Alarma e pe snooze de o ora, ca in fiecare dimineata. Pentru a ma trezi, ma amenint si ma consolez de una singura. La ore matinale creierul meu isi doreste mult mai mult somn decit succes profesional, sentimental, financiar sau alt gen de compensatii pentru eforturi sustinute, dar pina la urma din aceasta lupta iese invingatoare vocea constiintei: „Te trezesti pentru ca trebuie!. Si ma ridic din pat ca sa incep ziua pe care stiu ca nu o voi incheia pina n-o sa-mi consum si ultima picatura de energie. Insa de multe ori, seara, cind pun capul pe perna ma simt prea implicata in viltoarea evenimentelor de peste zi ca sa ma detasez spre lumea viselor, asa ca fac bilantul activitatilor care mi-au umplut timpul pina la refuz. Foarte rar ajung sa ma intreb daca alegerile mele sint chiar ale mele. Daca este vreo urma de impuls personal in viata mea, sau traiesc incercind sa respect niste rigori sociale, ca un soricel de laborator care alearga pe banda. Ca un nebun care incearca sa umple o galeata gaurita. Ca o marioneta ghidata de vocile parintilor, ale mediei si ale persoanelor (adica personajelor) care mi-au servit drept modele.
Aruncind o privire asupra preocuparilor mele si ale persoanelor din jur am ajuns sa cred ca presiunile sociale care apasa pe umerii femeii moderne depasesc orice limita. Bineinteles, trebuie sa fii educata, pentru ca „informatia este putere, dupa cum spunea Sir Francis Bacon prin Evul Mediu. Avem nevoie de MBA-uri, doctorate si alte confirmari scrise ale valorii noastre intelectuale. Capacitatea de a fi autodidact este ignorata complet. Apoi, trebuie sa ai o cariera de succes sau cel putin un job care iti place ca sa nu intri in tagma loser-ilor. Sa nu mai spun ca trebuie sa fii impecabila din cap pina in picioare ca sa nu fii categorisita drept delasatoare – sa fie clar, daca ti s-a rupt o unghie nu mai poti sa te afisezi in public, mai bine fara manichiura decit cu una neingrijita. Dar sa te fereasca Dumnezeu sa fii prea eleganta, caci atunci pari ostentativa si dependent` de atentie.
Un corp necizelat de antrenamente de fitness iti tradeaza latura de couch potato, iar colaceii de pe abdomen denota ignoranta – chiar nu ai cunostinte de nutritie?! Toate ca toate, dar cind vine vorba de viata sociala, lucrurile se complica. Nu ai prieteni? In mod sigur, esti introvertita, e ceva in neregula cu tine. Ai prea multi? Esti superficiala si gata! Nu esti casatorita, nu ai copii sau nu vrei? Egoisto! Nu ai stofa domestica, poti sa treci la loc in banca ratatelor. Iar de ti se destrama casnicia sau copiii o iau pe cai gresite, normal ca e tot vina ta. Nu e ordine in casa? Probabil e haos si in capul tau. Sau, poate, iti place sa faci curatenie? Ei bine, atunci esti o maniaca! Dar trebuie sa fii mereu zimbitoare, toleranta, feminina, fidela, altruista, plina de compasiune si vesnic epilata. Ajunge! Cred ca ai inteles la ce gen de presiuni ma refer. In ziua de azi, femeile nici nu vor sa admita faptul ca sint prea obosite sau impovarate. Pentru nopti albe exista anticearcan si cafea. In nici un caz nu e OK sa te plingi ca ai lucrat toata noaptea (probabil esti ineficienta la birou), ca te-ai certat cu sotul sau ca odraslele te-au extenuat – n-ai fi o sotie/mama buna.
Poate par putin revoltata, dar, desi alerg foarte mult, nu imi ajung resursele nici macar pentru a ma ridica la standardele la care aspir eu, personal, deci cu atit mai putin la pretentiile celor din jur. Ne nastem cu un procesor nou si mult spatiu pe hard disk, gata sa absoarba ca un burete informatii si sabloane – un ghid de viata complet. Dar ma intreb: ce faci atunci cind ajungi sa te cunosti cit de cit si afli ca nu corespunzi intocmai criteriilor general acceptate? Te asezi singura pe patul lui Procust si iti obturezi personalitatea – de ce nu, si fizicul? – pentru a fi „in rind cu lumea, dupa cum zicea bunica mea ca trebuie sa fiu? Sau iti asumi responsabilitatea pentru felul in care arati, te comporti sau te prezinti si accepti faptul ca nu ai cum sa fii pe placul tuturor?
Cercetarile ne confirma ca majoritatea opteaza pentru prima varianta deoarece sintem ingroziti de respingerea sociala. Un studiu celebru din anii ‘50, Experimentul Asch (public pe YouTube) ne arata ca tindem sa ne conformam grupului social din care facem parte indiferent de convingerile proprii. In cadrul experimentului, un student este alaturat unui grup de actori care par a fi voluntari, ca el. Apoi sint rugati sa recunoasca linia egala ca lungime dintr-un set de trei linii, cu lungimi diferite. Pare foarte simplu, nu? Dar numai pentru ca actorii dadeau un raspuns gresit (scopul lor era de a-l induce pe voluntar in eroare), ajunsese si el sa adere la raspunsul grupului, desi nu credea in el. Acest experiment a fost repetat de mai multe ori de-a lungul timpului, dar rezultatul a ramas acelasi. Deci iti trebuie o doza de curaj sau chiar de nebunie, as indrazni sa spun, pentru a avea o parere proprie.
Page: 1 2