Rafila: Copiii ar putea să poarte mască acasă, când sunt în contact cu vârstnici

Copiii ar putea să poarte mască acasă, după redeschiderea școlilor, atunci când vin în contact cu membri în vârstă ai familiei, crede Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății.

Copiii ar putea să poarte mască acasă, după debutul noului an școlar, mai ales atunci când împart aceeași locuință cu bunicii sau cu membri mai vârstnici ai familiei și mai predispuși la complicații și forme severe dacă ar contracta noul coronavirus, consideră Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie și reprezentantul României la OMS.


Portul de mască acasă ar fi o măsură necesară, a declarat acesta într-un interviu acordat postului de televiziune Digi24. Specialistul a declarat că este sigur că vom asista la o creștere a numărului de infectări cu coronavirus odată cu redeschiderea școlilor, de pe 14 septembrie. El a arătat că toate țările care au redeschis școli s-au confruntat cu probleme legate de numărul de noi infectări ca urmare a acestei decizii, dar s-a arătat și îngrijorat de amploarea pe care ar putea să o atingă această problemă în cazul în care România nu intră pe o pantă descendentă a numărului de noi infectări zilnice până la acea dată.


Din acest motiv, consideră profesorul Rafila, interacțiunea copiilor care merg la școală cu persoanele vârstnice ar trebui luată serios în considerare, iar el sugerează chiar stabilirea unui set de reguli în fiecare familie, astfel încât persoanele vulnerabile să fie protejate. Asta ar putea însemna și ca copiii să poarte mască acasă, atunci când interacționeză, spre exemplu, cu bunicii. De asemenea, respectarea unei anumite distanțări este recomandată.

„Ceea ce cred că ar mai fi de făcut odată cu începerea şcolii ar fi regândirea interacţiunilor pe care le vor avea copiii cu persoanele vârstnice din familie, care nu trebuie evitate, dar trebuie oarecum, nu reglementate, dar să respecte anumite proceduri interne ale familiei, în care interacţiunea cu vârstnicii care au boli cronice să fie oarecum la distanţă, să se ia măsurile legate de mască. Utilizezi masca şi în casă, de exemplu, dacă vreau să stau cu bunicul meu, şi o utilizează şi el. Nici lucrul acesta nu a fost discutat, dar e legat de începerea şcolilor în mod evident', a declarat Rafila.



Citește și:
VIDEO: Cum să îți testezi masca și să vezi dacă chiar funcționează?

Foto: arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet