La 80 de ani, Petre Ciuvăț s-a mutat în spitalul din Rovinari ca să își ajute colegii pe durata pandemiei. Medicul ATI a vorbit cu Libertatea despre decizia lui și despre o viață în care a fost un pic Dumnezeu.
Petre Ciuvăț are 80 de ani, este medic și zilele acestea locuiește în spitalul din Rovinari. De șapte luni, mai precis, de la debutul epidemiei de coronavirus care a luat cu asalt nu doar spitalele românești, dar și pe cele din toată lumea. A venit ca să ajute, spune el.
Este medic ATI pensionar – după ce a lucrat vreme de 23 de ani la spitalul Panduri din București, de unde s-a și pensionat. A continuat, totuși, să muncească în spitalul din Baia de Aramă, iar în ultimii cinci ani a lucrat la Rovinari, localitatea minieră în care se mai ivesc zilnic câteva cazuri de infectare cu coronavirus.
Petre Ciuvăț povestește pentru Libertatea cum și-a ales specializarea, cu mulți ani în urmă, văzând un aparat de ventilație în timpul unui stagiu din facultate. „Eu m-am apropiat de personajul acela singuratic de acolo, care era medicul anestezist, în timp ce toți colegii mei s-au dus să vadă operația. Și medicul acela mi-a spus, uite, vezi, pacientul acesta trăiește datorită acestui aparat, care îi face respirație artificială, în timp ce el e supus anesteziei generale, este inconștient, doarme, are un somn indus de mine, cu anumite substanțe și care este reversibil. Asta pe mine m-a făcut să cred că de atunci încolo voi practica această profesie.”
Medicul spune și că, după 50 de ani de profesie, i-au plăcut riscul implicat de profesia lui și aptitudinile de care ai nevoie pentru a-l stăpâni. „Mie mi-a plăcut riscul, mi-a plăcut să apreciez riscul, e vorba aici de riscul vieții. Și mi-a plăcut să stăpânesc riscul”, declară Petre Ciuvăț.
În vârstă de 80 de ani, Petre Ciuvăț și-a petrecut ultimele 7 luni în spitalul din Rovinari, pe care îl părăsește doar în weekend, când se duce acasă, în Tismana, unde își lucrează grădina și via. Munca în grădină, spune el, îl menține în formă, dar medicul și-a instalat și în încăperea din spital pe care o ocupă în restul săptămânii o sală improvizată de exerciții. Acestea, împreună cu genele bune și alimentația echilibrată, l-au menținut tânăr. Citește mult, consumă fructe la fiecare masă, iar în cafea își pune fructoză, spune el.
La vârsta aceasta, Petre Ciuvăț are drept superior ierarhic o doctoriță de 32, și lucrul acesta nu îl deranjează câtuși de puțin. „Îmi plac noile generații, mai ales generația tânără care face anestezie, îi întâlnesc în fiecare an, mai puțin anul acesta, la congresul internațional de anestezie care se ține la Sinaia. Sunt încântat de acești tineri valoroși, optimiști și dăruiți profesiei.”
Dăruit este și el, și pregătit să fie de ajutor, după cum spune. Într-o perioadă intensă, în care numărul de cazuri de infectare cu coronavirus a crescut și colegii lui au fost detașați în alte spitale, acum la Rovinari se fac doar intervenții chirurgicale de urgență. „Asta e profesia mea. Faptul că pot fi de ajutor este un imbold și sunt pregătit să fiu de ajutor”, mai spune Petre Ciuvăț.
Foto: Libertatea