Relatiile medic – pacient

Dupa nasterea baietelului meu am fost pusa intr-o situatie delicata. Trebuia sa aleg un medic pediatru. Eram hotarita sa-l aleg pe cel mai bun, sa fac numai ce trebuie, sa fiu sigura ca, cel putin din acest punct de vedere, copilul meu nu va avea niciodata nici o problema. Mamele exagereaza uneori cind e vorba de sanatatea odraslei lor, iar eu nu sint o exceptie. Am consultat opt pediatri. I-am intrebat pe fiecare in parte cum cred ca pot rezolva problema mea. Din fericire, obisnuita cu interviurile, a pune intrebari a devenit pentru mine o a doua natura. Unii dintre medici au fost revoltati ca sint astfel „interogati, altii m-au tratat cu superioritate. Pentru ei nu eram altceva decit o alta „mama isterica.

Dar cind a venit vorba despre noile metode de alimentatie, despre care citisem pe Internet, o singura persoana avea idee despre ce vorbesc. Evident ca ea a fost cea pe care am ales-o. Am avertizat-o inca de la inceput ca nu intentionez sa fiu un pacient comod. A raspuns rizind ca-i plac provocarile. Se pare ca am procedat corect, pentru ca, pina acum, nu pot descrie tratamentul ei altfel decit ca fiind exemplar. Acum zece sau douazeci de ani aceasta istorioara nu ar fi avut nici un sens.

Dar astazi lucrurile s-au schimbat radical. Pacientul a incetat sa mai fie considerat parte pasiva. In lumea noastra mo­derna nu se discuta decit despre alegerea consumatorului, informarea pacientului si parteneriatul activ doctor-pacient in care deciziile tratamentului sint reciproc controlate de ambii parteneri. In acest context, consultatiile medicale au devenit intilniri intre egali. Si asa e corect sa se desfasoare.

Imagineaza-ti ca apelezi la un cabinet privat. Ca un consu­mator care plateste, crezi ca e dreptul tau ca medicul sa-ti acorde tot timpul si toata consideratia, sa-ti asculte temerile si sa-ti ofere toate informatiile necesare. Oricine e de acord cu aceasta. Dar lucrurile trebuie sa functioneze la fel in toate celelalte cazuri, ma refer la spitale, policlinici, clinici si orice alt centru medical. Statisticile privind acest subiect, insa, au scos la iveala un fapt care, pe mine personal, m-a uluit.

Jumatate dintre femei declara ca sint incapabile sa discute cu medicii. Femei ma­ture, educate, cu un discurs fluent, informate, cu o cariera de succes, recunosc ca se inrosesc si se pierd fara a mai fi capabile sa-si a­duca aminte ce doreau sa intrebe sau sa retina ce li s-a recomandat. Unele chiar au elaborat anumite teorii despre cum „nu trebuie risipit cu intrebari inutile timpul atit de pretios al medicilor si cum nu e bine sa-i plictisesti cu amanunte. Pune cea mai infocata feminista intr-un context medical si o vei vedea complet transformata: supusa, fara replica si dispusa sa accepte orice compromis.

O prietena de-a mea, director de relatii cu publicul, a avut nevoie de un consult medical. In ciuda faptului ca e cea mai hotarita persoana pe care am cunoscut-o vreodata, a avut nevoie de citeva saptamini de studii amanuntite inainte de a se programa pentru o consultatie. A ales cel mai renumit specia­list in domeniu, chiar daca pentru asta a fost nevoita sa-si astepte rindul alte citeva saptamini. Dar… surpriza: cind a intrat in sala de consultatii, in ziua stabilita, a fost incredintata unui student. Eminentul profesor era de fata numai si numai pentru a superviza consultatia. A acceptat, dar s-a simtit ca prinsa in capcana. Mi-a spus ca au fost cele mai umilitoare 10 minute din viata ei. S-a nimerit ca acel student sa fie grosolan in felul in care o exa­mina. Ce putea sa faca? Ar fi trebuit sa fie un pacient mai putin rabdator? Consultatia pe care-o pregatise atit de amanuntit a fost un esec. A plecat fara sa inte­leaga ce diagnostic i s-a pus sau ce tratament i-a fost recomandat.

Astfel de cazuri demonstreaza ca pastrarea echilibrului de pu­tere pacient-medic nu e numai necesara, dar de cele mai multe ori poate aduce beneficii reale pentru sanatate. In Statele Unite s-a facut un studiu, „US Medical Outcomes Study, in care pacientii cu hiper­tensiune, diabet si cancer de sin au fost divizati in doua grupuri. Primul grup a primit toate informatiile necesare, pacientii fiind ajutati sa identifice toate intre­barile pe care ar dori sa le puna pentru a se putea decide asupra tratamentului. Pacientii celuilalt grup au fost pur si simplu supusi tratamentului, fara nici un fel de explicatii. Cum era de asteptat, pacientii primului grup s-au declarat foarte satisfacuti si, in mod surprinzator, s-au constatat progrese majore si in partea de in­teres clinic: tensiunea arteriala si glicemia au scazut semnificativ.

In Marea Britanie s-a initiat un studiu care urmareste puterea informatiei in relatia pacient-medic. Au fost alese 900 de candidate la histerectomie, care au primit diferite nivele de informatii despre riscurile si beneficiile acestei operatii, precum si optiunile alternative. „Multi doctori sustin ca a le vorbi femeilor despre efectele ad­verse ale operatiei nu face decit sa le sporeasca anxietatea, spune Angela Coulter, director de relatii si dezvoltare la Kings Fund, coordonatoarea studiului. „Dar toate rezultatele de pina acum demonstreaza ca anxietatea intervine numai in lipsa informatiei. Litigiile si cele mai multe plingeri sint legate de lipsa de comunicare si de faptul ca pacientii nu au fost avertizati asupra efectelor adverse ale unui tratament.

Tinerii, in mod special, doresc sa aiba un rol activ in pro­blemele legate de propria sanatate. „Ei au devenit mai critici, mai interesati si mult mai constienti de dreptul lor de consumatori in orice privinta, mai ales in sanatate, continua ea. Inexplicabil, insa, tocmai acum cind medicii se ghideaza mai mult ca oricind dupa principii contabile, a crescut si dorinta pacientului de a fi cit mai docil si mai bine crescut. „Cei mai multi se tem sa nu ramina fara medic, explica Michael Buckley de la Patients Association. Nimeni nu poate contesta dreptul unui medic de a sterge de pe lista sa un pacient pe care-l considera agresiv si abuziv. Dar multi medici fac acest lucru fara a-l mai argumenta. Unul din zece pacienti intervievati a fost exclus din tratament pentru simplul motiv ca „a pus prea multe intrebari, sau pentru ca a cerut o a doua opinie, sau a comis delictul de a cere o noua testare sau un vaccin.