15 iunie.
Citește și:
Turism fără carantină și testare obligatorie în Grecia! De când putem merge în vacanță
Foto: Arhiva Revista ELLE
Vezi şi 10 mâncăruri pe care să le încerci când ești în Bulgaria, precum şi reguli de bună purtare în Bulgaria ca turist!
Citeşte şi locuri de vizitat în Sofia – cele mai apreciate obiective turistice!