Regulile de respectat în concediu ca să previi infectarea cu noul coronavirus nu sunt deloc greu de urmat. Alexandru Rafila le-a explicat.
Regulile de respectat în concediu sunt cele care ne vor ajuta să nu creștem dramatic numărul îmbolnăvirilor de Covid-19, aflat deja pe un trend ascendent în ultima săptămână. Vorbind pentru postul de televiziune România TV, Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății și președintele Societății Române de Microbiologie, le-a menționat și pe acestea.
Medicul a tras un semnal de alarmă privind regulile de respectat în concediu, mai ales acum, când românii se îndreaptă în numere mari către litoral (dar și către alte destinații turistice din țară și din afara țării). Prima dintre reguli presupune, la fel ca oriunde altundeva, să evităm marile aglomerații. În cluburi, spre exemplu, există din plin riscul infectării cu noul coronavirus, a spus specialistul.
Rafila a precizat că, deși la începuturile pandemiei nu era cert acest lucru, virusul se transmite, iată, și în timpul verii.
Astfel, regulile de respectat în concediu sunt aceleași pe care trebuie să le respectăm în fiecare zi. Evitarea cluburilor sau a teraselor prea aglomerate se impune, dar la fel și purtarea măștii, păstrarea unei distanțe sigure, de peste un metru și jumătate, acolo unde ne aflăm în prezența altor oameni decât cei cu care locuim sau cu care oricum petrecem concediul, dezinfectarea și spălarea frecventă pe mâini cu apă și săpun.
Rafila a menționat situația din Italia, „care a fost dezastruoasă şi în momentul de faţă italienii au de patru ori mai puţine cazuri decât avem noi raportat la populaţie. Acolo oamenii au fost într-adevăr traumatizaţi prin consecinţele infecţiei care a produs numeroase victime şi au foarte mare grijă să respecte cele trei-patru reguli la care facem şi noi apel pentru ca lumea să înţeleagă despre ce este vorba.”
Specialistul, vorbind despre regulile de respectat în concediu, a discutat și importanța educării populației, astfel încât majoritatea oamenilor să cunoască și să și urmeze regulile. „Discuţia legată de sancţiuni şi de măsuri coercitive ar trebui să începem să o mutăm în zona educării, a convingerii oamenilor, care trebuie să înţeleagă acelaşi mesaj indiferent de zona politică din care vin unii sau alţii: să lămurim oamenii că singura modalitate de a ţine lucrurile sub control şi de a avea o viaţă absolut normală, fără riscuri pentru sănătatea publică, este să respectăm aceste reguli.”
Foto: arhiva ELLE