Perceptia eronata a realitatii

Nu intru niciodata in cabina de proba a unui ma­gazin, pentru ca urasc imaginea pe care o vad de aproape in oglinda. Exista un locsor mic, imediat sub fese, in spatele coapselor, unde se vede celulita…' Suna cunoscut? Sint convinsa. Ai auzit cuvintele acestea (sau unele asemanatoare) de mii de ori, rostite de prietenele tale cele mai apropiate. Sau poate le-ai rasucit in minte tu insati, in vreme ce iti dadeai sufletul alergind pe banda stationara. Dar declaratia de mai sus, exact in forma in care a fost redata, a fost facuta, cu multi ani in urma, de nimeni alta decit Cindy Crawford, celebrul top- model al anilor ‘80, aflata la acea vreme in plina pe­rioada de glorie.

Si iata ca ajungem la subiect: cel mai frustrant si fascinant fenomen legat de imaginea corporala, BDD (Body Dismorphic Disorder) sau TDC (Tulburare dismorfica corporala) refuza sa se conformeze oricarei reguli sau oricarui sistem logic cunoscut. Am vazut femei care isi declarau in gura mare aversiunea fata de gym si diete drastice, pentru ca exact in momentul urmator sa se arunce cu aceeasi indirjire intr-un program de fitness extrem. Sa nu le uitam nici pe prietenele noastre super-slabe care obisnuiesc sa-si petreaca cea mai mare parte a timpului ciupindu-si abdomenul cu furie, incercind zadarnic sa ne convinga ca sint pline de grasime (Ha!). Am urmarit odata un grup de liceene care dezbateau acest subiect: la un moment dat, cea mai frumoasa dintre ele a izbucnit in lacrimi declarind ca isi uraste corpul atit de tare incit nici macar nu se poate privi in oglinda.

Numeste-o cum vrei, sindromul puloverului legat in jurul taliei, realitate deformata, tulburare dismorfofobica sau TDC, cert este ca aceasta afectiune este al naibii de raspindita, in formele ei minore. 80% dintre femei se declara nemultumite de propria imagine.

Dar ce este, de fapt, TDC? TDC (Tulburare dismorfica corporala – tulburare dismorfofobica) este o afectiune mentala (recunoscuta oficial in 1997 si inclusa in Manualul de diagnostic si statistica a tulbu­ra­ri­lor mentale, in cadrul tulburarilor somatoforme), care mar­­cheaza preo­cuparea obsesiva pentru un defect imaginar sau ingrijorarea mult prea mare legata de un defect fizic minor, creeaza o imagine dis­torsionata asupra propriei persoane si determina un comportament si un stil de viata nesanatos, uneori extrem. In mod tipic, o persoana care sufera de TDC petrece enorm de mult timp in fata oglinzii, stu­diindu-se, cautindu-si defecte si aranjindu-si parul, consulta in mod constant o multime de medici si evita contactele sociale.

Cu alte cu­vin­te, preocuparea majora a celor afectati de TDC vine din ingrijorarea (de cele mai multe ori lipsita de un motiv real) pentru propria imagine, fapt care produce o ruptura grava in desfasurarea normala a existen­tei. Denumirea de dismorfofobie a fost propusa de Morselli, un celebru psihanalist italian, de la care avem primele descrieri ale tulburarii. El este cel care a descope­rit si studiat o serie de persoane ce traiau un sentiment subiectiv de uritenie sau care aveau unele defecte fizice nesemnificative pentru cei din jur, dar pe care ei le considerau anormalitati. „Bulimia sau anorexia nu sint catalogate ca fiind TDC. Antidepresivele inhibitoare selective ale recaptarii serotoninei folosite in tratamentul tulburarilor dismorfice nu dau rezultate in cazul anorexicilor, deoarece suferinta lor este in mare parte de natura fizica. Anorexicii nici macar nu au suficienta substanta proteica pentru a produce serotonina, de aceea trebuie restabiliti nutritional inainte de orice alt tratament ', explica Dr. Sallie Jo Hadley, profesor asistent la catedra de psihiatrie a Mount Sinai School of Medicine.

