Privitul excesiv la televizor provoaca autism?

S-ar putea crede ca metodele stiintifice de studiu sint aceleasi in orice domeniu. Totusi, daca folosesti tehnicile statistice din economie pentru a studia un fenomen medical, s-ar putea sa obtii rezultate ciudate. Ca acelea la care au ajuns trei economisti americani rataciti in lumea medicala, care, la sfirsitul anului trecut, au declarat sus si tare ca „autismul poate fi declansat de privitul excesiv la TV, la o virsta frageda'. Uau! Argumentatia lor (care a aruncat in aer blogosfera), desi la fel de stranie precum concluzia la care au ajuns, a fost prezentata lumii medicale la Cambridge, Massachussetts, intr-o socanta conferinta de presa si consta intr-o analiza a datelor statistice legate de contractele la cablu si buletinul meteorologic.

Partea cu adevarat surprinzatoare este ca, din punct de vedere statistic, totul are sens! Dar hai sa incepem cu inceputul. Ce este autismul? Definit ia cea mai simpla spune ca este o boala caracterizata prin scaderea capacitatii de a interactiona pe plan social si de a comunica, prin comportament stereotip si repetitiv cu simptome ce se manifesta de obicei inaintea virstei de 3 ani. Aproximativ 75% dintre indivizii afectati manifesta si handicap mintal. Autismul e vazut ca o boala ce se manifesta pe parcursul intregii vieti, ale carei tip si severitate se modifica in timp, odata cu dezvoltarea individului. De multe ori, anormalitatile comportamentale sint observabile de la cele mai fragede virste (inainte de 3 ani). Totusi, intr-un numar mic de cazuri, exista o perioada de dezvoltare normala, urmata de regresie si de manifestarea simptomelor autiste. Din fericire, aceste simptome se schimba odata cu dezvoltarea copilului si pot fi imbuna- tatite considerabil.

De la prima descriere a autismului facuta de Dr. Kanner, au fost observate alte boli similare acesteia, care difera doar in prezentare. Impreuna cu autismul, bolile respective (sindromul Rett, sindromul Asperger, Childhood Disintegrative Disorder etc.) sint catalogate sub numele de boli pervazive de dezvoltare (PDD – Pervasive Developmental Disorders). Cresterea alarmanta a numarului cazurilor de autism in tarile civilizate (cu Statele Unite in fruntea listei) este unul dintre misterele agonizante ale medicinei moderne (si sursa unor speculatii disperate din partea parintilor).

Daca in 1970, in SUA, incidenta cazurilor de autism era de 1 la 2.500, potrivit datelor furnizate de Center For Disease Control and Prevention, la ora actuala, 1 din 170 de copii nascuti intra (intr-o forma sau alta) sub acest spectru. Dar cresterea ingrijoratoare a numarului de cazuri inregistrare cu aceasta boala poate veni tocmai din dezvoltarea stiintei medicale si cunoasterea mai amanuntita a autismului. Mai exact, daca odinioara erau diagnosticate cu autism numai cazurile foarte grave, acum, cind se cunosc o multime de nuante si variante ale acestui stigmat, simptomele ce atunci ramineau in zona de normalitate sint azi indicii clare de boala. La aceasta se adauga si posibilitatea de diagnosticare precoce si un grad mult mai mare de responsabilizare a medicilor, parintilor si educatorilor in ceea ce priveste autismul. Totusi, in lumea medicala umbla zvonul ca, pe linga toate aceste explicatii (pline de sens, de altfel), ar mai fi citiva factori (cu influenta genetica), inca necunoscuti, care ar determina o predispozitie crescuta a noilor generatii la autism. Dar nici unul din eforturile medicilor si cercetatorilor de a identifica acesti factori X in vaccinurile obligatorii in copilarie, in mercur sau alte toxine la care sint expusi (constient sau inconstient) nou-nascutii si mamele in devenire, repet, nici unul dintre aceste eforturi nu s-a finalizat intr-un rezultat coerent si concret. si nici macar stiinta genetica nu poate explica totul: intr-un cuplu de gemeni in care unul a fost diagnosticat cu autism, riscul de afectare in cazul celui de-al doilea este de 70-80% (nu 100%).
 

Ei bine, datorita domnului Michael Waldman de la Cornell University Johnson Graduate School of Management (unul dintre cei trei economisti angajati in cruciada impotriva autismului), acum avem un motiv in plus de ingrijorare. Domnia sa crede ca privitul excesiv la televizor (asociat deja cu o multime de afectiuni) ar fi acel factor X pe care il cauta de atit de mult timp o multime de minti luminate ale lumii medicale. „Am decis ca daca vreau sa aflu adevarul trebuie sa fac un studiu pe cont propriu', declara el. Faptul ca pina la ora actuala nu exista nici un studiu medical (nu statistic) pe aceasta tema nu l-a descurajat cu nimic. Asa se face ca cei trei economisti (Waldman si bunii sai prieteni, Sean Nicholson, tot de la Cornell University, si Nodir Adilov, de la Indiana University Purdue) au studiat datele statistice (furnizate de US Bureau of Labor Statistics) legate de obiceiurile copiilor cu virste cuprinse intre 1 si 3 ani (perioada critica, in care se diagnosticheaza autismul) si le-au asociat cu statisticile legate de data semnarii contractului la cablu (mai multe contracte incheiate inseamna mai multi copii care stau in fata televizorului) si buletinele meteorologice (cu cit sint mai multe zile ploioase in an, cu atit copiii sint tinuti mai mult in casa… in fata televizorului), informatii considerate de obicei, in cercetarea medicala, ca fiind factori indirect i si nesemnificativi.

Pornind pe aceasta directie, economistii nostri au aflat ca numarul cazurilor diagnosticate cu autism este in crestere in tarile in care televiziunea prin cablu are cei mai multi abonati. Aceeasi lege a proport iei se aplica si pentru cantitatea de precipitatii: cu cit anul a fost mai ploios, cu atit numarul cazurilor de autism a fost mai mare. Concluzia: „Aproximativ 17% din numarul crescut al cazurilor de autism din California si Pennsylvania, raportate intre 1970 si 1980, sint datorate dezvoltarii televiziunii prin cablu si sub 40% din cazurile diagnosticate cu autism in California, Pennsylvania si Washington State (statele supuse analizei lor statistice) sint rezultatul expunerii excesive la televizor din cauza precipitatiilor'. Pentru a alunga orice urma de neincredere ce ar putea plana asupra acestor rezultate, in conferinta de presa, Waldman a declarat ca „interpretarea standard care a stat la baza aceastei analize se intemeiaza pe legea cauzei si a efectului.'

Lasind la o parte orice urma de ironie sau amuzament, e firesc sa ne intrebam daca exista ceva in acest studiu care merita cu adevarat atentia lumii medicale. Fara indoiala ca da. Dar pentru a putea ajunge la o concluzie acceptabila si semnificativa pentru dezvoltarea cercetarilor pe aceasta directie, mai sint necesare o multime de studii amanuntite, cu metode strict din domeniul medical. Altminteri, concluziile obtinute pe baza unor simple corelari de date statistice nu pot fi acceptate. „Trebuie sa fii foarte exact atunci cind faci un studiu de aceasta natura', spune Dr. Pat Levitt, genetician la Vanderbilt University. „De unde poti sti, de exemplu, daca nu cumva noroiul si umiditatea din aceste zone cu multe precipitatii nu sint factorii cheie care determina incidenta bolii?

Intrigat de rezultatele studiului celor de la Cornell University, Greg Easterbrook, autorul unui articol interesant pe aceasta tema (publicat pe Internet), pe baza unui rationament similar celui al lui Waldman, ajunge la concluzia ca aerul contaminat si insuficient filtrat din incaperile in care acesti copii si parintii lor stau ore in sir cu ochii in televizor poate fi considerata la fel de bine ca un factor determinant in declansarea autismului. Iar daca gindim la nivel biologic, concluzia lui are mai mult. sens decit cea a domnilor economisti. „In nici un caz nu trebuie ignorate probele evidente care atesta ca procesul patologic care determina declansarea autismului se produce cel mai probabil in uter, cu mult inainte ca acel copil sa se fi nascut si sa fi deschis ochii spre un televizor. Deci e firesc sa fie studiate in primul rind obiceiurile parintilor si abia apoi ale copiilor', atrage atentia Dr. Craig Newschaffer, epidemiolog la Drexel University. „Expunerea excesiva la TV poate fi corelata cu autismul numai in cazul in care subiectul respectiv are o predispozitie pentru aceasta boala si, in loc sa fie provocat sa socializeze (interactiunea sociala este una din tehnicile de tratament in cazurile de autism), este izolat in fata ecranului, explica si Leslie Rubin, expert in psihologia si dezvoltarea copilului. „Experientele sociale sint esentiale in dezvoltarea personalitatii unui copil. Ele ii modeleaza viata. Iar daca in majoritatea timpului acel copil sta singur in fata televizorului, aceasta izolare prelungita poate avea un impact negativ asupra dezvoltarii sale. De aceea e bine sa se respecte recomandarea pediatrilor de a nu lasa copiii sub 2 ani in fata televizorului, iar copiii care au depasit aceasta virsta nu trebuie expusi mai mult de doua ore pe zi. Partea buna a studiului lui Waldman este ca a zdruncinat putin lumea medicala si constiinta publica, scotind la iveala o multime de noi descoperiri (inca in faza de testare) legate de autism.

De exemplu, un studiu publicat in Proceedings, revista oficiala a National Academy of Science, de o echipa de medici condusa de Dr. Levitt, a descoperit o variatie de gene (prezenta la 47% din populat ia tarilor civilizate) care este asociata fara nici o urma de indoiala unei predispozitii crescute pentru autism. Riscul incidentei bolii se dubleaza in cazul persoanelor care au in codul genetic doua copii ale acestei variatii de gene.

Descoperirea este foarte interesanta, cu atit mai mult cu cit aceasta gena determina producerea unei anumite proteine, active nu numai la nivelul creierului (organul cel mai afectat in autism), ci si la nivelul sistemului imunitar si in tractul gastrointestinal (ambele functioneaza deficitar la persoanele diagnosticate cu aceasta boala). Levitt estimeaza ca oriunde in codul nostru genetic se pot descoperi de la 5 la 20 de gene care sa determine vulnerabilitatea noastra in fata acestei afectiuni.

Exista probabil multe cauze inca nedescoperite care provoaca autismul, de la mostenirea genetica la influentele nocive de mediu. E posibil ca televiziunea sa fie una din ele? Nimeni nu poate nega acest lucru cu desavirsire. Dar eu inclin sa-i dau crezare domnului Newscahffer: necazul incepe cu mult inainte ca bietul copil sa apuce sa se indragosteasca de televizor. si pina acum numai Dumnezeu stie de ce.

Lioara Bradu

Foto:Hepta

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK