Opriti timpul!

Si eu ma grabeam, inainte. De exemplu, parintii m-au inscris de la 6 ani la scoala la insistentele mele – si cand spun insistente, ma refer la acel gen de istericale pe care le mai fac copiii cand li se pune pata spontan pe o jucarie in supermarket. „Mai joaca-te un an cu papusile. De ce te grabesti?, mi-a spus tata inainte sa merg bosumflata la culcare. Dar numai de somn nu imi ardea. Eram paranoica. Ma gandeam ca parintii conspira sa nu ma trezeasca pentru prima zi de scoala, asa ca am luat situatia in propriile maini si mi-am petrecut prima noapte alba din viata mea, cu ochii pironiti pe uniforma ce trona pe un umeras agatat la vedere.

Apoi, lucrurile au inceput sa se deruleze intr-un cerc de evenimente pe care le disecam cu rabdare sau le sarbatoream cu surle si trambite, ca sa le simt pe indelete. Fiecare replica dulce sau taioasa era redata in cele mai mici detalii in jurnalul meu, odata ce am invatat sa scriu. Vacanta mare parea un ocean de experiente noi si unice. Zilele de nastere erau anticipate, planificate si comentate. Dupa asta, am inceput sa folosesc alt gen de granite temporale: anul in care m-am indragostit pentru prima oara, anul in care am intrat la liceu, apoi la facultate, primul job, prima vacanta fara parinti. Apoi, mai tarziu, fiecare eveniment neinsemnat era despicat in patru in ore de dezbateri cu prietenele, fiecare calatorie primea cate un album dedicat pe Facebook, fiecare cocktail era documentat cu zeci de poze.

Vacanta de Paste si primele zile insorite din an. Vara, pe care o astept cu infrigurare si care trece cat clipesc. Ziua mea. Apoi Craciunul si Anul Nou, cu toata lista de chestii pe care imi propun sa le fac sau sa nu le mai fac (lista care devine din ce in ce mai indulgenta pe an ce trece). Si de la capat, iar si iar si iar. Insa, in timp, mi-am format niste mecanisme sociale. Apoi, am incorporat unele lucruri in stilul meu de viata si le-am banalizat, asa cum fac atunci cand, prin repetare la infinit, transform o melodie care-mi dadea fiori pe sira spinarii intr-una care ma zgarie pe creier. Astfel, perceptia mea legata de timp s-a schimbat complet. Acum nu ma mai grabesc. Pentru ca am inteles ca nu alerg intr-un cerc, ci, de fapt, cobor intr-o spirala, care se ingusteaza de la un an la altul. Spirala pe care cei din jur par decisi s-o parcurga cat mai repede, precum cei care claxoneaza la semafor in secunda in care s-a facut verde. Cand aud pe cineva ca ma intreaba in toiul verii ce am de gand, pana la urma, cu Revelionul, ma inec cu cafeaua, pentru ca am senzatia ca l-am sarbatorit mai ieri. Apoi, aplicarea prematura a decoratiunilor de Craciun cand ma pansez cu culorile toamnei ma indispune la fel de mult pe cat o gust in decembrie.

Un lucru e cert: timpul trece din ce in ce mai repede. Si nu, nu mi se pare doar mie! Sau poate ca mi se pare, dar ar fi o parere oarecum justificata. In orice caz, am gasit niste explicatii ce mi-au deschis ochii in legatura cu motivul pentru care vremea zburda in tempo allegro.

Citeste si:
6 remedii anti-imbatranire pe care le poti incerca la orice varsta

Timpul e supus inflatiei

Nu exista nici un temei stiintific care sa demonstreze ca ziua are 24 de ore comprimate in 16. Deocamdata. Insa o teorie (pentru care nu am gasit o sursa viabila, dar care e foarte populara pe unele site-uri) sustine ca rezonanta Schumann, o vibratie comparata cu bataia inimii planetei Pamant, a inceput sa se accelereze rapid din 1980 incoace, dupa ce a avut valoarea constanta de 7,83 Hz/s, si ca acest fenomen bizar ar comprima timpul. Dar aceasta ramane o speculatie a carei justificare logica ar putea fi doar ca, atunci cand dormi opt ore, iti mai raman doar 16 de care te poti bucura in mod constient.

Totusi, o ipoteza publicata in 1877 de filosoful francez Paul Janet (care a revedenit foarte populara in vremurile recente) spune ca, la fiecare varsta, ne raportam la intervalul de timp pe care l-am trait pana la momentul respectiv. De exemplu, pentru un bebelus de un an, 365 de zile sunt 100% din viata lui, pe cand, pentru un copil de cinci ani, un an reprezinta 20% (si poate de aceea intrebarile de genul: „Mai ajungem odata? sau „Cand ajungem? sunt atat de frecvente). Iar pentru un adult de 50 de ani, un an inseamna doar 2% din viata, atunci cand timpul e raportat la anii trecuti.

Tot conform acestei teorii, perioada pe care o petrecem de la 10 la 20 de ani, cand se produc cele mai mari schimbari in viata noastra, e perceputa precum intervalul de la 20 la 40 (Ouch!). Deoarece evenimentele din viata noastra devin o rutina si ne raman din ce in ce mai putine lucruri de explorat, de descoperit si de incercat. Timpul, desi la inceput pare nesfarsit, se transforma in perceptia noastra intr-o spirala care, pe masura ce coboara, devine din ce in ce mai ingusta. Viata e lunga. Viata e scurta. Depinde din ce unghi o privesti. Iar concuzia e ca si timpul, precum multe alte lucruri, e supus inflatiei: cu cat avem parte de mai mult, cu atat ni se pare mai putin.

Cum sa oprim timpul?

In unele situatii, timpul se dilata. De exemplu, atunci cand calatoresti cu o viteza aproximativ egala cu cea a luminii – conform teoriei dilatarii timpului, gandita de Einstein. Nimeni nu a atins aceasta viteza pana acum, insa si eu goneam destul de naravas pe o autostrada fara limita de viteza intr-o masina de test drive cand, pentru o fractiune de secunda, un automobil nervos mi-a oferit senzatia ca imi va taia calea, neanticipindu-mi viteza de peste 200 km/h.

Atunci, intr-o clipita, mi-am fabricat trei scenarii: puteam sa accelerez si sa depasesc pericolul inainte ca soferul sa faca manevra; puteam sa franez, si sa provoc un accident cu automobilul din spatele meu, care avea o viteza comparabila cu a mea; sau puteam sa ma rog si sa sper ca totul va fi bine. Am decis sa accelerez si s-a dovedit o alegere inspirata. Dar, dupa eveniment, aveam senzatia ca am dilatat timpul, pentru ca am avut niste procese de gandire destul de complexe intr-un interval extrem de scurt.