Specialistii spun ca pentru a-ti da seama daca suferi sau nu de o tulburare corporala dismorfica e suficient sa raspunzi la citeva intrebari:

• Ce anume te ingrijoreaza? (Greutatea mea, tenul meu, picioarele mele, parul meu… totul!)
• Te privesti deseori in oglinda, incercind sa-ti compari corpul (sau anumite parti ale lui) cu al altora sau ceri consultatii la un plastician pentru o confirmare? (Da, da, nu.)
• Iti petreci o buna parte din timp incercind sa maschezi anumite defecte? (Da.)
• Asta iti afecteaza capacitatea de socializare? (Oarecum: nu pozez nud si nu merg la petrecerile Playboy.)
• Ai incercat sa remediezi aceste defecte? (Evident! Defectele mele si incercarile de corectare a lor sint sursa mea de inspiratie. Despre ce altceva as putea scrie?)

Concluzia: oricine are ceva, un defect real sau imaginar, care il ne­mul­tu­meste. Dar daca aceasta problema iti ocupa tot timpul, toate gin­durile si iti consuma toata energia, atunci e vorba de TDC. Repet: pentru ca o ima­gine corporala alterata sa fie diagnosticata ca dismorfofobie, acea­sta preocupare trebuie sa cauzeze o deteriorare semnificativa a vietii persoanei respective (in domeniul social, profe­sional, personal etc.). In formele grave, obsesia iti acapareaza viata si devine insuportabila. Sa deduc de aici ca sufar de o tulburare corporala dismorfica minora pentru ca am o perceptie alterata a propriei imagini corporale? Atunci apartin unei societati foarte mari, caci fiecare om are propria lui nemultumire.

„Dupa criteriile enuntate in primul manual, orice om (in special femeile) sufera de aceasta tulburare', spune Dr. Ted Grossbart, psiholog la Harvard Medial School, specia­lizat in relatia dintre imagine si bolile psihologice. „Pe de alta parte, TDC nu e o boala atit de concreta. E greu sa iti dai seama cine o are si cine nu. ' Cei care sufera cu adevarat de TDC se expun deseori unor tera­pii riscante inutile, incercind sa corecteze imagi­nea urita perceputa de ei (vezi cazul Michael Jackson). Din pa­cate, procedurile me­dicale rareori produc o ameli­o­rare a su­ferintei si de cele mai multe ori duc la o in­rau­ta­ti­re a simpto­melor. Studiile statistice facute anul trecut in Sta­tele Unite au a­ratat ca 40% dintre pacientii care intra intr-un cabinet de chi­rurgie plastica au aceasta proble­ma. Pacientii disperati sint la mila eticii doctorilor. Sem­nalul de alarma este tras nu­mai atunci cind o persoana care realmente arata bine spune ca nu poate iesi in pu­blic. Cum reactioneaza in aceste ca­zuri? Re­comanda terapia psihica? Nu intotdeauna.

Oa­menii pot deveni foarte irascibili si chiar agresivi atunci cind e vorba de look-ul lor. Studiile au aratat ca cei mai violenti sint pacientii tineri care au solicitat o interventie pentru nas. TDC se manifesta de obicei in crize, iar acestea sint destul de acute. Ima­ginea distorsionata pe care persoana bolnava o percepe se transforma atunci intr-un adevarat cosmar. Acest atac este cel mai mare dusman al sau. In acel moment, pacientul se simte lipsit de speranta, urit, diform, are ginduri suicidare. Poate aparea ori­cind sau poate fi declansat de un numar mare de situatii (de obicei in conditii de stres). „Uneori, evenimentele din viata reala reusesc sa-i trezeasca din criza, iar aceasta e o reactie normala si sa­natoasa. Atunci cind in jurul lor are loc un eveniment care le solicita prezenta (un deces in familie, o boala grava), bolnavii de TDC reusesc sa-si mute atentia de la preocuparea lor, dar revin asupra acestei probleme imediat ce criza e rezolvata', spune Dr. Grossbart. Sau gasesc o alta obsesie care sa ocupe spatiul liber lasat de prima. „Acest fenomen se numeste simptomul substitutiei. In tulburarile corporale dismorfice, obiectul obsesiei este variabil. De fapt, pacientul penduleaza in jurul a tot felul de lucruri pentru a evita problema reala, care il deranjeaza cel mai mult si mai profund', spune Grossbart. Din pacate (sau din fericire), substratul emotional al problemei va iesi oricum la iveala, mai devreme sau mai tirziu.

Cauzele tulburarilor corporale dismorfice sint la fel de incerte precum boala insasi. In opinia anumitor specialisti, dismorfofobia nu este o problema in sine, ci mai degraba un set de simptome care mascheaza o problema mult mai serioasa. Gindeste-te la banala raceala si la simptomele asociate ei: durere in git, nas infundat, dureri de cap… Desi aceste simptome iti fac viata amara o saptamina, doua, nu ele constituie problema reala, ci au rolul de a preveni ceva mult mai grav. Aceste simptome apar pentru ca organismul tau incearca sa se protejeze de ceva din afara, care nu isi are locul in viata ta. La fel, dismorfofobia nu e altceva decit un mecanism inconstient, care incearca sa previna ceva mult mai complicat si mult mai grav.

Unii specialisti considera ca dismorfofobia, in manifes­tarile ei extreme, este un raspuns previzibil la anumite circumstante neobisnuite de viata. De obicei, aceste experiente neplacute (abuzuri ale parintilor, neglijare etc.) au avut loc in perioada copilariei, facindu-l pe pacient sa se simta altfel decit copiii de virsta lui. Alta cauza ar putea fi o trauma severa in urma careia se declanseaza o serie de sentimente profunde, dureroase, pe care persoana respectiva nu le poate exterioriza. Ca si in cazul anorexiei, exista anumite dovezi de predispozitie genetica. Mai exact, e vorba de un dezechilibru al neurotransmitatorilor (substante chimice din creier) si se datoreaza unei deficiente in secretia de serotonina, care este produsa intr-o cantitate mai mica decit cea normala. Dr. Grossbart crede ca „preocuparea excesiva pentru o anumita parte a imaginii tale este, intr-o oarecare masura, o mostenire de familie, transmisa din generatie in generatie, precum reteta de cozonac sau inelul de logodna al bunicii.

Dimensiunea culturala este, la rindul ei, foarte importanta. Idealul de frumusete difera de la o regiune cultu­rala la alta, de la o perioada la alta, in functie de anumite valori estetice, morale si… de marketing. (Dupa rigorile frumusetii actuale, Marilyn Monroe ar fi fost o gisculita grasa. Nici vorba de sex-simbol.) Pacientii cu tulburari dismorfofobice trec, insa, peste aceste limite culturale, fara a constientiza ca au depasit masura. Pentru ei mai bine inseamna mai mult, acest mult fiind mult exagerat. Karin Kratina, nutritionist la Renfrew Center, South Florida, autoarea unui mare numar de carti si articole legate de imaginea corporala, are o teorie interesanta: sursa suferintelor noastre nu are nici o legatura cu circumferinta taliei sau procentul de grasime din corp. „In 1990, cind am inceput sa fac terapii de grup cu pacientele ce sufereau de tulburari de comportament alimentar, am fost uimita sa observ ca cea mai frumoasa femeie din in­capere avea cele mai mari probleme legate de propria imagine', spune ea.

„Pacientele cu TDC nu reusesc sa fie obiective si incearca sa respinga adevarul. Urin­­du-si corpul, aceste femei, de fapt, urasc intreaga lor cultura care le face sa-si priveasca viata, trupul si sentimentele dintr-un unghi critic.' Aceasta teorie a izvorit dintr-un fapt unanim recunoscut si acceptat in terapiile tulburarilor dismorfice de orice fel: sentimentele negative nu au nici o legatura cu felul in care arata pacientul, ci au radacini mai profunde. „Daca in viata ta exista anumite probleme nerezolvate, nu ai nici o sansa sa te simti confortabil in corpul tau ', spune Carolynn Hillman, autoarea cartii Love Your Looks: How to Stop Criticizing and Start Appreciating Your Appearance.

Majoritatea femeilor transfera asupra propriului corp toate nemultumire si neimplinirile din plan personal, sentimental sau social. Greutatea lor este determinata de starea de spirit. Traiesc sentimentul fals ca pot controla situatia (daca voi putea scapa de acest abdomen flasc, toate lucrurile se vor aseza in matca lor). „Sa ai resentimente fata de propriul corp e mult mai simplu si mai confortabil decit sa spui nu am realizat suficient de multe in viata sau relatia aceasta nu ma face fericita', spune Kratina. Iar practica si studiile au dovedit ca in procent de 100% din cazuri, atunci cind te obsedeaza un defect al corpului tau, cauza nemultumirii trebuie cautata in cu totul alta parte, deoarece motivele sint intotdeauna mai profunde. „Imagineaza-ti ca te trezesti de dimineata intr-o forma de zile mari', spune Kratina. „Te imbraci in haine mulate (hainele de slaba) si te simti minunat. Apoi, la un moment dat pe parcursul zilei, privesti in jos si, brusc, isi vezi coapsele uriase. E imposibil sa te fi ingrasat 10 kilograme in citeva ore. Ce s-a intimplat? Ceva te-a indispus, iar creierul tau a transferat nemultumirea si frustrarea asupra propriului corp (pe care il poti controla si pedepsi cu usurinta).' Ceea ce ne sfatuieste Kratina si alti specialisti in imagine corporala este sa nu ne lasam distrase de acest disconfort si sa ne punem intrebarea: „Ce ma face sa ma simt astfel?'.

Exista o multime de trucuri care pot sa ne readuca din zona crepusculara inapoi in lumea reala, acolo unde corpul nostru este iubit, apreciat si dorit. Iata citeva puncte de unde poti incepe:

Vorbeste cu oglinda. Da, suna straniu, dar… adu-ti aminte de cite ori nu te-ai privit in oglinda si ai spus cu voce tare „parul meu nu are nici o forma' sau „arat ca o balena'. „Ei bine, ceea ce iti cer acum este sa rostesti cu voce tare lucrurile care iti plac', spune Carolynn Hillman. Daca nu-ti vine nimic in minte, aminteste-ti complimentele pe care le-ai primit: iubitul tau iti admira gleznele, antrenorul ti-a spus ca ai brate puternice… sint sigura ca vei gasi ceva.

Fii iertatoare cu defectele altora. „Gaseste la fiecare femeie ce-ti iese in cale trei lucruri atragatoare', spune Hillman. Vei vedea corpul omenesc intr-o alta lumina si te vei privi altfel si pe tine.

Priveste-ti corpul ca pe un instrument, nu ca pe un obiect. Cu ajutorul lui poti arunca o minge, poti stringe in brate un copil. Da, e un mod masculin de a privi lucrurile, dar functioneaza. Barbatii cresc concentrindu-si atentia asupra functionalitatii corpului lor in sport, sex si in competitii', spune Dr. Anne Kearney-Cooke, director la Cin­cinnati Psychotherapy Institute. Aceasta abordare determina o dife­renta de atitudine esentiala. „Barbatii pornesc de la ipoteza ca sint normali. Daca un barbat urmeaza o dieta, dar nu scade in greutate, concluzia la care va ajunge este ca dieta e o porcarie. O femeie, in schimb, isi creeaza complexe si isi pune zeci de intrebari de genul «Ce se intimpla cu mine de nu pot sa slabesc?».

Trateaza-ti corpul ca pe propriul copil. „Daca ai avea o fata si ar veni la tine plingind: «Mama, m-am ingrasat doua kilograme si sint hidoasa», ce i-ai spune?', intreaba Kratina. E o tehnica deseori folosita, mai ales in terapiile de grup, pentru a corecta o imagine corporala deformata. E mai usor sa descoperim adevarul in problemele altor femei, apropiate si dragi noua, decit in viata noastra. Dar daca asta ne va ajuta sa intelegem ca nu corpul nostru e inamicul public numarul unu, ci noi insine ne sintem dusmani, nu vad de ce nu. La urma urmei, s-ar putea sa functioneze. Deci, doamnelor, ce-ar fi sa parasim oglinda, sa ne desfacem pulovarul din jurul taliei si sa ne traim, in sfirsit, viata? E cel mai bun tratament de frumusete de pe pamint!

Arhiva revistei ELLE

Foto: Shutterstock

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK