Pacienții din Barcelona care au fost infectați cu noul coronavirus, iar a căror stare de sănătate începe să se amelioreze sunt duși la plaja din Barcelona de către medicii lor. Mai multe cadre medicale de la Spitalul del Mar din Spania au fost fotografiate în timp ce duceau mai mulți bolnavi la plajă, ca parte a unui program conceput pentru a „umaniza' unitățile de terapie intensivă, relatează BBC. Medicii își doresc să ii ajute pe bolnavi să treacă mai ușor peste perioada de convalescență. Unul din pacienții duși la mare a fost Isidre Correa, care era internat în spital din data de 14 aprilie.
Până acum, în Spania, au fost înregistrate 239.932 de cazuri de coronavirus și 27.127 de decese. Cu un număr atât de mare de persoane infectate, țara a avut una dintre cele mai restrictive carantine din Europa. Însă, în ultima perioadă, guvernul spaniol a început să relaxeze măsurile de prevenție implementate în Spania.
În ultimele săptămâni, Spania a reușit să țină sub control pandemia. Marți a fost a două zi consecutivă în care țara nu a înregistrat niciun deces provocat de noul coronavirus. Cu toate astea, premierul Pedro Sanchez a cerut miercuri Parlamentului să prelungească starea de urgență până pe 21 iunie. „Am depășit cea mai grea perioadă a pandemiei', a declarat Sanchez.
Această decizie a adus un val de critici din partea partidele de opoziție. Acestea se arată nemulțumite de prelungirile repetate ale stării de urgență.
Cu toate acestea, Spania va redeschide turismul în luna iulie, afirmă autoritățile. „Ce a fost mai rău trecut. În iulie vom deschide treptat Spania pentru turiştii străini, vom ridica măsura carantinei, vom asigura standarde înalte de siguranţă. Abia aşteptăm să vă primim', a scris ministrul de Externe Arancha Gonzalez Laya pe Twitter.
Citește și:
Ministrul de Interne a anunțat când s-ar putea relua zborurile spre Marea Britanie
Foto: Instagram