Regulile pentru funcționarea restaurantelor au fost publicate cu doar o zi înainte de redeschiderea acestora de Ministerul Sănătății, Ministerul Economiei și Autoritatea Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Regulile pentru funcționarea restaurantelor au fost îndelung așteptate de reprezentanții HoReCa, și au fost publicate în ultima clipă, cu doar câteva ore înainte de redeschiderea oficială, de Ministerul Sănătății, Ministerul Economiei și Autoritatea Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Astfel, regulile pentru funcționarea restaurantelor în spații închise, funcționale din nou de la 1 septembrie, presupun ca clienții să poarte mască atunci când se ridică de la masă, să nu mănânce sau să consume băuturi la bar și să nu danseze, pentru a evita răspândirea noului coronavirus.
De asemenea, printre regulile pentru funcționarea restaurantelor se numără și alte interdicții. „Se interzice transferul meniurilor, solnițelor, olivierelor și al altor obiecte de pe o masă pe alta. Acestea vor fi dezinfectate după plecarea clienților de la o masă și, unde este posibil, se vor folosi meniuri de unică folosință. Se interzice consumul de produse stând în picioare, pentru a minimiza circulația clienților în interiorul unității”, arată documentul oficial.
Conform acelorași norme, la o masă vor putea sta maximum șase persoane, atunci când nu sunt membri ai aceleiași familii. Locurile la mese vor fi ocupate pe bază de rezervare, sau prin înscrierea într-un registru de la intrarea în restaurant. Cel puțin o persoană de la fiecare masă va trebui să își dea datele de contact, pentru eventualitatea unei anchete epidemiologice. Pentru asigurarea distanțării, o masă va fi ocupată, iar următoarea va rămâne liberă.
Regulile pentru funcționarea restaurantelor și impun și alte măsuri pentru proprietarii și angajații unităților de alimentație publică. Angajații vor purta măști și mănuși și vor face un triaj observațional al clienților, astfel încât accesul celor cu semne de infecție respiratorie va fi interzis. În restaurante trebuie să existe dispozitive cu dezinfectant avizate, și, unde este posibil, și circuite cu sens unic pentru clienți. Dacă plata se face la casa de marcat, va trebui ca aceasta să fie încadrată de panouri de protecție.
Foto: Shutterstock