Presiunea sociala ne afecteaza sanatatea

Alarma e pe snooze de o ora, ca in fiecare dimineata. Pentru a ma trezi, ma amenint si ma consolez de una singura. La ore matinale creierul meu isi doreste mult mai mult somn decit succes profesional, sentimental, financiar sau alt gen de compensatii pentru eforturi sustinute, dar pina la urma din aceasta lupta iese invingatoare vocea constiintei: „Te trezesti pentru ca trebuie!. Si ma ridic din pat ca sa incep ziua pe care stiu ca nu o voi incheia pina n-o sa-mi consum si ultima picatura de energie. Insa de multe ori, seara, cind pun capul pe perna ma simt prea implicata in viltoarea evenimentelor de peste zi ca sa ma detasez spre lumea viselor, asa ca fac bilantul activitatilor care mi-au umplut timpul pina la refuz. Foarte rar ajung sa ma intreb daca alegerile mele sint chiar ale mele. Daca este vreo urma de impuls personal in viata mea, sau traiesc incercind sa respect niste rigori sociale, ca un soricel de laborator care alearga pe banda. Ca un nebun care incearca sa umple o galeata gaurita. Ca o marioneta ghidata de vocile parintilor, ale mediei si ale persoanelor (adica personajelor) care mi-au servit drept modele.

Aruncind o privire asupra preocuparilor mele si ale persoanelor din jur am ajuns sa cred ca presiunile sociale care apasa pe umerii femeii moderne depasesc orice limita. Bineinteles, trebuie sa fii educata, pentru ca „informatia este putere, dupa cum spunea Sir Francis Bacon prin Evul Mediu. Avem nevoie de MBA-uri, doctorate si alte confirmari scrise ale valorii noastre intelectuale. Capacitatea de a fi autodidact este ignorata complet. Apoi, trebuie sa ai o cariera de succes sau cel putin un job care iti place ca sa nu intri in tagma loser-ilor. Sa nu mai spun ca trebuie sa fii impecabila din cap pina in picioare ca sa nu fii categorisita drept delasatoare – sa fie clar, daca ti s-a rupt o unghie nu mai poti sa te afisezi in public, mai bine fara manichiura decit cu una neingrijita. Dar sa te fereasca Dumnezeu sa fii prea eleganta, caci atunci pari ostentativa si dependent` de atentie.

Un corp necizelat de antrenamente de fitness iti tradeaza latura de couch potato, iar colaceii de pe abdomen denota ignoranta – chiar nu ai cunostinte de nutritie?! Toate ca toate, dar cind vine vorba de viata sociala, lucrurile se complica. Nu ai prieteni? In mod sigur, esti introvertita, e ceva in neregula cu tine. Ai prea multi? Esti superficiala si gata! Nu esti casatorita, nu ai copii sau nu vrei? Egoisto! Nu ai stofa domestica, poti sa treci la loc in banca ratatelor. Iar de ti se destrama casnicia sau copiii o iau pe cai gresite, normal ca e tot vina ta. Nu e ordine in casa? Probabil e haos si in capul tau. Sau, poate, iti place sa faci curatenie? Ei bine, atunci esti o maniaca! Dar trebuie sa fii mereu zimbitoare, toleranta, feminina, fidela, altruista, plina de compasiune si vesnic epilata. Ajunge! Cred ca ai inteles la ce gen de presiuni ma refer. In ziua de azi, femeile nici nu vor sa admita faptul ca sint prea obosite sau impovarate. Pentru nopti albe exista anticearcan si cafea. In nici un caz nu e OK sa te plingi ca ai lucrat toata noaptea (probabil esti ineficienta la birou), ca te-ai certat cu sotul sau ca odraslele te-au extenuat – n-ai fi o sotie/mama buna.

Poate par putin revoltata, dar, desi alerg foarte mult, nu imi ajung resursele nici macar pentru a ma ridica la standardele la care aspir eu, personal, deci cu atit mai putin la pretentiile celor din jur. Ne nastem cu un procesor nou si mult spatiu pe hard disk, gata sa absoarba ca un burete informatii si sabloane – un ghid de viata complet. Dar ma intreb: ce faci atunci cind ajungi sa te cunosti cit de cit si afli ca nu corespunzi intocmai criteriilor general acceptate? Te asezi singura pe patul lui Procust si iti obturezi personalitatea – de ce nu, si fizicul? – pentru a fi „in rind cu lumea, dupa cum zicea bunica mea ca trebuie sa fiu? Sau iti asumi responsabilitatea pentru felul in care arati, te comporti sau te prezinti si accepti faptul ca nu ai cum sa fii pe placul tuturor?

Cercetarile ne confirma ca majoritatea opteaza pentru prima varianta deoarece sintem ingroziti de respingerea sociala. Un studiu celebru din anii ‘50, Experimentul Asch (public pe YouTube) ne arata ca tindem sa ne conformam grupului social din care facem parte indiferent de convingerile proprii. In cadrul experimentului, un student este alaturat unui grup de actori care par a fi voluntari, ca el. Apoi sint rugati sa recunoasca linia egala ca lungime dintr-un set de trei linii, cu lungimi diferite. Pare foarte simplu, nu? Dar numai pentru ca actorii dadeau un raspuns gresit (scopul lor era de a-l induce pe voluntar in eroare), ajunsese si el sa adere la raspunsul grupului, desi nu credea in el. Acest experiment a fost repetat de mai multe ori de-a lungul timpului, dar rezultatul a ramas acelasi. Deci iti trebuie o doza de curaj sau chiar de nebunie, as indrazni sa spun, pentru a avea o parere proprie.
 

