Replica tranșantă a lui Raed Arafat, după ce Cheloo a spus că nu vrea să poarte „botniță”

România ocupă primul loc în UE în privința noilor cazuri de coronavirus, după recordul de ieri - 555 de cazuri noi într-o singură zi, însă acest lucru este combătut pe social media de numeroase nume, unele destul de cunoscute.

Primul loc în UE în privința noilor cazuri de coronavirus a fost ocupat ieri de România, după ce țara noastră a înregistrat în ultimele 24 de ore un număr record de 614 de cazuri. Autoritățile din România sunt din ce în ce mai îngrijorate de numărul mare de noi cazuri de coronavirus, mai mult chiar, unele surse susține că există o posibilitate reală ca România să intre din nou în stare de urgență.


În acest context, șeful DSU, Raed Arafat, a declarat, la TVR, că unul dintre motivele numărului mare de infectări este că o parte dintre oameni au fost influențați de campaniile realizate de persoane cunoscute care îi contrazic pe cei care recomandă măsurile de protecție, vorbind despre libertățile individuale. Raed Arafat trage un semnal de alarmă și spune că tinerii sunt cei influențați de astfel de opinii care conduc la ideea că purtarea măștii e asimilată sclaviei.

„Din momentul în care am început să luăm măsuri de relaxare, de atunci noi am spus că ele pot fi compensate cu măsurile de protecție individuală – mască, igienă în continuare, neparticipare la activități în zone aglomerate, respectarea regulilor la locul de muncă, în transportul în comun. Din păcate, în ultima perioadă am văzut o intensificare a campaniilor realizate de personaje cunoscute, chiar de vedete care vin și îi contrazic pe cei care recomandă aceste lucruri, care încearcă să spună că portul măștii poate să fie refuzat, în ideea că este libertatea fiecărei persoane să refuze (…)


Altul acuză că noi punem oamenii să poarte mască pentru că sunt interese financiare în spate. Și una dintre cele mai importante modalități de a convinge tinerii să nu poarte mască a fost asimilarea ei cu sclavia. Toate aceste lucruri au făcut să influențeze o parte dintre oameni, o parte din grupurile țintă. Aceste campanii sunt organizate bine, nu sunt făcute de o persoană sau alta se vede că sunt organizate', a declarat la TVR, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Șeful DSU spune că soluția e reglementarea legală care să permită autorităților să ia măsuri împotriva celor care aleg să nu respecte regulile și care pot să devină și ei victime în final ale infecției cu noul coronavirus. „Eu nu pot, ca individ, dacă decid să nu respect regulile, să mă duc și să pun în pericol pe alții, care nu știu că eu sunt infectat, că eu sunt simptomatic și ei pot să devină victimele mele în final și unii dintre ei, după procentele pe care le vedem, pot ajunge la Terapie Intensivă și poate unii chiar să-și piardă viața', a subliniat Raed Arafat.


Una dintre acele persoane cunoscute la care face referire Raed Arafat este artistul Cheloo. Acesta a postat un mesaj pe contul lui de Facebook în care declară că refuză să poarte botniță.

„#refuzdebotnița!!! Spitalele refuză să interneze pacienți cu simptome de Covid. Oameni cu temperatură de peste 38°, stare generală proastă si tuse accentuată, sunt trimiși în izolare la domiciliu, fără a fi testați. Testele se fac pe programare si, până când le vine rândul, liber la promenadă.
În schimb, Arafat induce panică în rândurile populației. Matematica fricii. Ține-i înspăimântați și vinde-le botnițe.
O să ajungem să fim obligați să ne cumpăram,fiecare, câte un apartament, în cazul în care ne îmbolnăvim, să avem unde să ne izolăm. Totul pentru bunastarea lui Arafat.
#refuzdebotnita! Botnița lui Lady Arafat mă insultă!
Făcând parte din categoria celor care nu contează decat în sondaje, o să fac tot posibilul ca masca să devină un obiect dispensabil. #refuzdebotnita', este o parte din mesajul lui Cheloo.


Artistul și-a încheiat postarea cu: „P.s. O să cred în virusul vedetă doar în momentul în care morții vor fi adunați din șanțuri cu buldozerele.
Deocamdată, doar banii se adună în conturile cui trebuie.'

Citește și:
România, pe primul loc în UE la noi cazuri de coronavirus

Foto: Arhiva Revistei ELLE, Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet