Trecerea de la starea de urgență la stare de alertă în contextul pandemiei de coronavirus, ce va avea loc pe 15 mai, implică atât relaxarea restricțiilor de până acum, dar și crearea unor reglementări mai clare. Despre noile reguli pe care companiile vor trebui să le respecte pentru a-și proteja angajații și despre cum va arăta transportul public de acum încolo, a declarat mai multe la Digi 24 prim-ministrul Ludovic Orban.
Acesta a spus că noile reglementări vor fi stabilite de miniștrii din domeniile respective și că respectarea noilor reguli va fi verificată de instituțiile statului. De exemplu, regulile ce privesc transportul public vor fi impuse printr-un ordin comun al Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor împreună cu Ministrul Sănătății. De regulile care vor trebui respectate în spațiile comerciale se vor ocupa Ministrul Economiei și Ministrul Sănătății.
„În principiu, sunt câteva reguli simple, ca purtatul măștii în spații închise, triajul la locul de muncă, unde se va lua temperatura, pe măsură ce companiile se vor dota cu termometre. De asemenea vom stabili ce se va întâmpla cu persoanele care au peste 37 de grade. Cel mai probabil ele nu vor putea să intre la locul de muncă și vom genera necesitatea diagnosticării prin testare', a declarat Ludovic Orban.
Prim-ministrul a mai spus și că în cazul zonelor de birouri, Ministerul Muncii va discuta cu companiile ce au sediu acolo pentru a programa mersul la serviciu al angajaților și a evita astfel aglomerarea în mijloacele de transport în comun. Tot despre transportul în comun, Ludovic Orban a declarat următoarele: „Va fi necesar un anumit timp pentru implementarea acestor reguli. La metrou va fi necesară o organizare foarte bună, atât la intrarea în stațiile de metrou. Vor fi echipe care vor verifica existența măștii de protecție și locuri de unde cei care nu au să poată cumpăra astfel de echipamente. Pe peroane vor fi locuri de așteptare reglementate, de asemenea accesul în vagoane va fi făcut după anumite reguli.'
Citește și:
Îți e teamă că mănânci mai mult decât e necesar în această perioadă? Acestea sunt motivele
Foto: Arhiva Revistei ELLE