Am gasit recent o explicatie pentru asta intr-un studiu publicat in jurnalul medical Frontiers in Human Neuroscience. Cercetarea a aratat faptul ca, intr-adevar, avem senzatia ca timpul se incetineste atunci cand un obiect se indreapta spre noi si ni se pare ca timpul trece mai repede atunci cand acel obiect se indeparteaza de noi. Oamenii de stiinta cred ca aceasta impresie e corelata cu perceperea unei amenintari, cand intervine instinctul denumit poetic fight or flight. Iar timpul pare sa curga in slow motion deoarece, in acest gen de situatii, sunt activati anumiti centri nervosi ce au rolul de a ne percepe pozitia (de putere sau de vulnerabilitate) fata de evenimentele din jurul nostru – practic, ne estimam sansele. Iar in momentul in care obiectul se indeparteaza, ne simtim mult mai relaxati. Si doar se stie ca timpul trece mai repede atunci cand te relaxezi sau te distrezi. Gandeste-te doar cum se duce weekend-ul, ca un vis, versus primele doua zile ale saptamanii. „Tine-ti mana pe o plita incinsa timp de un minut si ti se va parea o ora. Petrece o ora cu o fata frumoasa si ti se va parea un minut. Asta e relativitatea, spunea tot Einstein, conform unor surse des citate de pe Internet, pentru care nu as baga mana in foc si in mod sigur nu as tine-o pe o plita incinsa nici macar o secunda.
Insa, daca iti doresti sa incetinesti timpul, nu ai nevoie neaparat de o portie de tortura sau de o amenintare fatala. De exemplu, sporturile extreme chiar ajuta. Conform jurnalului Plus One, o saritura de bungee de 46 de metri, parcursa in doar 2 secunde si jumatate, a parut participantior la acest studiu ca ar dura 4 secunde. Acesta modificare a perceptiei se intampla tot datorita creierului, care absoarbe mai multa informatie decat de obicei, apoi se chinuie sa o proceseze, precum un laptop obosit de prea multe sarcini simultane. Pana la urma, oamenii de stiinta au conchis ca timpul nu s-a incetinit pentru subiecti (au primit chiar si un ceas cu un secundar pe fast forward, insa n-au reusit sa se uite la el in timpul sariturii). Timpul le-a parut ca ar fi trecut mai lent doar retrospectiv. Pentru ca, oricum, noi traim in trecut.

Citeste si:
9 moduri naturale de a incetini procesul de imbatranire

Traieste clipa! Dar poti?

Dincolo de implicatiile filosofice ale retrospectiei, trebuie sa stii ca oricum traim in trecut. Chiar si acum, pe cand citesti aceste randuri, creierul proceseaza imaginea primita de catre ochi, apoi citeste cuvintele pentru a a le deslusi intelesul, astfel devii constienta de informatia pe care tocmai ai primit-o cu o mica intarziere. „Acum e, de fapt… „acum 80 de milisecunde (din 1.000, cate alcatuiesc o secunda). OK, e un LAG infim, dar care ofera noi conotatii mantrei Carpe Diem, care e, pana la urma, un paradox.

Iar daca nu putem nici macar trai clipa si tot ce ne ramane e sa coboram spasiti pe spirala timpului, ar trebui macar sa facem din aceasta calatorie una memorabila. De ce nu, chiar legendara! Un studiu publicat in jurnalul Philosophical Transactions of the Royal Society a aratat ca perceptia timpului se incetineste si atunci cand creierul e expus la stimuli noi, iar explicatia e ca, atunci cand incerci o experienta noua, creierul acumuleaza si proceseaza o cantitate mai mare de informatie decat atunci cand desfasori o activitate de rutina. Iata un motiv in plus sa mergi in locuri inca neexplorate, sa incerci feluri noi de mancare, sa-ti faci noi prieteni sau sa te apuci sa studiezi un instrument: va parea ca timpul tine cu tine! In plus, atunci cand evenimentele din viata ta au o incarcatura emotionala puternica sau sunt pur si simplu… memorabile, vei avea impresia ca s-au intamplat foarte recent.

De exemplu, iti vine sa crezi ca filmul Avatar a fost lansat acum sapte ani? Sau ca vine din nou Craciunul? Hmmm… folosind aceasta logica, poate nu-i asa de rau sa am impresia ca nici nu a trecut bine, ca se intampla din nou – asta inseamna ca a fost memorabil. Dar poate ar fi trebuit sa-mi pigmentez si celelalte 365 de zile cu momente de neuitat, savurate fara graba, pentru a-mi mai tempera relatia cu timpul. De exemplu, ziua in care am scris acest material va ramane in istoria mea drept ziua in care am ascultat obsesiv „Time is on my side' de la Rolling Stones. Si „Opriti timpul', piesa Corinei Chiriac.

Foto: Imaxtree

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK