Remdesivir va fi primul tratament pentru Covid-19 aprobat de FDA (Food and Drug Administration din SUA). Produs de Gilead, o compania farma din California, și inițial destinat epidemiei de Ebola, Remdesivir este un antiviral care a dat rezultate contradictorii în studiile de până acum, date fiind efectele adverse complicate și rata mică de succes.
Însă compania care produce Remdesivir a declarat că un studiu pe un eșantion mare a arătat că acest tratament pentru Covid-19 își atinge scopul principal: și anume, acela că starea pacienților cărora le-a fost administrat se îmbunătățește mai repede decât cea a pacienților din grupul de control, care au primit un placebo. Studiul efectuat la scară mare a fost realizat de National Institute of Allergy and Infectious Diseases (NIAID) din SUA și la el au participat pacienți cu simptome severe de Covid-19.
Compania a mai realizat două alte studii simple pentru Remdesivir drept tratament pentru Covid-19, unul în care medicamentul a fost administrat pacienților cu simptome mai ușoare, și altul cu pacienți cu simptome severe ale bolii declanșate de noul coronavirus. Deși aceste studii nu au inclus și grupuri de control, s-a dovedit că pacienții cărora li s-a administrat Remdesivir au avut rezultate bune, indiferent că au luat medicamentul timp de 10 sau 5 zile.
Dr. Anthony Fauci, directorul National Institute of Allergy and Infectious Diseases și membru al comisiei desemnate de Casa Albă să gestioneze epidemia, a declarat ieri reporterilor că studiul demarat de instituția pe care o conduce aduce „vești bune', și că acest tratament pentru Covid-19 are „un efect pozitiv în scurtarea timpului de recuperare a pacienților'. El a fost cel care a anunțat că Remdesivir va deveni noul tratament-standard pentru pacienții cu Covid-19. „Ce a demonstrat studiul a fost că acesta este un medicament care poate bloca virusul', a mai declarat acesta.
New York Times este publicația care a raportat că FDA este pe cale să aprobe utilizarea de urgență a Remdesivir ca tratament pentru Covid-19. Momentan, medicamentul se folosește experimental în mai multe țări din lume, dar nu este aprobat încă pentru utilizarea la scară largă pentru vreo boală.
Deși creat inițial pentru a trata Ebola, Remdesivir a dat rezultate promițătoare și în studiile pe pacienți cu coronavirusuri precum MERS și SARS. Mecanismul său de funcționare implică slăbirea capacității virusului de a se multiplica. Medicul român Adrian Bot, care lucrează pentru compania Gilead, care a dezvoltat Remdesivir, declara, în exclusivitate pentru ELLE, la începuturile pandemiei, că Remdesivir are un efect inhibitor, adică, „acționează prin a suprima capabilitatea virusului de a-și autoreproduce materialul genetic. Acest lucru încetinește înmulțirea virusului în organismul uman, limitează distrugerea țesuturilor, ajutând recuperarea cu ajutorul imunității proprii'.
În urmă cu 6 zile, Mediafax a raportat că România va primi 30 de doze de Remdesivir care vor ajunge la pacienți din București, Iași și Timișoara.
Până la publicarea întregului studiu realizat de NIAID în SUA, nu se știe exact ce îmbunătățiri aduce medicamentul în starea pacienților cu Covid-19, și care dintre pacienți reacționează mai bine la administrarea acestui tratament pentru Covid-19.
Citește și:
Asistentă vindecată de Covid-19, printre primii donatori de plasmă pentru pacienții afectați de coronavirus din România
Foto: Shutterstock