Alt studiu, realizat de Weizmann Institute of Science si publicat pe site-ul physorg.com, ne releva un fapt si mai infricosator: presiunea sociala ne poate falsifica si amintirile. Grupuri mici de voluntari au urmarit un documentar, iar citeva zile mai tirziu au efectuat un test de memorie cu intrebari spicuite din materialul prezentat. Peste ceva timp au reluat testul, dar de data asta activitatea lor cerebrala a fost monitorizata cu ajutorul imagisticii prin rezonanta magnetica functionala si le-au fost prezentate si niste raspunsuri false de-ale celorlalti participanti. Voluntarii si-au schimbat parerile in functie de presupusele opinii ale grupului, oferind raspunsuri incorecte in proportie de 70%. Pentru a afla daca participantii s-au conformat tendintei sociale sau memoria lor chiar a suferit o schimbare, voluntarii au fost informati ca raspunsurile celorlalti erau false. Apoi au fost chestionati din nou. In mod surprinzator, jumatate din ei si-au sustinut in continuare opiniile preluate de la altii si au uitat de propriile amintiri.

Deci, in mod evident, sintem mult, dar mult mai influentabili decit ne dam seama. Si pina la urma e natural sa ne dorim sa fim acceptati si sa aderam la un grup. Sentimentul de apartenenta ne ofera un suport psihic greu de zdruncinat. Dar atunci cind ne straduim sa respectam prea multe rigori sociale cu care nu sintem de acord exista riscul sa cedam atit psihic, cit si fizic. „Sint oameni care nu respecta nici o conventie si nici asa nu e bine, dar sint si persoane cu un eu mai slab, care se lasa absolut cotropite de elementul social. Ideal este sa tii cont de regulile de bun-simt si de opiniile celorlalti, dar fara sa te lasi cotropit de ele. Si trebuie sa iti asumi faptul ca nu vei fi intotdeauna pe placul tuturor. Paradoxul e ca aceasta minune nu se va intimpla nici daca te dai peste cap sa multumesti pe toata lumea. Am intilnit multe cazuri de persoane care au ajuns in terapie sau chiar la spital cu bulimie sau anorexie pentru ca voiau sa corespunda unor standarde. Aceasta dorinta naturala de conformare ne poate afecta sanatatea, spune dr. psiholog Mihai Albu. Conform psihologului, multe femei sufera de diverse afectiuni, de la hipotiroidie si anorexie pina la boli mai serioase, toate cauzate de stresul incadrarii in anumite tipare.

Dar de unde e inoculata ideea ca trebuie sa ne facem acceptati cu orice pret, chiar cu riscul sacrificiului de sine, al propriei identitati? Psihologul e de parere ca, in general, aceasta se naste in copilarie. „De multe ori, parintii isi invata copilul ca, daca face un lucru bun, va fi recompensat. Cind sintem mici, parintii reprezinta exteriorul, socialul, iar cind primim o asemenea educatie invatam ca trebuie sa facem mereu ceva pentru a fi l`udati, iubiti, apreciati. Astfel ajungem la concluzia ca nu putem fi acceptati pentru ce sintem, ci pentru ceea ce facem. Daca asimilam de la o virsta frageda ideea ca vom avea parte de dragoste doar daca ne conformam si daca facem ce trebuie, vom ramine cu aceasta conceptie. Ca terapeut cred ca pot sa imi traiesc viata in plinatatea ei si daca tin cont in primul rind de sentimentele mele si abia apoi de conventii, atita timp cit nu fac rau nimanui. Nu merita sa te straduiesti sa-ti pastrezi o imagine impecabila pentru a primi o iubire conditionata, completeaza dr. Mihai Albu.

Insa uneori ne confundam motivatiile intrinsece cu cele extrinsece. De exemplu, habar nu am de unde a pornit obsesia mea de a avea radacinile parului vesnic vopsite… Oare persoanele din jurul meu chiar se asteapta la asta de la mine (chiar si acum, cind sint la moda radacinile negre atasate la lungimi blonde)? Sau m-am dezobisnuit eu sa-mi vad culoarea naturala? Oare imi place sa „pup pe orisicine virtual sau la telefon cind, de fapt, toata lumea stie ca e doar o metoda de expediere joviala? Oare chiar simt nevoia sa ma disculp de fiecare data cind vine cineva in vizita si sa spun ca e dezordine momentan, cind eu stiu foarte bine ca e asa aproape tot timpul (cu exceptia citorva zile pe luna)? Imi e foarte greu sa-mi dau seama exact de unde incep eu si unde se termina presiunile sociale la care sint supusa, ca toata lumea, de voie si de nevoie. Dar dimineata, atunci cind ma mobilizez sa-mi incep ziua, imi place sa cred ca macar o parte din lucrurile care ma asteapta pe lista de to do le voi face pentru ca vreau. Si nu pentru a fi iubita, acceptata, apreciata. Sau pentru a fi in rind cu lumea, asa cum facea bunica mea.

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK