Persoanele cu alergii severe nu ar trebui să se vaccineze împotriva coronavirusului, avertizează Agenția de Reglementare a Medicamentului din UK, țară care a demarat deja de câteva zile campania națională de vaccinare, după ce a autorizat pentru utilizare serul produs de companiile Pfizer și BioNTech. Avertismentul vine după ce două cadre medicale care au fost vaccinate au suferit șoc anafilactic.
Avertismentul instituției nu se referă doar la persoanele cu alergii la vaccinuri, ci și la cele care au avut de-a lungul istoriei lor medicale alergii alimentare sau reacții la medicamente.
Ambii lucrători din NHS care au suferit reacții alergice la administrarea vaccinului împotriva coronavirusului au mai suferit reacții alergice în trecut, semnalează publicația britanică The Guardian, care arată că aceștia aveau asupra lor auto-injectoare cu adrenalină, dispozitive medicale care sunt folosite în mod curent de persoanele cu alergii alimentare care ar putea să ingereze substanțe care să le cauzeze reacții puternice, tocmai pentru a contracara aceste reacții.
Dar și prospectul care însoțește vaccinul Pfizer BioNTech avertizează că persoanele cu alergii la orice substanță pe care o conține serul nu ar trebui să facă vaccinul. „Simptomele unei reacții alergice pot include iritații ale pielii, dificultăți respiratorii și umflarea feței sau a limbii', se arată în prospect.
Profesorul Stephen Powis, directorul medical al sistemului național de sănătate britanic, a vorbit, și el, despre precauțiile necesare pentru persoanele cu alergii: „Așa cum se întâmplă cu vaccinurile noi, Agenția de Reglementare a Medicamentului a avertizat că persoanele cu un istoric medical semnificativ de reacții alergice nu ar trebui să primească vaccinul, după ce două persoane care bifau aceste criterii au avut reacții ieri. Cei doi se recuperează bine.' Acesta nu a dezvăluit identitatea celor două persoane afectate după administrarea vaccinului.
Citește și:
Va fi carantină în București? Ce spun Vlad Voiculescu, primarul Nicușor Dan și prefectul Traian Berbeceanu?
Foto: arhiva ELLE