Secretarul de stat Raed Arafat a dat câteva exemple despre ce va presupune relaxarea de după 15 mai a măsurilor de restricție.
Data de 15 mai reprezintă relaxarea restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, dar până în acest moment nu știm cu exactitate ce vom putea face și ce nu. Într-o emisiune la Digi24, secretarul de stat Raed Arafat a făcut mai multe precizări cu privire la cum s-ar schimba viața noastră după această dată și a dat câteva exemple concrete.
După cum a mai spus și în alte ocazii, măsurile de relaxare vor fi luate treptat și unele dintre ele încă sunt analizate. Șeful DSU a anuțat că, așa cum a fost deja anunțat oficial, școlile se vor redeschide abia în septembrie. „Copiii sunt cel mai puțin vulnerabili, problema e că pot să fie vectori de transmitere, către profesori sau părinți și bunici. Este foarte greu să faci într-o școală distanțare, să ții în pauză să nu interacționeze copiii”, a menționat acesta.
Raed Arafat a mai vorbit și despre obligativitatea purtării măștilor în spațiile publice și cele trei tipuri de măști care pot fi folosite. „La masca de bumbac, nemedicală, trebuie să ai două, trei cu tine. Masca chirurgicală, pentru stradă, are un anumit grad de protecție mult mai bun, are mai multe straturi, nu este ca măștile medicale FFP2, asta se schimbă cam la 4 ore, dacă strănuți în ea trebuie să o schimbi. Sper că prețul lor va scădea la cel care a fost înainte, nu mai suntem obligatoriu dependenți de alții, se produc deja la noi”, a spus el.
Secretarul de stat a mai adăugat și că s-ar putea ca purtarea măștii să fie o condiție ca să putem urca în mijloacele de transport în comun. De asemenea, acest lucru trebuie să se întâmple și când circulăm cu mașinile personale, atunci când alături de noi se află alte persoane decât cele cu care locuim în casă. Raed Arafat a mai recomandat să folosim dezinfectantul de fiecare dată când simțim că este nevoie, iar atunci când nu îl avem la dispoziție, să ne spălăm pe mâini corespunzător cu prima ocazie.
„Cel puțin câteva luni va trebui să mergem așa, să ne obișnuim cu scanarea la intrare, nu numai la serviciu, să ajungem să ne obișnuim ca cineva să ne ia temperatura – e posibil să fie o măsură luată legal. Eu când întru în MAI mi se ia temperatura, de către jandarm, chiar dacă sunt secretar. Dacă e de la 37 în sus, nu mai intru”, a mai spus Raed Arafat. Pentru a preveni aglomerarea de la metrou, se mai iau în calcul programul defazat, oamenii să vină în trei interale orare, lucrul de acasă unde este posibil (măcar parțial), sau ture de două săptămâni acolo unde se poate.
Ca reacție la vocile care cer o mai mare relaxare a restricțiilor, spunând că Covid-19 nu este decât o gripă, secretarul de stat a reamintit că nu este vorba despre o gripă obișnuită, ci o boală necunoscută, pentru care în acest moment nu avem vaccin.
Foto: Libertatea